Il Postino - un film excelent cu versuri de Pablo Neruda care, cel puţin pe moment, vindecă mizantropia

link Il Postino

la vie en vache :)

my favorite animals at www.simplybovine.com - "everthing cows!"
especially the games are....milky !!! :)))

link simplybovine.com


and a series of bloody games here !

I'm so happy today :)

prietenei mele de la mare, o imagine şi un preferat al meu,
pe a cărui melodie îmi aminteam eu marea în liceu :)

a history to laugh at (in neil sedaka songs)


t is the king of clowns
(and he’s playing lousy)


here I come, the king of clowns

as I hide behind this smile and paint the town

though I cry since you're gone

you'll never know because the show must go on

I've been sad (I've been sad) I've been blue (I've been blue)

ever since the day that you found someone new (someone new)

I pretend but you can't tell

with my broken heart I play my part so well

step aside, here I come, the king of clowns

as I hide the lonely teardrops that come down

I make believe with a smile

but the king of clowns is crying all the while

tra-la-la-la-la-la-li-lo

tra-la-la-la-la-la-li-lo

here comes the king of clowns

tra-la-la-la-la-la-li-lo

tra-la-la-la-la-la-li-lo

here comes the king of clowns

there are tears (there are tears) you'll never see (never see)

no you'll never see my tears and pity me (pity me)

though I'm hurt, still I'm proud

always laughing as I walk among the crowd

step aside, here I come, the king of clowns

as I hide the lonely teardrops that come down

I make believe with a smile

but the king of clowns is crying all the while

tra-la-la-la-la-la-li-lo

tra-la-la-la-la-la-li-lo

here comes the king of clowns

tra-la-la-la-la-la-li-lo

tra-la-la-la-la-la-li-lo

here comes the king of clowns

to t, continuously and for the last time:
stop sending presents and messages. I'm not guilty and I won't forgive 8 october 2006.
“I’m not ready to make nice”. and I will never be.

forgive, sounds good
forget, I’m not sure I could
they say time heals everything
but I’m still waiting

I’m through with doubt
there’s nothing left for me to figure out
I’ve paid a price
and I’ll keep paying

I’m not ready to make nice
I’m not ready to back down
I’m still mad as hell and
I don’t have time

to go round and round and round
it’s too late to make it right
I probably wouldn’t if I could
‘cause I’m mad as hell
can’t bring myself to do what it is you think I should

I know you said
can’t you just get over it
you turned my whole world around
and I kind of like it

I made my bed and I slept like a baby
with no regrets and I don’t mind sayin’
it’s a sad sad story when a mother will teach her
daughter that she ought to hate a perfect stranger

and how in the world can the words that I said
send somebody so over the edge
that they’d write me a letter
sayin’ that I better shut up and sing
or my life will be over

I’m not ready to make nice
I’m not ready to back down
I’m still mad as hell and
I don’t have time

to go round and round and round
it’s too late to make it right
I probably wouldn’t if I could
‘cause I’m mad as hell
can’t bring myself to do what it is you think I should

I’m not ready to make nice
I’m not ready to back down
I’m still mad as hell and
I don’t have time

to go round and round and round
it’s too late to make it right
I probably wouldn’t if I could
‘cause I’m mad as hell
can’t bring myself to do what it is you think I should

forgive, sounds good
forget, I’m not sure I could
they say time heals everything
but I’m still waiting

azi am primit în suflet darul ăsta de suflet de la o prietenă de suflet
(n.b. poza nu e a mea, e doar o asemănare)

(mamei mele)

femeia de ianuarie / grea de zăpadă
ţurţuri în burtă / lamele morţii sfâşie un vagin resemnat /
corpul se scurge în valve lucioase / tandre
ca nişte palme învelite în dragoste /
ea îşi strânge faldurile mari ale inimii / goală şi roşie ca peştele despicat /
îngheţată sub lentila groasă a iernii


clipesc / realitatea / se ascunde sub haine / deasupra îmi întind fragmente de piele.
pe armătura maxilarului zâmbet / şi rafale de gloanţe oarbe

copyright text: ligia pârvulescu (“aseptic angel”)

versuri video

tatăl meu ţiganul

"Raiul meu beteag
de pe alt meleag
cât îmi eşti de drag
nu ştiu cum..."
("Mica ţiganiadă" - Şerban Foarţă, Andrei Ujică)



nu mi-e ruşine să spun tata era ţigan
avea tot timpul cântece-n mâini şi o sticlă de ţuică pe masă
zicea că sunt băiatul lui
mă privea tulbure mă-nvăţa să trăiesc liber
să mă joc violent şi să dansez ca şi cum
mi-aş goli inima-n sufletul altora

îmi tresare şi-acum şatra noastră în sânge
îşi întinde corturile negre pe inimă şi simt durerea tatălui meu
când mă-nvârt ca şi el într-un apartament strâmt de bloc
ca un animal nărăvaş într-o cuşcă
beau ţuică şi noaptea visez câmpuri largi şi coviltire aurite de lună
visez haitele fraţilor mei şi vânez libertate
umăr la umăr cu tata

tata era ţigan nu mi-a fost vreodată ruşine cu el
nici când auzeam cum vorbeşte cu mama
şi chiar şi apoi
am plâns când într-o toamnă ca asta
mi-a pus în palmă o castană şi-a spus
că natura se închide în sânul ei
ca şi fructele coapte în pumnul meu
am plâns şi am aruncat-o în el
o vreme a avut o vânătaie pe frunte
între timp eu am devenit o femeie banală
îmi traversez toamnele cu o dantelă neagră pe faţă
şi o vânătaie în suflet

copyright text: ligia pârvulescu
copyright foto: ligia pârvulescu (“tata”)

Pe sinucigaşul meu preferat, Henry de Montherlant, l-am cunoscut prin 2001,stătea în standul unui chioşc de ziare, în aeroport. De atunci am început să cumpăr tot ce apărea cu numele lui pe copertă şi n-am fost dezamăgită niciodată (poate doar puţin de “Micuţa infantă de Castilia”, mai precis de partea a doua a cărţii). Am împrumutat romanele lui aproape tuturor cunoştinţelor mele şi le-am putut recupera exclusiv datorită faptului că am avut precauţia să-mi semnez numele pe prima pagină.

Pe lângă “Un asasin îmi e stăpân”, “Celibatarii”, “Micuţa infantă de Castilia” şi excelenta tetralogie “Fetele”, “Îndurare pentru femei”, “Demonul binelui” şi “Leproasele”, ieri am descoperit editat în limba română (tot la editura Rao) şi romanul “Visul”, care promite acelaşi umor negru, misoginism, cinism & all in all mizantropie. Aici e doar un fragment, cel redat pe coperta 4:

“Un adăpost, mizerie, moarte... Voi arăta că pot suporta excesul mizeriei aşa cum am suportat excesul voluptăţii: aşa cum au procedat Alcibiade, şi Cezar, şi Catilina. Voi suferi, îmi voi răscumpăra păcatele. Am păcătuit, Dumnezeule, am păcătuit! Am provocat suferinţă, dar eu n-am suferit. Am ridicat mâna asupra unui preot. În confesional, am luat ferma hotărâre să fac tot răul cu putinţă duşmanilor mei! Şi mărturiseam acest lucru. Şi eram absolvit de păcate! De data asta însă, totul va fi spălat. Voi căuta mai multă suferinţă, aşa cum odinioară, părăsind-o pe cea pe care o iubeam şi care tocmai fusese dură cu mine, îi telefonam fără alt scop decât acela de a-i auzi duritatea vocii la capătul firului. Mă voi oferi pentru tot ce e mai greu, voi îngropa morţii, iar pe fiecare dintre aceste încercări o voi oferi Dumnezeului meu pentru salvarea mea şi pentru salvarea celor pe care îi iubesc.”

un film excelent despre răzbunare, în toate formele ei
(just look at me / I'm living proof that time / heals nothing)

imdb (click)

my daddy loves me (click)

copyright text: ligia pârvulescu
copyright foto: david nitsche

my gipsy blood (new year's eve 2008)

cartea MEA

“[…] înainte de toate trebuie să reamintesc de acel moment al vieţii mele, care a fost un punct de plecare al întâmplărilor ce vor urma în aceste destăinuiri. A fost clipa, atât de dramatică pentru mine, când am văzut întâia oară pe Alba. însă în minutul acela, care mi-a întors după răsuceala lui atâţi ani de mai târziu, eu n-am ştiut că femeia gravă şi mândră, înaltă şi încremenitor de frumoasă, care a trecut pe lângă mine, purta numele Alba, nici că purta numele distins de familie, pe care am aflat mai târziu că-l poartă, şi nici că în viaţa noastră cărările ni se vor încrucişa iarăşi aşa cum ni s-au încrucişat.

……..................

Se îndepărtă şi stinse lumina electrică. Se întunecă atunci zdravăn, şi lumina nestatornică a lumânării abia îmi ajută la început să-mi disting figura înciudată de intenţiile donnei Alba. Când mă învăţai cu clarobscurul ce se făcuse, o văzui înaintând spre mine repede, cu fâlfăitoarele ei văluri. Ridică mâinile ca nişte aripi negre deasupră-mi şi mă întrebă:

- Nici acum nu ţi-e frică...?

Mă întorsei şi-o cuprinsei; şi ea-şi lăsa valurile cernite peste mine, ca un nemaipomenit de frumos simbol al morţii. Flacăra lumânării pâlpâia molcom prin luciul oglinzii. îmbrăţişarea fu scurtă şi pătimaşă. Frumoasa moarte se desparţi ameţită şi se îndreptă şovăitoare să dea iar drum luminii cele mari. Al doilea sărut fu numai în treacăt […]

Şi dulcea moarte, care secerase până acum numai două fragede vieţi, îmi trimise din uşă un ultim sărut, cu vârful degetelor pe râsul ucigător al albilor şi minunaţilor ei dinţi.”

Dame Blanche

Before marrying, the bride's husband was romantic, dashing and polite. But soon after their honeymoon, he became cruel and abusive. Every night the husband demanded fresh mountain stream water with his food and sent his wife to the small creek in the valley below to fetch his water. After a while, the woman actually began to enjoy her lonely walks and eventually it became a ritual that she looked forward to.

Her favorite time was during the full moon when the moon's reflection shimmered across the surface of the moving creek like dancing stars, with the gentle wind whistling through the jungle foliage.

Her husband soon began to notice that it took longer and longer for her return and became enraged. Then one stormy and rainy night on their first wedding anniversary and during a new moon, he sent his wife out into the cold and wet, blackest of nights. With no full moon to guide her way and the screaming wind, the woman could not see that the small and trickling stream had transformed into a raging flood. As she made her way near the river's edge with her clay vessel, the muddy embankment suddenly gave way, causing her to slip into the turbulent water. Her cries for help came unheeded as she succumbed to the rivers dark depths.

Today it is told that if one were to drive over the bridge during a new moon and look into the blackness of night, they may see a ghostly sentinel standing at the river's edge wearing a long and white flowing dress similar to a bridal gown, silver hair like the moon and sad red eyes. This is especially true when a dangerous storm is fast approaching on the horizon. Today's local Chamorros refer to her as the “White Lady” who warns of impending danger.

The imagery of the White Lady evolved into a form that can be either half-woman or half-horrible creature. She can change herself into a human or an animal form. Her body is covered with hair from her head to her foot. The White Lady can only be seen during the hours between dusk and darkness. She will appear one hour after sundown and suddenly disappears when the moon arises. She is said to have an aversion to women and children. If the White Lady touches you, she leaves a red spot on your body where the contact is made. Occasionally, she makes very horrible, screeching sounds. Stay at home between the hours of dusk and darkness.

always the darkness in my dreams

poveste adevărată, cu măr, verighetă şi noi.

1 an, 2 luni şi 24 de zile de când am plecat şi mă tot întrebi.

din nou, pentru ieri pentru azi & forever, ultimul meu răspuns: NU.

nu o să mă întorc niciodată.

(o să păstrez verigheta de la tine
ca pe-un trofeu de război şi
de fiecare dată când o să-mi spui te iubesc
o să te cred fără dubii
şi o să te înţeleg

asta pentru simplul motiv că şi eu
incurabil
o să mă iubesc mereu
tot pe mine)