my favourite gift this year

ce inseamna ASUMARE

mi-am gasit ieri masina lovita in parcare de cineva care si-a lasat cartea de vizita in parbriz. logic, m-am gandit, probabil si masina lui e busita, altfel pleca fara regrete. ei bine, WRONG! omul avea masina intacta! a trecut de comoditatea anonimatului ca sa pot EU sa-mi repar masina MEA. precizez (important) ca nu ma cunostea, masina nu era parcata in zona mea, eram in vizita la mama si omul era convins ca i se vor lua si puncte! desi o sa-mi pierd ceva timp cu procedurile, totusi, reconfirmarea existentei unor astfel de oameni (in crestere ca numar, sper) il consider a fi cadoul meu preferat de sarbatori :)

alea-alea pe 31, featuring borges :D

[nu va lasati descurajati si nu va-ngrijorati!

mergeti pana la sfarsitul postarii, nu-i nimic serios!! :))]

III.

[…]

Umilinta si mizeria trogloditului m-au facut sa-mi aduc aminte de infatisarea lui Argos, batranul caine muribund din Odiseea, si din pricina asta i-am pus numele Argos si-am incercat sa-l invat. N-am izbutit, am incercat din nou si tot n-am izbutit. Stradaniile mele, asprimea, staruinta, toate au fost zadarnice. Nemiscat, cu ochii atintiti in gol, nu parea sa auda sunetele pe care voiam sa le retina. La doar cativa pasi de mine, parea sa se afle foarte departe. Trantit pe nisip, precum un mic si jalnic sfant de lava, lasa cerurile sa se roteasca deasupra lui, din zori pana-n asfintit. Mi-am spus ca e cu neputinta sa nu-si dea seama care erau intentiile mele. Mi-am amintit de credinta etiopienilor ca maimutele nu vorbesc inadins pentru a nu fi puse sa munceasca si am pus tacerea lui Argos pe seama neincrederii si a fricii. De la presupunerea asta am alunecat spre altele, din ce in ce mai nesabuite. Mi-a trecut prin minte ca Argos si cu mine apartineam unor universuri distincte, ca perceptiile noastre erau la fel, dar ca Argos le combina intr-un mod diferit, alcatuind cu ele un alt gen de obiecte. M-am gandit la o lume fara memorie si fara timp, la un limbaj care nu cunoaste substantivele, un limbaj al verbelor impersonale ori al epitetelor nedeclinabile. Asa s-au scurs zilele, iar odata cu zilele – anii, pana cand intr-o buna zi s-a petrecut ceva care semana cu fericirea. A inceput sa ploua cu o incetineala impunatoare.

Noptile petrecute in desert pot sa fie reci, dar noaptea aceea a fost un adevarat incendiu. Am visat ca un rau din Tesalia (in apele caruia ii dadusem drumul pestisorului de aur) venea sa ma rascumpere. Il auzeam cum se apropie strecurandu-se printre pietrele negre si firele de nisip roscat; aerul proaspat si rapaitul neintrerupt al ploii m-au trezit. Am alergat, gol, s-o primesc cu bucurie. Se lasa seara; sub norii galbui, intregul trib, nu mai putin fericit decat mine, se pregatea sa primeasca binecuvantarea ploii torentiale, intr-un soi de extaz. Cu ochii atintiti la cer, Argos gemea; apa curgea siroaie pe fata lui; si nu numai apa, ci si (aveam sa aflu mai tarziu) lacrimile. Argos! l-am strigat. Argos!

Atunci, cu o mirare blanda, ca si cum ar fi descoperit un lucru pierdut de mult timp, Argos a inganat aceste cuvinte: Argos, cainele lui Ulise. Si pe urma, tot fara sa se uite la mine: Cainele acela azvarlit in balegar.

Acceptam lesne realitatea, poate fiindca intuim ca nimic nu-i real. L-am intrebat ce stie despre Odiseea. Vorbea greceste cu greutate; a trebuit sa repet intrebarea.

Foarte putin, mi-a spus. Mai putin decat un rapsod nepriceput. Au trecut o mie si o suta de ani de cand am plasmuit-o.

IV.

Toate s-au limpezit pentru mine in ziua aceea. Trogloditii erau Nemuritorii; paraul cu apa tulbure, Râul pe care-l cauta calaretul. Cat despre orasul a carui faima se raspandise pana la Gange, fusese distrus de Nemuritori in urma cu noua veacuri. Din daramaturi ridicasera, in acelasi loc, nesabuitul oras pe care l-am strabatut: un soi de parodie sau revers al medaliei si, totodata, un templu inchinat zeilor irationali care stapanesc lumea si despre care nu stim nimic, in afara de faptul ca nu seamana cu oamenii. Zidirea aceea a fost ultimul simbol pe care Nemuritorii s-au invrednicit sa-l lase; marcheaza o etapa in care, socotind ca orice lucrare e zadarnica, s-au hotarat sa traiasca in reculegere, inchinandu-si viata speculatiei pure. Au ridicat orasul, au uitat de el si s-au retras sa traiasca in pesteri. Adanciti in cugetare, aproape ca nu mai percepeau lumea fizica.

Homer mi-a spus toate astea ca si cum ar fi stat de vorba cu un copil. Mi-a vorbit apoi despre batranetea lui si despre ultima calatorie pe care a facut-o, mantat, precum Ulise, de dorinta de a ajunge la oamenii care nu stiau ce-i marea si nu mananca niciodata carne gatita cu sare si nici nu banuiesc macar ce este o vasla. A trait un veac in Orasul Nemuritorilor. Cand orasul a fost distrus, la sfatul lui a fost ridicat celalalt. Faptul acesta nu trebuie sa ne surprinda; se stie prea bine ca, dupa ce a cantat razboiul Ilionului, s-a apucat sa cante razboiul broastelor si al soarecilor. A fost ca un zeu care a creat mai intai cosmosul si pe urma haosul.

Sa fii nemuritor e un lucru obisnuit; in afara de om, toate vietuitoarele sunt nemuritoare, fiindca nu stiu ce-i moartea; de aceea sa crezi ca esti nemuritor e ceva divin, infricosator, neinteles. Am bagat de seama ca, in pofida credintelor religioase, aceasta convingere e foarte rara. Israelienii, crestinii si musulmanii cred in nemurire, dar veneratia pe care o arata fata de primul veac dovedeste ca doar in el cred cu adevarat, de vreme ce in toate celelalte veacuri, nenumarate, nu fac altceva decat sa-l proslaveasca ori sa-l osandeasca pe cel dintai. Mai chibzuita mi se pare roata unor religii din Hindustan; in aceasta roata, care n-are nici inceput nici sfarsit, fiecare viata este urmarea celei dinainte si obarsia celei urmatoare, dar niciuna nu le determina pe toate… Tragand invataminte dintr-o experienta de veacuri, obstea oamenilor nemuritori atinsese desavarsirea tolerantei si se apropiase de aceea a dispretului. Stiau ca intr-un timp nesfarsit oricarui om i se intampla toate lucrurile. Datorita virtutilor sale trecute ori viitoare, orice om e in stare sa savarseasca o multime de fapte bune, dar la fel de bine poate savarsi acte de tradare ca urmare a miseliilor din trecut ori din viitor. Asa cum la jocurile de noroc numerele pare si cele impare tind spre un echilibru, tot astfel iscusinta si neghiobia se anuleaza si se corecteaza reciproc, si poate ca rusticul Poem al Cidului e contraponderea ceruta de un singur epitet din Eglogele lui Garcilaso sau de o sentinta a lui Heraclit. Gandul cel mai fugar asculta de un desen invizibil si poate incununa ori inaugura o forma tainica. Se stie ca sunt oameni care savarsesc fapte rele pentru ca in veacurile urmatoare sa precumpaneasca binele ori pentru ca a biruit in trecut… Privite astfel, toate faptele noastre sunt drepte, dar in acelasi timp sunt indiferente. Nu exista merite morale sau intelectuale. Homer a compus Odiseea. Nimeni nu e mai breaz decat ceilalti, un singur om nemuritor este toti oamenii. Precum Cornelius Agrippa, sunt zeu, sunt erou, sunt filozof, sunt demon si sunt lumea, ceea ce, la urma urmei, e un mod plicticos de a spune ca nu sunt.

Conceptia despre lume ca un sistem de compensatii precise i-a influentat foarte mult pe Nemuritori. Mai intai, i-a facut invulnerabili la compasiune. Am pomenit mai inainte de vechile cariere de piatra presarate pe campia de pe malul celalalt; cineva a cazut in cea mai adanca dintre ele; nu se putea rani, nu putea muri. Dar il chinuia setea; pana sa-i arunce o franghie, au trecut saptezeci de ani. Nici soarta proprie nu interesa pe nimeni. Trupul nu era decat un supus animal domestic si-i erau de ajuns, o data pe luna, pomana putinelor ore de somn, a catorva picaturi de apa si a unei ciozvarte de carne. Sa nu se creada catusi de putin ca am fi niste asceti. Nu exista placere mai mare decat meditatia, si acesteia ne daruiam. Uneori un stimul extraordinar ne restituia lumii fizice. Bunaoara, in dimineata aceea, vechea placere elementara a ploii. Aceste ragazuri erau foarte rare; toti Nemuritorii erau capabili de o liniste perfecta; imi aduc aminte de unul pe care nu l-am vazut niciodata stand in picioare: o pasare isi facuse cuibul pe pieptul sau.

Printre corolarele doctrinei care sustine ca nu exista niciun lucru care sa nu fie compensat de altul se numara unul fara prea mare importanta teoretica, dar care ne-a silit, la sfarsitul ori la inceputul veacului al X-lea, sa ne imprastiem pe fata pamantului. Poate fi cuprins in aceste cuvinte: Exista un râu in care, daca te scalzi, dobandesti nemurirea; altundeva exista un alt râu, in undele caruia ti-o pierzi. Numarul raurilor nu e infinit; un drumet nemuritor care ar strabate lumea va ajunge, intr-o buna zi, sa bea din toate. Ne-am propus sa descoperim acel rau.

Moartea (ori pomenirea ei) ii face pe oameni pretiosi si patetici. Si conditia lor de fantome te impresioneaza; orice fapta pe care o savarsesc ar putea sa fie ultima. Nu exista chip care sa nu se risipeasca precum chipurile din vis. Pentru muritori, totul se afla sub pecetea irecuperabilului si intamplatorului. In schimb, pentru nemuritori, orice fapta (si orice gand) este ecoul altora care au precedat-o in trecut, fara vreo noima vizibila, ori presimtirea fidela a altora, care in viitor o vor repeta pana la vertij. Nu exista nimic care sa nu se simta pierdut intre oglinzi neobosite. Nimic nu se poate petrece o singura data, nimic nu este de o precaritate inestimabila. Lucrurile triste, grave, ceremonioase nu sunt pentru Nemuritori. Homer si eu ne-am despartit la portile Tangerului; cred ca nu ne-am luat ramas bun.

(Jorge Luis Borges, fragment din “Nemuritorul”, volumul Aleph, 1949)

...iar pentru 2011, imi doresc asa sfios... mai multe ore de somn, si la ore mai...normale :))

I dedicate 2010, 2011, 2012, life and afterlife :D to:
LAUGHTER!!!!

[no matter what :)]


:)

citita si rascitita azi -

o magie de borges, ce-mi pare foarte potrivita pentru noii ani... :)

Natiunile acestei planete [n.b.: planeta Tlön] sunt – in mod congenital – idealiste. Limbajul si derivatiile sale – religia, literatura, metafizica – presupun idealismul. Lumea, pentru ei, nu e un ansamblu de obiecte in spatiu; e o serie eterogena de acte independente. E succesiva, temporala, nu spatiala. Nu exista substantive in ipotetica Ursprache de pe Tlön, din care-si trag obarsia limbile “actuale” si dialectale: exista verbe impersonale, calificate prin sufixe (sau prefixe) monosilabice cu valoare adverbiala. Bunaoara: nu exista un cuvant care sa corespunda cuvantului luna, dar exista un verb care in spaniola ar suna lunecer sau lunar. Surgió la luna sobre el río (luna s-a inaltat peste rau) se spune hlör u fang axaxaxas mlö, adica, in ordine: hacia arriba (upward) detrás durandero-fluir luneció (in sus, inapoi necontenita-curgere s-a inlunat). (Xul Solar traduce pe scurt: upa tras perfluye lunó – sus inapoi curgere s-a inlunat. Upward, behind the onstreaming it mooned.)

Cele de mai sus se refera la limbile din emisfera australa. In privinta celor din emisfera boreala (despre a caror Ursprache exista foarte putine date in Volumul XI), celula primordiala nu e verbul, ci adjectivul monosilabic. Substantivul se formeaza prin acumulare de adjective. Nu se spune luna; se spune aéreo-claro sobre oscuro-redondo (aerian-deschis pe obscur-rotund), sau oricare alta asociatie de cuvinte. In cazul de fata, seria de adjective corespunde unui obiect real, faptul acesta e absolut intamplator. In literatura acestei emisfere (la fel ca in lumea subzistenta in Meinong) exista o sumedenie de obiecte ideale, plasmuite si risipite cat ai clipi din ochi, potrivit necesitatilor poetice. Le defineste uneori doar simultaneitatea. Exista obiecte alcatuite din doi termeni, unul cu caracter vizual, iar celalalt cu caracter auditiv: culoarea revarsatului de ziua si tipatul departat al unei pasari. Exista altele alcatuite din mai multi termeni: soarele si apa izbind pieptul inotatorului, vagul roz tremurator care se vede cu ochii inchisi, senzatia celui ce se lasa purtat de un rau si, totodata, de un vis. Aceste obiecte de gradul doi se pot combina cu altele; procedeul, prin anumite prescurtari, e practic infinit. Exista poeme celebre compuse dintr-un singur cuvant urias. Acest cuvant alcatuieste un obiect poetic creat de autor. Faptul ca nimeni nu crede in realitatea substantivelor face ca, in mod paradoxal, numarul lor sa fie nesfarsit. Limbile din emisfera boreala de pe Tlön poseda toate numele din limbile indo-europene, si inca multe altele.

Nu e nicio exagerare sa afirmam ca, pe Tlön, cultura clasica cuprinde o singura disciplina: psihologia. Celelalte ii sunt subordonate. Am mai spus ca oamenii de pe aceasta planeta concep universul ca pe o serie de procese mentale care nu se desfasoara in spatiu, ci, in mod succesiv, in timp. Spinoza atribuie inepuizabilei sale divinitati doua caracteristici: extensie si gandire; nimeni n-ar intelege pe Tlön juxtapunerea celei dintai (tipica numai pentru anumite stari) cu ce-a de-a doua, care e un sinonim perfect al cosmosului. Am putea spune, cu alte cuvinte, ca nu se concepe ca spatiul sa persiste in timp. Perceptia unui fuior de fum in zare, si dupa aceea a unui camp in flacari, si pe urma a tigarii pe jumatate stinse care a provocat incendiul e socotita un exemplu de asociatie de idei.

Acest monism sau idealism total anuleaza stiinta. Sa explici (ori sa judeci) un fapt inseamna sa-l unesti cu altul; aceasta legatura, pe Tlön, este o stare posterioara subiectului, care nu poate afecta sau lamuri o stare anterioara. Orice stare mentala e ireductibila, simplul fapt de a o numi – id est, de a o clarifica – implica un fals. De aici s-ar putea deduce ca pe Tlön nu exista stiinta, nici macar rationamente. Adevarul paradoxal e ca exista, si inca intr-un numar fara sfarsit. Cu conceptiile filozofice se petrece exact ce se petrece cu substantivele din emisfera boreala. Faptul ca orice conceptie filozofica e din capul locului un joc dialectic, o Philosophie des Als Ob, a contribuit la inmultirea lor. Exista o multime de sisteme incredibile, dar cu o structura placuta ori cu caracter senzational. Metafizicienii de pe Tlön nu cauta adevarul, nici macar verosimilul; cauta uimirea. Sustin ca metafizica e o ramura a literaturii fantastice. Stiu ca un sistem nu e nimic altceva decat subordonarea tuturor aspectelor din univers unuia singur dintre ele. Pana si expresia “toate aspectele” este inacceptabila, fiindca presupune imposibila adunare a clipei prezente cu cele trecute. Pluralul “trecute” nu este nici el acceptabil, fiindca presupune o alta operatie imposibila… Una dintre scolile de pe Tlön ajunge sa tagaduiasca timpul: socoteste ca prezentul e nedefinit, ca viitorul nu exista in realitate decat ca o speranta prezenta, iar trecutul nu exista decat ca o amintire prezenta [Russel – The Analysis of Mind, 1921, p. 159 – presupune ca planeta a fost creata in urma cu cateva minute, prevazuta cu o umanitate care “isi aminteste” un trecut iluzoriu. ]. O alta scoala declara ca s-a scurs tot timpul si ca viata noastra abia de mai e amintirea ori reflexul crepuscular, fara indoiala fals si mutilat, al unui proces irecuperabil. Alta, ca istoria universului – si, in cadrul ei, vietile noastre si cel mai mic amanunt din vietile noastre – este scrierea unui zeu subaltern pentru a se intelege cu dracul. Alta, ca universul poate fi asemuit cu criptografiile in care nu toate simbolurile au valoare si in care nu-i adevarat decat ceea ce se petrece dupa fiecare trei sute de nopti. Alta, ca pe cand noi dormim aici, suntem treji in alta parte si ca, astfel, fiecare om este doi oameni.

Dintre doctrinele de pe Tlön, nici una nu a starnit un scandal mai mare decat materialismul. Unii ganditori au formulat-o, mai curand cu fervoare decat cu claritate, ca si cand ar avansa un paradox. Pentru a usura intelegerea acestei teze de necrezut, un eretic din veacul al XI-lea [veacul, potrivit sistemului duodecimal, inseamna o perioada de o suta patruzeci si patru de ani] plasmuieste sofismul celor noua monede de arama, a carui faima scandaloasa echivaleaza pe Tlön cu faima aporiilor eleatice. Exista mai multe versiuni ale acestui “rationament specios”, care schimba numarul monedelor si numarul datilor cand au fost gasite; iat-o, aici, pe cea mai obisnuita:

Marti, X merge pe un drum pustiu si pierde noua monede de arama. Joi, Y gaseste pe drum patru monede, putin ruginite de ploaia de miercuri. Vineri, Z descopera trei monede pe drum. Vineri dimineata, X gaseste doua monede pe coridorul casei sale.

Capul ereticilor vrea sa deduca din aceasta poveste realitatea – id est, continuitatea – celor noua monede recuperate. Este absurd (sustinea) sa ne inchipuim ca patru dintre cele noua monede n-ar fi existat intre marti si joi, trei dintre ele intre marti si vineri dupa-amiaza, iar doua dintre ele intre marti si vineri dimineata. E logic sa socotesti ca au existat – macar intr-un fel tainic, de intelegere ascunsa oamenilor – in toate momentele acestor trei termeni.

Limbajul de pe Tlön nu ingaduia sa se formuleze acest paradox; cei mai multi nu-l intelegeau. Aparatorii bunului-simt s-au marginit, la inceput, sa tagaduiasca adevarul povestii. Au repetat ca era amagire verbala, bazata pe folosirea temerara a doua neologisme, neautorizate de uz si lipsite de orice rigoare a gandirii; verbele a gasi si a pierde, care implica o petitio principii, fiindca presupun identitatea celor noua monede de la inceput si de la sfarsit. Au amintit ca orice substantiv (om, moneda, joi, miercuri, ploaie) nu are decat o valoare metaforica. Au atras atentia asupra unei imprejurari perfide: putin ruginite de ploaia de miercuri, care presupune tocmai ceea ce se cere demonstrat: dainuirea celor patru monede intre joi si marti. Au explicat faptul ca una-i egalitatea si alta-i identitatea si au formulat un soi de reductio ad absurdum, adica un caz ipotetic in care noua oameni sufera o durere foarte puternica noua nopti la rand. N-ar fi ridicol – au pus ei intrebarea – sa pretindem ca aceasta durere este aceeasi? [In ziua de azi, una dintre bisericile de pe Tlön sustine, in chip platonic, ca o anumita durere, o anumita nuanta de verde a galbenului, o anumita temperatura, un anumit sunet sunt singura realitate. Toti oamenii, in clipa ametitoare a orgasmului, sunt acelasi om. Toti oamenii care repeta un vers de Shakespeare sunt William Shakespeare]. Am mai spus ca ereticul nu era imboldit decat de scopul blasfemator de a atribui divina categorie de fiinta unor simple monede si ca uneori nega pluralitatea, iar alteori nu. Au argumentat: daca egalitatea implica identitatea, ar trebui sa admitem totodata si ca cele noua monede sunt una singura.

E de necrezut, dar aceste respingeri nu au putut fi definitive. La o suta de ani dupa enuntarea problemei, un ganditor nu mai putin stralucit decat ereticul, insa de traditie ortodoxa, a formulat o ipoteza foarte indrazneata. Potrivit acestei presupuneri fericite, exista un singur subiect, acest subiect indivizibil este fiecare dintre fiintele din univers, iar acestea sunt organele si mastile divinitatii. X este Y si este Z. Z descopera trei monede fiindca-si aduce aminte ca X le-a pierdut; X gaseste doua pe coridor fiindca-si aduce aminte ca au fost recuperate celelalte… Volumul XI lasa sa se inteleaga ca biruinta totala a acestui panteism idealist se datoreaza urmatoarelor trei ratiuni capitale. Prima, respingerea solipsismului; a doua, posibilitatea de a pastra baza filozofica a stiintelor; a treia, posibilitatea de a pastra cultul zeilor. Schopenhauer (pasionatul si lucidul Schopenhauer) formuleaza o doctrina foarte asemanatoare in volumul I din Parerga und Paralipomena.

Geometria de pe Tlön cuprinde doua discipline intru catva distincte: cea vizuala si cea tactila. Ultima corespunde celei pe care o avem noi si se subordoneaza primeia. Baza geometriei vizuale este suprafata, nu punctul. Aceasta geometrie nu cunoaste liniile paralele si declara ca omul care se deplaseaza modifica formele inconjuratoare. Baza aritmeticii ei o constituie notiunea numerelor infinite. Accentueaza importanta conceptelor de mai mare sau mai mic, reprezentate de matematicienii nostri prin simbolurile > si <. Sustine ca a numara e o operatie care aduce modificari cantitatilor si le preschimba din nedefinite in definite. Faptul ca diferiti indivizi care numara una si aceeasi cantitate ajung la acelasi rezultat e pentru psihologi un exemplu de asociatie de idei ori de bun exercitiu de memorie. Stim acum ca pe Tlön subiectul cunoasterii este unul si vesnic.

In creatia literara e la fel de atotputernica ideea unui subiect unic. Si e ceva cu totul neobisnuit ca o carte sa fie semnata de autorul ei. Nu exista notiunea de plagiat; s-a stabilit ca toate operele sunt opera unui singur autor, care e atemporal si anonim. Critica plasmuieste de obicei autori: alege doua opere deosebite – Tao Te King si O mie si una de nopti, bunaoara –, le atribuie aceluiasi scriitor si apoi stabileste cu probitate psihologia acestui interesant homme de lettre…

Cartile sunt si ele deosebite. Cele de fictiune trateaza un singur subiect, cu toate permutarile imaginabile. Cele de natura filozofica contin negresit teza si antiteza, rigurosul pro si contra al unei doctrine. O carte care nu cuprinde si propria ei contracarte e socotita incompleta.

Veacuri dupa veacuri de idealism n-au incetat sa inraureasca realitatea. Nu e neobisnuita, in regiunile cele mai vechi de pe Tlön, dublarea obiectelor pierdute. Doua persoane cauta un creion; prima il gaseste si nu spune nimic; cea de-a doua gaseste un al doilea creion, nu mai putin real, dar mai pe potriva asteptarilor sale. Aceste obiecte secundare se cheama hrönir si, chiar daca au o infatisare mai dizgratioasa, sunt ceva mai lungi. Pana de curand, obiectele numite hrönir au fost rodul intamplator al amuzamentului si uitarii. Pare de necrezut faptul ca productia lor metodica nu e mai veche de o suta de ani, dar asa ne incredinteaza Volumul XI. Primele incercari au fost sterile. Totusi, merita sa amintim care este modus operandi. Directorul unei inchisori de stat le-a comunicat detinutilor ca in vechea albie a unui rau se aflau niste morminte si a fagaduit ca avea sa-i puna in libertate pe cei care ar izbuti sa gaseasca ceva important. Cu cateva luni inainte de a incepe sapaturile, le-au aratat reproduceri fotografice ale obiectelor pe care ar fi trebuit sa le gaseasca. Aceasta prima incercare a aratat ca speranta si lacomia pot sa inhibe; dupa o saptamana de lucru cu sapa si tarnacopul, nu s-a izbutit sa se scoata la iveala alt hrön decat o roata ruginita, dintr-o epoca posterioara datei experimentului. Acesta a fost tinut secret si s-a repetat apoi in patru colegii. In trei dintre ele esecul a fost aproape total; in cel de-al patrulea (al carui director a murit intamplator in timpul primelor sapaturi) discipolii au exhumat – ori au produs – o masca de aur, o spada arhaica, vreo doua-trei amfore de lut si torsul verzui si mutilat al unui rege avand pe piept o inscriptie care n-a putut fi inca descifrata. Astfel s-a descoperit netemeinicia martorilor care ar fi putut cunoaste natura experimentala a cautarii… Cercetarile in masa produc obiecte contradictorii; acum se prefera munca individuala si aproape improvizata. Elaborarea metodica a acestor hrönir (scrie in Volumul XI) a adus prestigioase servicii arheologilor. A ingaduit ca trecutul sa fie interogat si chiar modificat, iar acum nu e mai putin maleabil si docil decat viitorul. Lucru curios: hrönir-ii de gradul doi sau trei – hrönir-ii derivati dintr-un alt hrön, hrönir-ii derivati dintr-un hrön al unui hrön – exagereaza aberatiile celui dintai; cei de gradul cinci sunt aproape uniformi; cei de gradul noua se confunda cu cei de gradul doi; la cei de gradul unsprezece exista o puritate a liniilor pe care originalele nu o au. Procesul e periodic: hrön-ul de gradul doisprezece incepe sa decada. Mai ciudat si mai pur decat orice hrön este uneori ur: lucrul produs prin sugestie, obiectul dedus din speranta. Marea masca de aur pe care am pomenit-o este un exemplu ilustru.

Lucrurile se dubleaza pe Tlön; de asemenea, prind sa se stearga si sa-si piarda trasaturile distinctive cand lumea le da uitarii. E clasic exemplul unui prag care a dainuit atat timp cat se oprea in fata lui un cersetor si s-a risipit la moartea lui. Uneori, un stol de pasari, un cal au salvat ruinele unui amfiteatru.

Salto Oriental, 1940

(Jorge Luis Borges - fragment din “Tlön, Uqbar, Orbis Tertius”,

volumul “Gradina cu carari ce se bifurca”, 1941)

chan-wook park

da, tare. de ieri seara. seria oldboy, chan-wook park. urmeaza de vazut si sympathy for mr. vengeance, sa fie toata trilogia :)
...iar "thirst" e tot de colectie.

hello, babies. welcome to Earth.

it’s hot in the summer and cold in the winter.

it’s round and wet and crowded.

at the outside, babies, you’ve got about a hundred years here.

there’s only one rule that I know of, babies — “god damn it, you’ve got to be kind.”

(kurt vonnegut, jr.)

:)

profu' meu de pian mi-a zis acum doua zile (cand a citit prima data cate ceva de mine) sa SCRIU, sa ma ocup serios de asta. aproape ca a sunat a ordin :)) uof, iar ma bag in proiecte cand n-am timp... si anume 12 texte la care el sa compuna muzica (lied).

TREBUIE sa scriu, asta stiu si simt. dar nu stiu cand, totusi trebuie sa ma constrang cumva la asta. nu stiu de ce am nevoie de indemnuri mereu de la altii pentru scris... mereu m-am mirat cat de mult sunt destui oameni impresionati de ce scriu. mie mi se pare ca am atat de mult de perfectionaaaat.

...desi mi s-a dat o explicatie legata de ezitarile mele cu scrisul, si anume nerecunoasterea meritelor legate de scris in multe vieti anterioare, cand asta am facut cica, am scris si am tot scris, de unde probabil usurinta de a tranti versuri sub forma de poezie in juma de ora - o ora...si nici atata nu fac, uof, nici nu mi-ar lua asa mult timp... [pe langa alte vieti in care am fost dansator ritualic, razboinic si prostituata :)))] ... anyway, cred ca varianta mai realista oarecum a starii actuale de fapt e lipsa de prioritizare... si uneori lenea :D

adâncime

albul are curenţi pe care vin lent monştri marini

nopţi palide tremurate, cu muşcătură de

văduve hămesite colindând iarna în haite prin cimitire

lumânările îşi mănâncă flacăra

tu - unghiile, până ajungi la inimă

la flacără

sau nu

saltul rămâne departe

ceva mic aproape neştiut

neînţeles camuflat în luptător de gherilă

undeva între dunele albe ale unei imensităţi oarecare

jocul de alb şi lucire

lumina rece pe care alunecă aburul sfârâind din crupele tăioase ale cailor

fâşâitul zăpezii rupte

fuga spre ceva-ul

ştiut de cei ce nu spun

în urmă pământul cu burta mare despicată

nu ştii de unde tot vin rănile roşcate

aparent incurabile

de parcă pielea ţi s-ar tăia singură pe dinăuntru şi

tot ce ai - eşti

iar acela ar vrea să plece într-o călătorie îndelungată în afara ta

totuşi e limpede

viteza fugii de sine transformă fiecare oră într-un cuţit

dar nu te opreşti, incubus-ul personal te-ar ajunge din urmă

prin oglinzi privirile ţi s-ar întoarce să-ţi muşte faţa mâinile

înnebunite de frică, şi

tot ce-ai lăsat în urmă din tine

s-ar izbi la loc între oasele tale

iar eu nu te opresc

nu în noaptea asta lungă de viaţă -

n-ai şti decât să te întredeschizi

să presimţi cu ochiul ceţos al copilului

o mare fericire prin gaura cheii şi să

ştergi ceva ce aduce a vis,

întorcându-te alb şi oftând spre partea cealaltă

(text: ligia pârvulescu - "***********")
(foto: museye on deviantart - "dislocated wings")

you are one of God's mistakes
you crying, tragic waste of skin
I'm well aware of how it aches
and you still won't let me in.

now I'm breaking down your door
to try and save your swollen face
though I don't like you anymore
you lying, trying waste of space...

before our innocence was lost
you were always one of those
blessed with lucky sevens
and the voice that made me cry
my oh my...

you were mother nature's son
someone to whom I could relate
your needle and your damage done
remains a sordid twist of fate.

now I'm trying to wake you up
to pull you from the liquid sky
'cause if I don't we'll both end up
with just our song to say goodbye
my oh my...

a song to say goodbye
a song to say goodbye
a song to say...

before our innocence was lost
you were always one of those
blessed with lucky sevens
and the voice that made me cry.

it's a song to say goodbye.

:))




Why are you being a dickhead for?
Stop being a dickhead
Why are you being a dickhead for?
You're just fucking up situations

Why are you being a dickhead for?
Stop being a dickhead
Why are you being a dickhead for?
You're just fucking up situations

Shiny floor, slippery feet
Lights are dim, my eyes can't meet
The reflection that turns my images
Upside down so I can't see

Think you know everything
You really don't know nothing
I wish that you were more intelligent
So you could see that what you are doing
Is so shitty to me

Thirty five
People couldn't count
On two hands the amount of times you made me stop
Stop and think why are you being such a dickhead for

Stop being a dickhead,
Why are you being a dickhead for?
You're just fucking up situations
Why are you being a dickhead for?
Stop being a dickhead,
Why you being a dickhead for?
You're just fucking up situations

Stop, now don't show
Just have a think before you
Will you stop, now don't show
Just have a think before you

Will you stop, no don't show
Just have a think before you
Will you stop, don't show
Will you just have a think before you

My brain and my bones don't want to take this anymore
No my brain and my bones don't want to take this anymore
No my brain and my bones don't want to take with this anymore
No my brain and my bones don't want to take this anymore, so

Why are you being a dickhead for?
Stop being a dickhead
Why are you being a dickhead for?
You're just fucking up situations

Why are you being a dickhead for?
Stop being a dickhead
Why you being a dickhead for?
You're just fucking up situations

well, sunt in love cum n-am mai fost de la Pufos, dar acum altfel... prima oara i-am vazut toamna asta in venetia si m-au impresionat printr-o tinuta, un aer si un mers de-a dreptul elegante - si sper ca pana iarna urmatoare sa am conditiile pt a avea unul... au o privire atat de nush cum, si ce am citit despre ei imi inspira atata respect si rezonanta, incat n-as avea cum sa nu iubesc asa ceva :)

...problema e ca trebuie sa am rabdare....vesnica mea problema, nerabdarea :)) dar am si rabdare, cand merita, am :)

TOSA INU - CÂINELE SAMURAI

ISTORICUL RASEI

În JAPONIA luptele între câini au o straveche tradiţie, nefiind interzise nici în zilele noastre, contribuind la aparitia rasei cunoscute sub numele de TOSA INU.

Poporul care a dat lumii cele mai multe sporturi combatante şi-a format şi câinii în acest spirit, TOSA INU devenind un adevărat SAMURAI CANIN.

TOSA INU este o rasă puţin cunoscută în afara ţării sale natale, ba mai mult, nici în Japonia nu este prea răspândită. În trecut, numai nobilimea putea să-şi permită ţinerea unui câine de talie mare.

Dacă nu v-aţi întâlnit niciodată cu această rasă, rugăm să vă închipuiţi un MASTIFF, reduceţi imaginar mărimea sa cu 30%, apoi luaţi acest câine de 50-60 kg şi debarasaţi-l de toate trăsăturile negative (lipsa de vlagă, leneveala), caractere care deosebesc epigonii zilelor noastre de strămoşii lor minunaţi, excelenţii luptători ai antichităţii şi evului mediu, gladiatorii arenelor cu lei şi urşi. Aţi reuşit această operaţie virtuală? Dacă da, aveţi în faţă un câine de talie mare, robust dar totuşi atletic, foarte puternic, dar nu un "golem" leneş. Aveşi în faţă de fapt un TOSA INU.

Deşi rasa nu prea este cunoscută, cei care doresc un "câine adevărat" sunt norocoşi, fiindcă TOSA şi-a păstrat temperamentul, curajul, psihicul echilibrat şi invincibilitatea. Rasa este actualmente "în cea mai excelentă formă" :D, ceea ce este o premiză bună pentru popularizarea sa.

Istoricul rasei este foarte interesant, fiind vorba de încrucişări cu scop bine determinat. Japonezii au o tradiţie milenară în folosirea la lupte a câinilor. Până în anii 1850 câinele tradiţional de luptă a fost rasa KOCSI, rasă străveche japoneză. Rasa originală a suferit modificări esenţiale, prin încrucişarea cu rase occidentale, devenite posibile în urma deschiderii forţate a graniţelor imperiului japonez în anul 1854.
La formarea rasei moderne TOSA INU a fost utilizată încrucişarea câinelui de rasă KOCSI cu rasele europene: BULLDOG (din 1872), MASTIFF (din 1874), POINTER (din 1876), DOG GERMAN (din 1924), BULLTERRIER, ALAN şi chiar rasa SAINT-BERNARD, iar pentru creşterea volumului cutiei craniene, a masei musculare şi întărirea fizicului s-a introdus în jurul anilor 1950 şi rasa DOG DE BORDEAUX.

Aceşti câini au etalat toată paleta de culori şi mărimi existente în acele vremuri, însă procesul de omogenizare a demarat rapid, deoarece stăpânii câinilor de luptă au reţinut pentru reproducere numai acele exemplare puternice şi de tenacitate maximă, care au învins în arene, exemplarele ineficiente fiind eliminate. Câinii învingători în lupte sunt denumiţi "JOKOZUNA", ca şi luptatorii SUMO, şi sunt decoraţi cu frânghii groase şi cuverturi colorate.

Cei mai devotaţi crescători se aflau pe insulele sudice "Shikoko", ţinutul "Kochi", oraşul Tosa, unde de secole se aflau cei mai buni câini gladiatori. Folosind vasta lor experienţă, aceşti crescători au depus eforturi susţinute pentru crearea câinelui ideal de lupte, iar munca lor a fost repede încununată de succes. Deoarece câinii din orasul Tosa câştigau majoritatea covârşitoare a luptelor, noua rasă a început să fie cunoscută sub numele: INU = CÂINE din oraşul TOSA. De altfel în această perioadă rasa poseda deja caractere total molossoide, prezentând deviaţii majore faţă de rasele originale japoneze, care erau de origine lupoidă, cu păr de lungime medie, cu urechi ridicate şi coada purtată covrig în spate. În rasa TOSA se vede foarte clar influenţa mastiffilor şi a bulldogilor. Această rasă este atât de reuşită deoarece crescătorii japonezi au ales din fiecare rasă acele exemplare care posedau caracteristici superioare. Astfel, de la BULLDOG a moştenit rezistenţa şi tăria, de la TERRIER instinctul de luptă, de la MOLOSS mărimea şi puterea.

În timpul celui de-al doilea război mondial, din lipsă de hrană, rasa era serios ameninţată cu dispariţia, dar a rămas totuşi un număr suficient de exemplare pentru perpetuarea rasei.

Ocupaţia americană a interzis luptele cu câini, însă câţiva crescători entuziaşti n-au fost de acord cu o astfel de blasfemie a culturii milenare japoneze şi au început în secret opera de salvare a rasei, finalizată cu standardizarea rasei la începutul anilor 60 de către clubul crescătorilor japonezi.

Popularitatea rasei, în permanentă creştere, nu se datorează însă crescătorilor japonezi, deoarece ei folosesc câinii şi astăzi aproape exclusiv pentru lupte; pentru un străin (gai-jin,outsider, cum numesc ei străinii albi) procurarea unui exemplar de calitate este aproape imposibilă. Totuşi a existat o "portiţă" prin care TOSA a scăpat spre occident. Crescătorii din SUA au luat contact cu această minunată rasă prin intermediul proprietarilor de pe insulele Hawaii. Crescătorii americani şi europeni apreciază desigur calităţile deosebite de pază şi apărare şi nu cele de luptă, calităţi care pun TOSA în fruntea ierarhiei câinilor din această categorie.


DESCRIERE GENERALĂ

Câine de talie mare, robust, cu musculatură imensă. Radiază putere colosală şi agilitate fantastică. Este de neclintit, curajos, totodata calm şi echilibrat, dar niciodată agresiv. Nu cunoaşte frica şi supunerea, de aceea poate deveni foarte periculoasă enervarea sa, atât pentru om, cât şi pentru un alt câine. Odată pornit la luptă, nu se va mai retrage până la obţinerea victoriei. Este necruţător faţă de inamic şi, moştenind de la predecesori spiritul de adevărat luptător, va fi întotdeauna invincibil. De altfel este de un calm desăvârşit, răbdător şi nu simte nevoia de a demonstra permanent superioritatea sa. Cu toată duritatea sa este deosebit de tandru cu stapânul, dar numai cu el. Nu este un caracter slugarnic, dar cu un dresaj adecvat, folosind dragostea lui neţărmurită faţă de stăpân şi neîncrederea faţă de străini, poţi obţine orice de la el, devenind cel mai bun câine de pază şi apărare.

Deoarece rasa a fost creată din cel puţin zece alte rase diferite, indivizii diferă deseori din punct de vedere al mărimii, greutăţii şi aspectului exterior. Unele exemplare au înălţimea greabănului de 55 cm şi greutatea de 30 kg, altele pot ajunge peste 100 cm şi peste 100 kg. Deoarece în cadrul oricărei selecţii trebuie să fim prudenţi cu cazurile extreme, crescătorii de TOSA realişti au în vedere obţinerea unui câine cu înălţimea greabănului de 70 cm şi greutatea de 60 kg.

În anul 1954, Clubul Crescătorilor Japonezi (Nippon Kennel Club) a eleborat un standard care de atunci este prelucrat în permanenţă. Datele comunicate de Japonia sunt atât de superficial formulate, încât nu putem să deducem imaginea concreta a rasei. În mod evident în Japonia se are grijă ca starea de confuzie să crească în permanenţă. Sunt zvonuri că pe lângă culorile roşcat şi gălbui-brun vor fi acceptate şi culorile negru şi tigrat.
Crescătorii europeni şi americani au în vedere obţinerea de exemplare care corespund următoarelor cerinţe:

Capul: Cutie craniană lată, cu stop pronunţat, dar nu exagerat
Zona facială-nazală: De lungime medie, de formă dreaptă
Trufa: Mare şi neagră
Maxilar: Uriaş
Dantura: Solid, incisivi puternici, colţi mari, muşcătura este de dorit să fie în foarfecă
Urechile: Relativ mici, destul de subţiri, pornind din partea superioară a capului, alipite de cap, ajungând până la jumătatea capului
Ochii: De culoare brună sau neagră, privire pătrunzătoare, relativ mici
Gât: Bine musculat, cu salbă
Greabăn: Înalt şi bine dezvoltat
Spate: Uşor încovoiat, mai înalt în partea dorsală
Dors: Puternic şi lat, de înalţime ce depăşeşte uşor nivelul spatelui
Coada: Lungimea ajunge până la mijlocul picioarelor, se subţiază spre vârf, în stare agitată purtată sus
Pieptul: Lat şi adânc
Laterale: Înguste
Burta: Ridicată
Organele genitale: Perfecte
Antebraţe: Drepte, puternice, de lungime medie
Labe: De formă închise
Pernuţe: Rezistente
Gheare: Tari, de culoare închisă
Pulpe: Bine îmbrăcate în masa musculară
Coate: Cu unghiuri corecte
Părul: Aspru, des şi scurt, acoperă tot corpul
Culoare: roşcat-închis, culoarea nisipului, nuanţe între acestea. Sunt permise pete albe pe piept şi pe picioare. Masca trebuie să fie întotdeauna închisă
Mişcarea: Hotărâtă şi reţinută, atletică
Înălţime: Mascul: peste 60 cm. Femela: peste 54 cm
Greutate: Mascul: minim 38 kg. Femela: minim 30 kg
Defecte eliminatorii: Testicule ascunse, monotesticular, necorepondenţă cu standardul
Defecte majore: Prognatism pronunţat, lipsa a mai mult de cinci dinţi
Defecte minore: Prognatism, cap îngust, constituţie slabă, mers deşirat, timiditate, culori ieşite din comun.


CREŞTEREA ŞI EDUCAREA

La achiziţionarea unui pui de TOSA trebuie sa avem în vedere mai multe aspecte:

• Puiul de numai câteva kiolgrame s-ar putea să ajungă la o greutate de circa 80 de kg.
• Preţul de achiziţionare este situat peste media generală.
• Costul de întreţinere este de asemenea ridicat, dacă dorim satisfacţie deplină.
• Trebuie să facem o sinceră autoanaliză critică, gândindu-ne dacă avem sau nu suficientă tărie de caracter pentru a putea avea o autoritate reală în relaţia noastră cu un astfel de câine.

În educarea puiului trebuie să avem în vedere ceea ce a demonstrat experienţa, că în cazul acestui câine randamentul optim se poate realiza numai prin metode jucăuşe şi variate de educare. Nu vom putea ajunge în niciun caz la vreun rezultat prin folosirea forţei şi dominarea excesivă a câinelui. Câinele va răspunde favorabil numai la gesturi tandre. Orice ameninţare, fie şi numai verbală, comenzile tăioase vor rămâne fără efect în plan educaţional, dimpotrivă, va distorsiona relaţia câine-om, câinele putând deveni neîncrezător. Metodele clasice, bazate pe etalarea superiorităţii şi a forţei, nemaivorbind de bătaie, vor fi privite de câine cu un real dispreţ.

Oricum, principiul de bază în educare este, ca în orice proces sănătos de educare, punerea în evidenţă a autorităţii. Un câine de mărimea şi forţa unui TOSA INU trebuie să fie în orice împrejurare ascultător, cunoscând locul lui în societate şi familie.

Aceşti câini au un suflet sensibil, ceea ce derivă din faptul că în lupte succes au avut acei câini care trăiau într-o foarte strânsă şi intimă legătură sufletească cu stăpânii lor. Câinele se bate pentru stăpân şi nicidecum din interes propriu.
La educare trebuie sa luăm în considerare această sensibilitate a câinelui. Orice pedeapsă trebuie să fie foarte bine motivată şi va trebui să fie astfel aplicată încât câinele să înţeleagă exact pentru ce a fost pedepsit. Orice pedeapsă ilogică şi neavenită strică relaţia stăpân-câine.

TOSA fiind în general mult mai maleabil decât rudele din familia molossoizilor, se va supune cu uşurinţă procesului de educare pentru supunere. Pragul lor de excitabilitate este foarte ridicat, au o stabilitate nervoasă deosebită şi suportabilitate remarcabilă. Dar în niciun caz nu vor avea sârguinţa unui ciobănesc german, care este în stare să execute ore în şir cele mai diferite comenzi. TOSA îşi va pierde relativ repede interesul, dând de înţeles în modul cel mai clar această stare, de exemplu se culcă şi refuză să se mai ridice.

Cel care a crescut împreună cu aceşti monştri blânzi va învăţa să aprecieze la justa valoare dragostea deosebită cu care ei înconjoară copiii.

Totuşi, având în vedere puterea şi greutatea lor deosebită, nu este recomandat de a fi lăsaţi nesupravegheaţi şi singuri cu copiii. Simplul lor joc poate provoca accidentarea copiilor.

Un TOSA corect educat va avea în prezenţa stăpânului un comportament reţinut faţă de persoane străine. Unele exemplare par a fi chiar inabordabile şi distante. Pare a fi deosebit de liniştit şi calm. Spre bucuria vecinilor, abia dacă latră. Totuşi, dacă familia este în real pericol, va reacţiona în modul cel mai dur şi hotărât faţă de intrus. Calitatea lor de câini de pază şi protecţie este o însuşire absolut nativă. Nu este necesară nicio educare în acest sens. Un TOSA care primeste un antrenament şi dresaj specific câinilor de pază şi protecţie devine o armă de-a dreptul periculoasă.

Un TOSA pune faţă de stăpân câteva pretenţii speciale:

• Ca să avem un câine într-adevar bun este necesar să ne ocupăm de el zilnic câteva ore.
• Necesită o atenţie sporită, pentru a putea forma legături strânse cu toata familia.
• Necesită spaţii largi de mişcare. În Japonia, un TOSA bine antrenat aleargă zilnic până la 25 de km. Deci nu-l vom putea ţine legat, închis, izolat.

În Japonia, rasa a trecut printr-un proces de selecţie naturală, astfel că problemele de sănătate apar foarte rar. Totuşi, din prudenţă şi din raţiuni profilactice vom evita supraalimentarea pentru preîntâmpinarea obezităţii, cu efect negativ asupra funcţiilor inimii. Se recomandă hrănirea cu mai multe mese pe zi, urmate de odihnă pentru a evita formarea ocluzei intestinale.

Cu toata mărimea lor, apariţia displaziei de şold este foarte rară, dar nu este exclusă, deoarece în Japonia aceasta nu este un criteriu de selecţie.

Pentru evitarea formării bătăturilor la coate se recomandă folosirea unui aşternut moale.

Este destul de sensibil la barbiturice. De aceea să apelăm numai la serviciile unui medic cu experienţă în tratarea molossoizilor.

Durata medie de viaţă este de 8-12 ani.

TOSA INU este un câine cu un aspect impunător, conştient de forţa sa; evaluează corect şi rapid orice situaţie nouă şi acţionează doar atunci când este cazul. Îşi iubeşte foarte mult stăpânul, pe care îl va apăra chiar cu preţul vieţii.

west coast swing (wcs) - my new experiment

I've started to learn it 2 weeks ago, but it's new in romania and nobody has done this here before...it's tough for the group, but we hope, no, we KNOW we can manage!! :)

[you can dance wcs on any type of music except salsa, so... this would have covered it all...and I will finally dance on music I LIKE - not salsa!! :)))]

(meanwhile - training hard for the salsa show in february...)

not another christmas thingie....but it is! it is! :))

f....g christmas - mai am putin si-mi tai gatu'....iar asta n-ar fi nimic daca n-as avea si mai putin pana la a-l taia p-al altora :D :D :))

and about the message of the song I only have the comment below:
=))))))))))))))))

one of the f... christmas thingies :)

(white/red dress code)

well of course it's a girl... and it's on the cheek... disappointing for the others, huh? :))

mmm.

I must see it :)

:)))

n-am putut sa nu-l postez...prea m-a facut sa rad :)

winter, china, russia

...deci looool :)))) asa bachata la nivelu' asta de genunchiu' broastei stiu si eu, doar asta dansez in fiecare miercuri noapte :D (chiar, ar trebui sa ma filmez, asta n-am facut, nu pe bachata), plus salsa... de-acum incolo nu mai mor de foame cat nu-i frig afara :))) iau un partener si dansam pe strada :)) si-asa am vazut prin italia ca pinguinii se holbeaza la manifestari artistice stradale, aplauda, se minuneaza si lasa bani.... in plus, deja am fost solicitata sa dansez salsa pe o coregrafie ceva pt un show la o nunta, la vara =))), poate chiar ma si duc :D rad eu rad, da' ies bani :))))) .... iiiii, tiganca din mine :)))))) poate la anu' fac show-uri la petrecerile de craciun pe la firme :))) ...nah, ca din facut misto imi vin si idei de marketing :)) iar iarna cand aici nu se poa' dans pe strada, merg in tari mai calde, ca tiganii cu caruta :)))

nici nu stiu ce sa fac, sa deschid o scoala de dans, un bar sau sa dansez pe strada? sau asa: imi deschid un bar si dansez pe bar =)))) si asta ar fi promovarea pt scoala de dans :)))

anyway, melodia-i draguta :)

& fara legatura cu ce e mai sus - azi mi-a aparut in cale melodia de mai jos, uitasem complet de ea. ce melodie, ce versuri... mi-a adus aminte de perioada mea mai... nelinistita, de cautari si experimentari :) destul de multa vreme am ascultat patricia kaas... :)

tot alex :))

versuri scurte si la obiect, melodie lunga si la obiect, clip marfa de la obiect :D




You are my angel
Come from way above
To bring me love

Her eyes
She's on the dark side
Neutralize
Every man in sight

Love you, love you, love you ...

You are my angel
Come from way above

To love you, love you, love you ...

o superbitate, potrivita de sarbatori :D
(via alex - in sfarsit cineva cu gusturi comune cu mine la muzica si filme :D)

A self-fulfilling prophecy
Of endless possibility
In rolling reams across a screen
In algebra, in algebra

The fences that you cannot climb
The sentences that do not rhyme
In all that you can ever change
The one you're looking for

It gets you down
It gets you down
There's no spark
No light in the dark

It gets you down
It gets you down
You traveled far
What have you found?

That there's no time
There's no time
To analyse
To think things through
To make sense

Like candles in the city
They never looked so pretty
By power cuts and blackouts
Sleeping like babies

It gets you down
It gets you down
You're just playing a part
You're just playing a part
You're playing a part
Playing a part

And there's no time
There's no time
To analyse
Analyse, analyse
Analyse

Despre dependente

(de tot felu')

(pana nu le depasesti, nu stii cat de bine e sa nu le ai :D)

Cum pot fi combatute dependentele prin intrarea in contact cu natura noastra spirituala...? Orice fel de dependenta, incluzand cumparaturile, munca, mancatul (bulimia, anorexia, dezordinea alimentara), medicamentele, alcoolul, sexul, relatiile extra-conjugale, relatiile de codependenta si dependentele emotionale sunt toate folosite pentru a umple un gol...un gol al echilibrului interior, al increderii, sigurantei, iubirii, bucuriei si creativitatii - natura noastra spirituala.

Dependentele ne ajuta sa evitam sa ne asumam responsabilitatea pentru noi insine si ne impiedica sa detinem controlul asupra propriei vieti. Ne dorim ca ceva sau cineva sa umple acel gol si sa aiba grija de noi. Unii se refugiaza in medicamente si alcool....fiind in cautarea acelui "ceva"... Altii isi invinuiesc adesea partenerii, au aventuri extra-conjugale sau chiar ies din acele casnicii in cautare de „senzatii”... Golul provine din separarea de Sinele Divin, natura noastra spirituala.

Pentru a intra in contact cu acea parte din noi insine, trebuie sa ne deschidem sufletele, sa ne exprimam creativitatea. Unii clienti mi-au marturisit ca le este frica sa-si deschida sufletul din teama de a fi raniti... Altii mi-au spus ca le este frica sa se exprime din teama de critica... Astfel, ei s-au retras si s-au dedat dependentelor, acestea devenind scuza perfecta pentru a nu-si trai maretia si succesul.

Atunci cand vom invata cum sa ne deschidem adevaratei noastre naturi, nimeni nu ne va mai putea rani. Cu cat vom fi mai in contact cu sinele nostru, cu atat mai deschisi vom fi spre a simti iubirea dinauntrul nostru. Cu cat vom trai mai mult acea iubire, cu atat mai putin vom cauta aprobarea sau dragostea altora si astfel nu ne vom mai simti raniti sau respinsi. In plus, atunci cand suntem in contact cu noi insine, cuvintele si actiunile potrivite vor avea loc la momentul potrivit, iar intrebarile pe care ni le vom pune vor apare din cadrul comunicarii, mai degraba decat din a ne inchide inimile din nou... Cu sufletele deschise, vom fi mai creativi si mai dispusi sa ne asumam riscuri si chiar sa facem greseli pana cand reusim. Putem sa utilizam criticile in mod constructiv, avem curajul si forta interioara sa traim cu iubire si sa ne exprimam sinele creator.

Adevarata noastra natura este Sinele Divin, sau spiritul, acea parte din noi conectata cu lumea vibratiilor, acea parte care primeste influxuri energetice - forta noastra vitala.

Atunci cand oamenii sunt deschisi acelei parti „mai inalte”, adesea spun ca simt o senzatie de furnicaturi pe piele, o senzatie de caldura in suflet, sau un surplus de energie care tasneste din vibratii, interior. Multi oameni observa sincronicitatea gandurilor si intamplarilor si se simt tulburati de trairea „interventiei divine”. Spun ca simt ca se afla intr-un curent....

Acestea sunt sentimentele, senzatiile pe care le cautam. Eu le numesc „vibratii spirituale”. Cand inlocuim dependentele cu „vibratii spirituale” ne simtim impliniti si nu avem nevoie ca „alte spirite” sa ne umple golul. Ne simtim bine si chiar traim acel „ceva” curgand impreuna cu forta creatoare. Cu cat suntem mai conectati la Spiritul Nostru Divin, cu atat mai tare va curge vitalitatea, iubirea si creativitatea. Aceasta inseamna a ne simti ghidati, sustinuti si binecuvantati. Asadar, cum sa ne deschidem Spiritului Divin?

Va trebui sa ne asumam sa devenim cel mai bun Sine care putem fi. Este angajamentul care declanseaza procesul... Apoi va trebui sa descoperim cine suntem, de ce suntem aici, care este scopul nostru si cum il putem indeplini. Nu scopul este important ci procesul continuu de cautare, cel care ne mentine emotionati si in contact cu fluxul nostru creator.

Pentru a intra in contact cu Sinele Nostru Divin, va fi nevoie sa lucram la dezechilibrele noastre fizice, deficientele de personalitate si problemele cotidiene. Primele zone asupra carora ar trebui sa ne centram sunt - sanatatea si forma buna a corpului nostru, familia si relatiile sociale, gasirea scopului si o viata traita in serviciul umanitatii.

A fi sanatos si in forma - A fi in forma implica a fi responsabili pentru trupul nostru si a mentine un echilibru - obisnuinte alimentare sanatoase, exercitii potrivite, somn suficient, meditatie si mediu de viata linistit si placut.

Familia si relatiile sociale - Relatiile familiale si sociale sanatoase vin odata cu o dezvoltare psihica sanatoasa. Acest lucru se intampla monitorizandu-ne comportamentul, facand o introspectie asupra vietii, corectand greselile, transformand ganduri negative si daunatoare, judecati si sperante, iertandu-i pe altii si pe noi insine. Aceasta ne ajuta sa ne deschidem sufletul.

Gasirea scopului - Lucrand la deficientele, la slabiciunile personalitatii noastre, incepem sa devenim mai conectati cu noi insine, mai obiectivi si mai putin critici. Ne descoperim propriile valori, traim cu principii morale si etice si ne stabilim propriile standarde. Incepem sa traim prin propria vointa si intentie mai degraba decat prin programare conditionata. Cand se intampla aceasta, incepem sa observam cauzele si efectele gandurilor, cuvintelor, actiunilor si oportunitatilor. Observam modelele si sincronicitatile de dincolo de cele 5 simturi... Acest lucru se manifesta adesea prin sentimentul de a fi conectati la ceva mai presus de noi insine, Sinele Divin, partea noastra intelegatoare, iubitoare, creativa. Fiind in contact cu aceasta parte a noastra incepem sa simtim ca ne aflam aici pentru a indeplini un scop mai inalt. Mai degraba decat „sa il cautam”, il putem descoperi privind filmul vietii noastre si identificand ce ne-a ajutat sa ne simtim demni de admiratie. Scopul ne este adesea aratat fie prin intermediul celor mai mari provocari pe care am invata sa le depasim, fie cu ajutorul talentelor cu care am fost inzestrati.

Indeplinirea scopului - Identificand provocarile pe care a trebuit sa le depasim, adesea vom deveni dornici sa-i ajutam pe altii cu probleme similare, fie vom deschide o fundatie, organizatie, vom desfasura work-shopuri, vom scrie o carte sau vom deveni mentori. Sau, daca suntem constienti de talente si aptitudini, le putem dezvolta intr-un fel unic si le putem impartasi si altora. Aceasta se intampla cand pornim pe calea scopului urmarit si a serviciului adus omenirii. Atunci cand ne concentram pe aceasta cale si lucram la ceea ce iubim, munca devine iubire. Ne simtim mai impacati si mai multumiti. Devenim mai fericiti, mai impliniti, plini de succes si dragoste. Cand vom transmite aceasta si altora, vom experimenta „vibratiile spirituale”.

(traducere dupa un articol de Penny Cohen)