despre frumusete - o descriere a STARII, cat de cat... :)

M-am plasat launtric in zona in care eram observatorul pur si detasat al celor care urmau sa se intample, determinandu-mi soarta.

Am tras adanc aer in piept si am privit imprejurimile, asteptand. Apoi ceva incepu sa se schimbe. Dintr-o data am inceput sa privesc lucrurile ca si cum constiinta mea se largise si putea sa cuprinda in sine tot ce ma inconjura. Ma simteam de parca regasisem o parte naturala din propria fiinta, ce fusese pierduta.

Instantaneu perceptia mea s-a umplut de o sumedenie de amanunte care-mi scapasera pana atunci: fluturi si fel de fel de gaze care-mi zburau in jurul capului, greieri si cosasi care-si cantau cantecul in iarba, am sesizat prezenta unei pasari mari, probabil un soim sau o bufnita care, deranjata de intruziunea mea, a tipat scurt si a zburat, iar eu i-am auzit fiecare bataie de aripa, ca si cum zborul s-ar fi derulat intr-o filmare cu incetinitorul.

Deasupra mea, secera lunii, care ma calauzise de-a lungul calatoriei mele nocturne, atarna pe marginea cerului la apus. In timp ce o priveam, am simtit un nou val de expansiune a fiintei. Luna nu mai parea un simplu obiect pe cer, o imagine bidimensionala, ca si cand ar fi fost privita la televizor. Secera luminoasa era perceputa de acea parte din mine care observa realitatea ca ceva mult mai vast, ca si cum as fi vazut schimbarea succesiva a umbrei pe care lumina soarelui o trasa pe globul lunar, in imagine tridimensionala, proiectata in spatiu.

Perceptia mea largita includea acum nu doar luna, ci si soarele, pe care il vedeam dincolo de linia vestica a orizontului pamantesc, proiectandu-si lumina asupra globului lunar. Efectul resimtit era de expansiune a simtului spatiului dincolo de limitele zonei in care ma aflam, departe in imensitatea cosmosului, in toate directiile, si nu doar deasupra capului si in jurul meu. Puteam vedea si sub picioare si de cealalta parte a pamantului.

Aceasta acuitate a perceptiei ma proiecta dintr-o data intr-o stare de supra-conturare a realitatii, un soi de supra-tridimensionalitate care intensifica prezenta si realitatea fiecarui obiect ce intra in campul meu vizual, de la micile insecte pana la galaxii si corpuri ceresti. Vedeam totul din perspectiva largita a intregului univers.

Totul in jurul meu capata deodata o aura coplesitoare de frumusete si maretie. Stancile si copacii radiau in noapte, dezvaluind contururi complexe, cu crevase si asperitati alcatuite din reflexii multicolore. Pinul mare care-mi marginea perspectiva catre o terasa din dreapta parea sa explodeze in mii de luminite albastre si de culoarea chihlimbarului.

Pe masura ce constientizam aceasta putere marita de a percepe frumusetea, am simtit cum fiinta mea se expansioneaza si la nivel emotional, fiind cuprins de un sentiment de iubire profunda si conexiune cu tot ce exista. Ceva din zona inimii s-a deschis deodata catre in afara si am stiut fara putinta de indoiala ca ma aflam “acasa”, iubit si protejat – lucru care cu o secunda mai devreme mi s-ar fi parut de necrezut.

Am savurat aceasta emotie uluitoare, simtind la un moment dat ca si perceptia asupra propriei persoane incepe sa se transforme. Traind plenar aceasta stare de euforie si identificandu-ma cu martorul constient din profunzimile fiintei, am inceput sa privesc evenimentele care se succedasera in viata mea ca pe un film. Vedeam sincronicitatile, toate gandurile si ideile care imi venisera in minte in trecut exact la momentul potrivit, si realizam ca acestea n-au facut altceva decat sa-mi ghideze viata in viitor. Intelegeam acum ca dincolo de toate evenimentele din viata mea s-a aflat un scop ascuns. Intelegeam, de asemenea, ca tot ce am facut si-a avut izvorul in adevarul pe care am venit sa-l marturisesc lumii. Iar acest adevar al meu era o parte a unui adevar mai vast, ascuns, al planului intregii creatii.

Recunoasterea acestui fapt mi-a produs o deschidere inca si mai mare la nivel emotional. Iubirea, sentimentul euforic de a ma afla “acasa”, de a fi angajat in scopurile inalte ale universului, se manifestau in continuare cu maxima intensitate. Dar, inafara de acestea, simteam cum creste in mine un sentiment de profunda recunostinta pentru conexiunea si sprijinul pe care il primisem. Era ca si cum as fi realizat deodata ca toata vremea am fost purtat pe brate de o putere divina, fara ca eu sa am habar – si-acum dintr-o data cortina se tragea intr-o parte si aceasta se ivea strigandu-mi: “Surpriza!”

Numai ca sentimentul se manifesta cu mult mai multa profunzime si sinceritate decat intr-o traire obisnuita. Intelegeam, la acest nivel de iluminare, ca eram parte a ceva infinit mai vast si coplesitor.

Si atunci, in acel moment de traire plenara a recunostintei fata de divin, s-a produs inca ceva. Simteam ca exista un punct de conexiune personala cu sursa de la care emanau iubirea si sentimentul de apartenenta. Era ca o palpaire, ceva care aparea si disparea. Cand am incercat sa analizez acest sentiment, el a disparut pur si simplu. Apoi, cand m-am concentrat din nou sa simt iubirea, plenitudinea si aprecierea, am retrait aceeasi stare. Era ca si cum sentimentul de recunostinta inchidea un circuit, aducandu-ma mai aproape de punctul de contact cu sursa iubirii universale.

Am ramas mult timp in acea stare de perceptie foarte inalta, simtind cumva totul in simultaneitate, iubirea si certitudinea ca exista un plan dupa care suntem ghidati, ca si acest punct de conexiune abia perceptibil. Nu voiam sa ma misc.

Cerul noptii se golea de stele pe masura ce lumina rasaritului crestea in zare si totul in jurul meu capata culori vii.

(James Redfield - "A douasprezecea viziune - ora deciziei")