nu ai cum

nici dacă ai vrea

și nici nu contează

asta sau celălalt

ei sunt la fel de foarte importanți

la fel

de diferiți între ei

precum apusurile maiestuoase blânde fosforescente sau reci ale aceluiași soare

deschizi ochiul

peste atâtea nisipuri întinse sub umeri –

și în adânc

vârtejurile nu încetează o clipă

atât de ordonate și clare

încât lumea de dincolo de perfecțiunea celulelor tale se blurează

sunetele ajung la tine prin unde apoase

lente ca niște șerpi translucizi

când zâmbești

oglinda unui celălalt nevăzut îți întoarce

toate gurile tandre ale celor care te-au iubit de la naștere până

de ziua ta din fiece zi

și toate zâmbetele satisfăcute ale celor care te-au negat

pe când tu spălai cu răbdare treaptă după treaptă în urma pașilor lor

până ce brusc ai știut

că tot ștergând

de fapt îi urmezi

tot mai spre miezul pământurilor

atunci ți-ai întors mâinile înspre tine

le-ai stors de întuneric

și ai început să ștergi uitarea

așa au revenit luminile vocile suspinele foșnetele

umbrele electrice sorii interni

treptele s-au înmuiat și au dispărut sub pașii unor ființe nevăzute încă

și totul s-a închegat în vibrația luminii de început

în care ai fost întotdeauna singură

și totuși niciodată așa

 ("ƎVOLution" - ligia pârvulescu)