necklace

toamna pe uliță

sau parcă nu chiar așa se numea

ce contează

ulița rămâne aceeași

doar anotimpurile și oamenii trec peste ea

lucrurile mereu altele și mereu aceleași

toate înghesuite pe strada asta

tristă ca o femeie frumoasă

strangulată cu un colier prețios de

câini invizibili

ce mimează urletul noapte de noapte

fiecare la luna lui

la fel și eu cu viața mea

la care șoptesc tremurat

să nu mă audă

să nu o sperii prea tare

și să fugă precum luna în zori

totuși o simt

cum mi se strecoară mișelește

printre oase

și recunosc câteodată mi-e frică

să nu cumva să mă lase aici

îngrămădită în mine

o proastă cu lacrimile uscate

așa că de la clipă la clipă

strâng mai tare din dinți

mă dezlipesc tot mai mult de pe oase

mă pregătesc de marea plecare și de micul regret

și încep să alunec pe cerul intern

învelită în nopți înstelate

ca în trupuri de

catifea veche

(ligia pârvulescu - "necklace | mătasea gâtului")