Ștefan Baghiu

Nu trăim nimic de la o vreme – nici măcar în comun.

Adunate, zilele noastre nu fac doi bani.

Prietenii își văd de viața lor, noi de a noastră,

dar ceva s-a ratat în toată  mișcarea asta imprudentă.

Spontan am ajuns unul lângă altul,

cum și ție îți place să crezi,

departe, dezamagită și prostuță îți faci speranțe.

Nu e nimic, asta te poate salva uneori

și mă bucur că trăim amândoi zilele astea de febră,

când nimic nu face sens

și e greu să nu fii egoist și melancolic,

chiar și cu riscul de a ceda primelor semne de afecțiune.

De a arunca în spate

una din poveștile noastre de film, scenariul nostru

adus în fața unui public adormit și prost.

Nu trăim nimic de la o vreme,

nici tu în Scheveningen, nici eu, oriunde voi umbla cu imbecili

și ne place să credem că ne iubim.

Dragostea noastră e o amintire porno.

Dragostea noastră e că nu trăim nimic de la o vreme

și parcă niciodată nu a fost altfel. Dragostea noastră

ne împiedică să ne sunăm. Ei, uite, voi face primul pas,

cu versul meu lung, care e ca o discuție interminabilă

purtată cu tine față în față

și nu ezit să-ți spun că nu sunt trist, ci chiar bucuros

că pot să scriu, că pot să scriu cu aerul de siguranță

și că nu dau înapoi de la nimic.

În fond, nu trăim nimic de la o vreme

și suntem la fel de apropiați.

Inima ta bate în tine mai tare după marijuana.

Am trăi ușor într-una din casele mici din port,

încă nu e târziu, dar vom lăsa lucrurile să meargă de la sine,

cum spuneam – și eram amândoi de acord – că timpul nostru

s-a cam dus.

Știu ce ne rezervă viața: un viitor anost

pe care îl aștept liniștit, pentru că deseori se arată spontan.

Casa noastră, o mare prostie,

bătrâni, înconjurați de grădinile touch-screen,

retardați tehnologic și mărunți.

Filmul nostru inexistent și ostentativ,

o palidă impresie despre lume,

un colț neimportant de umanitate

în lentoarea bizară a omenirii. Nu contăm, Petra,

și asta mă supără cel mai tare: cea mai importantă dovadă

că mergem, totuși, undeva, pierdută din neatenție

pe plajele nesfârșite din Neptun. Acolo ai spart chiuveta,

iar astăzi, când nu trăim mai nimic de ceva vreme,

putem jura că nu totul a trecut fără rost.

Doar lumea din jurul nostru,

care nici nu prea a ajutat la ceva,

dar nici nu a încurcat: a trecut,

nepăsătoare și violentă,

anemică și plictisită, iar noi ne-am văzut de-ale noastre,

nefericiți, epuizați, ne amintim astăzi toate astea și râdem.

Adunate, zilele noastre nu fac doi bani.