as time goes by

Nu trăim nimic de la o vreme – nici măcar în comun.
Adunate, zilele noastre nu fac doi bani.
Prietenii își văd de viața lor, noi de a noastră,
dar ceva s-a ratat în toată mișcarea asta imprudentă.
Spontan am ajuns unul lângă altul,
cum și ție îți place să crezi,
departe, dezamagită și prostuță îți faci speranțe.
Nu e nimic, asta te poate salva uneori
și mă bucur că trăim amândoi zilele astea de febră,
când nimic nu face sens
și e greu să nu fii egoist și melancolic,
chiar și cu riscul de a ceda primelor semne de afecțiune.
De a arunca în spate
una din poveștile noastre de film, scenariul nostru
adus în fața unui public adormit și prost.
Nu trăim nimic de la o vreme,
nici tu în Scheveningen, nici eu, oriunde voi umbla cu imbecili
și ne place să credem că ne iubim.
Dragostea noastră e o amintire porno.
Dragostea noastră e că nu trăim nimic de la o vreme
și parcă niciodată nu a fost altfel. Dragostea noastră
ne împiedică să ne sunăm. Ei, uite, voi face primul pas,
cu versul meu lung, care e ca o discuție interminabilă
purtată cu tine față în față
și nu ezit să-ți spun că nu sunt trist, ci chiar bucuros
că pot să scriu, că pot să scriu cu aerul de siguranță
și că nu dau înapoi de la nimic.
În fond, nu trăim nimic de la o vreme
și suntem la fel de apropiați.
Inima ta bate în tine mai tare după marijuana.
Am trăi ușor într-una din casele mici din port,
încă nu e târziu, dar vom lăsa lucrurile să meargă de la sine,
cum spuneam – și eram amândoi de acord – că timpul nostru
s-a cam dus.
Știu ce ne rezervă viața: un viitor anost
pe care îl aștept liniștit, pentru că deseori se arată spontan.
Casa noastră, o mare prostie,
bătrâni, înconjurați de grădinile touch-screen,
retardați tehnologic și mărunți.
Filmul nostru inexistent și ostentativ,
o palidă impresie despre lume,
un colț neimportant de umanitate
în lentoarea bizară a omenirii. Nu contăm, Petra,
și asta mă supără cel mai tare: cea mai importantă dovadă
că mergem, totuși, undeva, pierdută din neatenție
pe plajele nesfârșite din Neptun. Acolo ai spart chiuveta,
iar astăzi, când nu trăim mai nimic de ceva vreme,
putem jura că nu totul a trecut fără rost.
Doar lumea din jurul nostru,
care nici nu prea a ajutat la ceva,
dar nici nu a încurcat: a trecut,
nepăsătoare și violentă,
anemică și plictisită, iar noi ne-am văzut de-ale noastre,
nefericiți, epuizați, ne amintim astăzi toate astea și râdem.
Adunate, zilele noastre nu fac doi bani.

/ Ștefan Baghiu