The Couple

Focul vânăt e gonit de vânt,
zările-au uitat să mă mai doară…
de iubire-ntâia oară cânt,
la scandal renunț întâia oară.

Am fost crâng părăginit pe loc
La femei și votcă dam năvală
Nu-mi mai place azi să beau, să joc,
Să-mi pierd viața fără socoteală.

E de-ajuns să te privesc tăcut
Să-ți văd ochii plini de tot înaltul
Ca uitând întregul tău trecut
Tu să nu mai poți pleca la altul.

Tu – mers gingaș, tu surâsul meu,
Dac-ai ști, cu inima-i pustie,
Cum poate iubi un derbedeu
Și cât poate de supus să fie.

Cârciumile le-aș uita pe veci
N-aș mai ști nici versul ce înseamnă
De-aș atinge-aceste brațe reci
Și-al tău păr ca floarea cea de toamnă.

Veșnic te-aș urma pe-acest pământ
Depărtarea mi-ar părea ușoară…
De iubire-ntâia oară cânt
La scandal renunț întâia oară.

***

Nu regret, nu mă jelesc, nu strig,
Toate trec ca floarea spulberată.
Veștejit de-al toamnei mele frig
Nu voi mai fi tânăr niciodată.

N-ai să mai zvâcnești ca pân-acum
Inimă răcită prea devreme
S-o pornesc din nou la drum
Stamba luncii n-o să mă mai cheme.

Dor de ducă! Tot mai rar, mai rar,
Pui pe buze flacăra pornirii
Și pierdutul prospețimii har
Cu vioiul clocot al simțirii!

În dorinți încep zgârcit să fiu,
Te-am trăit sau te-am visat doar, viață?
Parcă pe un cal trandafiriu
Vesel galopai de dimineață.

Toți suntem vremelnici pentru veci
Rar ning fragii frunzele deșarte…
Binecuvântat să fie deci
Că trăiesc și că mă duc spre moarte.

/ Esenin
/ Crister Stromholm - 'The Couple at La Methode', 1960