Andra, din frisonantul 'Tribar'

(bis)

edificiul a fost în mod repetat denumit Phantom House.

deși nu s-a arătat nici un chip străin nimănui, ambientul a fost imposibil de suportat.

în prima zi am fost întâmpinate de un copil pe moarte. stătea

în soare, pe o gură de canal. în jurul lui alți trei copii: unul cu o

ruptură la globul ocular, un altul cu dermatită și o ureche

sfâșiată, iar un altul, foarte alb, îmbibat în sânge.

am intrat în sala de protocol, unde ni se programase primirea

oficială, cu bere, covrigi, plăcinte. până să pășim în sală, sărim

peste balta cu cheaguri de sânge.

să nu i se facă rău șoferului, ăsta dacă vede sânge leșină. e foarte sensibil!

imediat șoferul ajunge în curte, pune pe un pled copilul

muribund. îl duc mai departe, să nu moară aici, să nu-l vedem. prin

geam se zărește limba scoasă a copilului atârnând într-o parte:

dar un doctor nu poate să vină?

pentru ce? moare de bătrânețe. nu mai are mult, se curăță. copiii când

simt că li se apropie sfârșitul, se retrag. dar ăsta s-a târât până aici,

să-și dea duhul. e paralizat de la brâu în jos, se curăță. nu e al nostru,

e de douăzeci de ani aici.

dar celălalt ce are? de ce sângerează?

a fătat. se curăță și el.

dar un doctor nu poate să vină?

nu e al nostru nici el. la câți am văzut, nu mai vreau să mă leg. nu e

nici un doctor aici.

dar ceva trebuie să se poată face!

am eu pacienții mei din oraș, iar doctorul...

aaaa, deci există un doctor!

Lătănescu! vai ce doctor...

de cât timp sângerează?

de două zile.

putem face rost de numărul de telefon al doctorului?

nu avem. nu vedem. nu știm.

(pauză)

(crezul local: luăm corpul în agonie din fața ochilor, problemele

dispar) fetelor, vă pot ajuta cu ceva? orice, orice aveți nevoie.

vrem pastile antihemoragice, vrem vitamina K, vrem doctor!

orice, orice. dar să-mi spuneți dacă vreți ceva!

dimineață – prânz. în curtea golită de imaginea muribundului

cu limba scoasă, muribundul a revenit. șade pe gura de canal și

ne privește fix. ne dă bună dimineața, mănâncă biscuiții cu

vitamine și fulgi de porumb pe care i-i dăm.

vedeți? nu are nimic, nici măcar o moarte. așa ne face de ani de zile,

numai când vin musafiri. se preface că moare, apoi învie. hai, noroc!

prânz-seară. muribundul e căzut într-o parte, cu excremente pe

el și muște. clipește. are o spuză neagră în jurul gurii, care i-o

încleștează. îl mângâi și ochii i se umplu cu apă. îi spun că va fi bine.

seară – dimineață. la 48 de ore de la sosirea noastră, copilul e

acum un corp înghețat, cu excremente pe el. femeile trec pe

lângă el, nu e al lor, ridică din umeri. după două ore, continuă

să-l lase pe gura de canal, nu e al lor. ridicăm, ridicăm. umeri,

umeri. instrucția din careu. mai ridicăm o dată din umeri și

toate problemele dispar. suntem noi extravagante. trebuie să

ridicăm din umeri, să ne facem gimnastica. să nu ratăm nici o

mișcare, să știm tot despre toți.

/ Andra Rotaru, ‘anxietatea – frica de viață – practica repetitivității’, volumul ‘Tribar’, Editura Nemira, 2018, colecția Vorpal

// foto: Felix Lupa