“[…] înainte de toate trebuie să reamintesc de acel moment al vieţii mele, care a fost un punct de plecare al întâmplărilor ce vor urma în aceste destăinuiri. A fost clipa, atât de dramatică pentru mine, când am văzut întâia oară pe Alba. însă în minutul acela, care mi-a întors după răsuceala lui atâţi ani de mai târziu, eu n-am ştiut că femeia gravă şi mândră, înaltă şi încremenitor de frumoasă, care a trecut pe lângă mine, purta numele Alba, nici că purta numele distins de familie, pe care am aflat mai târziu că-l poartă, şi nici că în viaţa noastră cărările ni se vor încrucişa iarăşi aşa cum ni s-au încrucişat.
……..................
Se îndepărtă şi stinse lumina electrică. Se întunecă atunci zdravăn, şi lumina nestatornică a lumânării abia îmi ajută la început să-mi disting figura înciudată de intenţiile donnei Alba. Când mă învăţai cu clarobscurul ce se făcuse, o văzui înaintând spre mine repede, cu fâlfăitoarele ei văluri. Ridică mâinile ca nişte aripi negre deasupră-mi şi mă întrebă:
- Nici acum nu ţi-e frică...?
Mă întorsei şi-o cuprinsei; şi ea-şi lăsa valurile cernite peste mine, ca un nemaipomenit de frumos simbol al morţii. Flacăra lumânării pâlpâia molcom prin luciul oglinzii. îmbrăţişarea fu scurtă şi pătimaşă. Frumoasa moarte se desparţi ameţită şi se îndreptă şovăitoare să dea iar drum luminii cele mari. Al doilea sărut fu numai în treacăt […]
Şi dulcea moarte, care secerase până acum numai două fragede vieţi, îmi trimise din
Comentarii