tatăl meu ţiganul

"Raiul meu beteag
de pe alt meleag
cât îmi eşti de drag
nu ştiu cum..."
("Mica ţiganiadă" - Şerban Foarţă, Andrei Ujică)



nu mi-e ruşine să spun tata era ţigan
avea tot timpul cântece-n mâini şi o sticlă de ţuică pe masă
zicea că sunt băiatul lui
mă privea tulbure mă-nvăţa să trăiesc liber
să mă joc violent şi să dansez ca şi cum
mi-aş goli inima-n sufletul altora

îmi tresare şi-acum şatra noastră în sânge
îşi întinde corturile negre pe inimă şi simt durerea tatălui meu
când mă-nvârt ca şi el într-un apartament strâmt de bloc
ca un animal nărăvaş într-o cuşcă
beau ţuică şi noaptea visez câmpuri largi şi coviltire aurite de lună
visez haitele fraţilor mei şi vânez libertate
umăr la umăr cu tata

tata era ţigan nu mi-a fost vreodată ruşine cu el
nici când auzeam cum vorbeşte cu mama
şi chiar şi apoi
am plâns când într-o toamnă ca asta
mi-a pus în palmă o castană şi-a spus
că natura se închide în sânul ei
ca şi fructele coapte în pumnul meu
am plâns şi am aruncat-o în el
o vreme a avut o vânătaie pe frunte
între timp eu am devenit o femeie banală
îmi traversez toamnele cu o dantelă neagră pe faţă
şi o vânătaie în suflet

copyright text: ligia pârvulescu
copyright foto: ligia pârvulescu (“tata”)