să inhalăm ultimul fum să tragem cerul gurii peste şi să
întredeschidem cu pleoapele
mecanismul glisant al zilelor în care oamenii
repetă oameni
poveştile repetă poveşti iar tu
te repeţi calm în mine
zâmbetul de dinainte la fel cu zâmbetul de după şi trecem
pe alt program şi alta ar fi senzaţia tare din altă piesă ce ar urca tenace pe alt trend
alt televizor altă maşină altă stradă femeie şi ţară
dar noi suntem noi – iar de asta nu ne scuturăm până la buza pământului

acum e o după-amiază însorită oarecare
se poartă haine crescute direct din piele şi pudre roz-palid
dacă te aşezi pe un scaun înalt în fereastra unui bistro
lumina proiectează spre sală un frumos contre-jour
atât de frumos încât auzi zbaterile dese ale pleoapelor
ca pe nişte zbateri de fluture încercând să scape din borcanul mental
toate astea aduc în aer un praf intens colorat

oftezi dintr-o sută de piepturi deschizi un laptop updatezi un status
sunt fericit am o viaţă atât de frumoasă încât n-are cum să dureze prea mult
te gândeşti că umbra are un ciocan care fracturează vise îţi zici
icar a căzut doar pentru că s-a plictisit
şi atât
la nici cinci metri de tine cineva înmormântează ceva adânc într-un blackberry
are privirea mai goală decât un cd blank
te indeamnă scrie-mă scrie-mă cu ceva cu orice scrie-mă rupe-mă plânge-mă

când mor unii sau altele e al naibii de greu să găseşti
ceva cuvinte care să rămână pe-o cruce imaginară cel mai simplu e să
te limitezi la un amin şi să-ţi spui că
oamenii-s ca şi hainele
cu cât sunt croiţi dintr-un material mai subtil cu atât
cad mai frumos

("suntem aproape" - ligia pârvulescu
foto: "bad girls do bad things" - scottjamesprebble on deviantart)