A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti, un tânăr care locuia într-un sat, undeva în inima Indiei. Dorința lui arzătoare era să plece în căutarea unui maestru, despre care auzise că s-ar afla undeva prin nord, aproape de izvoarele mamei Ganga, în munții Himalaya. Așa că, într-o bună zi, își umplu traista cu merinde, își înfășură o pânză în jurul capului să îl apere de soare și porni la drum. Nici nu ieși el bine din sat că dădu peste un bătrân care se odihnea la umbra unui copac. Îl caut pe maestru, grăi tânărul nerăbdător, uitând să dea binețe. Știi unde îl pot găsi? Da, îi răspunse omul, maestrul e mai bătrân decât mine cu vreo 20 de ani și ai să-l găsești sub un copac ca ăsta. Tânărul mulțumi străinului, îi umplu blidul cu orez în semn de recunoștință și își văzu de drum mai departe. Străbătu jungla plină de șerpi și tigri, călcă prin văi adânci și neguroase, trecu înot lacurile în care sălășuiau crocodilii, fu cât pe ce să piară înghițit de nisipuri înșelătoare, urcă poteci înguste pe povârnișurile primejdioase ale munților Himalaya, ajunse la izvoarele mamei Ganga, dar nu găsi ceea ce căuta. Totuși, tânărul nu se dădu bătut. Se hotărî să scotocească toată India, până îl va găsi pe maestru… Anii trecură și tânărul continua să rătăcească, singur și din ce în ce mai trist, pe drumurile fără capăt, umblate și neumblate, ale Indiei. În cele din urmă își pierdu puterile și nădejdea și porni înapoi spre casă. Calea îl aduse din nou în dreptul copacului, unde cândva, demult, întâlnise un bătrân odihnindu-se la umbră. Bătrânul era tot acolo. Mai bătrân, cu o barbă mai lungă și mai albă. Obosit, omul nostru se așeză alături. Parcă te știu de undeva, Baba, rosti el, trăgând cu coada ochiului la chipul familiar. Ai mai trecut pe aici acum 20 de ani, surâse bătrânul imperceptibil. Omul făcu ochii mari, căci înțelese. Căzu pe dată în genunchi și sărută picioarele maestrului, spălându-i-le cu lacrimi de bucurie și durere. De ce nu m-ai oprit atunci? De ce nu mi-ai spus că ești tu? De ce m-ai lăsat să rătăcesc 20 de ani? se tânguia el. Pentru că tot ceea ce îți doreai pe vremea aceea era să cauți, nu să te oprești lângă mine, veni blând răspunsul.


(fragment din "Namaste" - Sega)

Comentarii