inca nu-mi vine sa cred ca am fost in ambele locuri din videoclipuri...

nici n-are rost sa mai postez fotografii

străinul din ţara aceea

mă întreba ce caut
mă-nvârteam lângă mare odată cu pietrele
aproape dansând
am pierdut ceva i-am spus
nu-mi găsesc neliniştea tristeţea
copiii mei rătăcitori s-au rătăcit în sfârşit de mine
zâmbeam cu satisfacţia unei mame denaturate
apoi m-am lăsat în palmele lui
era ceva nevăzut care mişca în noi aripi
împreună eram un animal mic şi rotund
abia născut din răsuflările noastre
aproape că nu-ndrăzneam să mişc de fericire
eram un val de nisip
cu fiecare gest mă împrăştiam în aerul cald
orbitam în jurul tâmplelor lui de parcă
aş fi fost o femeie sau o lună sau un inel de sunete moi
prin trupul nostru nopţile curgeau în fâşii lucioase
arcuindu-ne privirile în benzi de aur –
şi totul s-a oprit aşa
un flux rostogolit în afara timpului
ca şi cum căldura ar putea îngheţa fragmente de viaţă
de care n-am vrea să ne desprindem decât pentru a ni le aşeza mai bine sub cap şi
toată lumina ne-a rămas undeva între coaste
ca paşii unui animal frumos şi sălbatic –
de acolo pulsează o fericire


(ligia pârvulescu)