se crapă de noapte
sub ochii închiși ai celor întunecați și
mai e puțin până la lumina care-i mama luminii,
cea care-și înghite copilul cu poftă
într-o frumusețe peste om și ruginitul lui felinar clătinându-i-se deasupra gâtului
și uite vin formele cele rotunde care șoptesc despre orbirea văzătoare
despre dragostea de departele și fericirea celor cu duhul bogat
vine vremea șerpilor descolăciți și a merelor întregi
a bărbaților strălucitori și a femeilor care știu,
toți adunați în zâmbetul unuia singur
și se dezleagă aurul de la capătul tuturor lucrurilor
și pornește să colinde lumea în șuvoaie lungi și fierbinți
și nu e departe ziua în care
ochii păsărilor se umplu de sânge
iar aripile lor se transformă în mâini înarmate
țintindu-ne pe noi, cei cruzi și nevăzători
pe când ne scurmăm adăpost în pământ cu oasele noastre mici și murdare



(ligia pârvulescu - "se crapă de noapte")