Despre Mesia
1. A fost odată un Maestru care a venit pe pământ; s-a născut în țara sfântă a Indianei și a crescut pe dealurile mistice de la răsărit de Fort Wayne.
2. Maestrul a învățat despre această lume în școlile publice din Indiana, și când a crescut a învățat meseria de mecanic de automobile.
3. Însă Maestrul avea învățături din alte țări și alte școli, din alte vieți pe care le-a trăit. El și le-a amintit pe acestea, și amintindu-și-le a devenit înțelept și puternic, astfel încât ceilalți i-au văzut puterea și au venit să-i ceară sfaturi.
4. Maestrul credea că are suficientă putere ca să se ajute pe el și întreaga omenire, și așa cum credea, așa și era pentru el, astfel încât ceilalți i-au văzut puterea și au venit la el ca să fie vindecați de necazurile și bolile lor nenumărate.
5. Maestrul credea că este bine pentru fiecare om să se gandeasca la el însuși ca la un fiu al lui Dumnezeu, și așa precum credea, așa și era, iar magazinele și garajele unde lucra au devenit înțesate de cei care îi căutau învățăturile și atingerea, și străzile erau pline de cei care sperau ca măcar umbra trecerii sale să cadă asupra lor, și să le schimbe viețile.
6. Și în cele din urmă, din cauza mulțimii, șefii și administratorii atelierelor i-au ordonat Maestrului să-și părăsească uneltele și să plece pe drumul lui, pentru că atât de mare era îmbulzeala în jurul lui, încât nici el, nici ceilalți mecanici nu mai aveau loc să repare automobile.
7. Așa că el a plecat din oraș, și oamenii care l-au urmat au început să-l numească Mesia și făcător de minuni; așa cum credeau ei, așa și era.
8. Dacă se pornea furtuna în timp ce el vorbea, nicio picătură de ploaie nu cădea pe capul vreunui ascultător; cel mai din spate din mulțime îl auzea tot la fel de clar ca și cel mai din față, indiferent de fulgerele sau tunetele ce veneau din cer. Și totdeauna el le vorbea în parabole.
9. Și el le-a spus: “În fiecare din noi stă puterea de a accepta sănătatea și boala, bogăția și sărăcia, libertatea și sclavia. Noi suntem cei care le controlăm pe acestea, și nu altcineva.”
10. Un morar a vorbit și a spus: “E ușor pentru tine să spui asta, Învățătorule, căci tu ești călăuzit așa cum noi nu suntem și nu ai nevoie să trudești așa cum trudim noi. Omul trebuie să muncească pentru ca să trăiască în lumea aceasta.”
11. Maestrul a răspuns și a spus: “Odată trăia un sat de creatori de-a lungul fundului unui mare râu de cristal.”
12. “Curentul râului curgea în liniște peste ei toți – tineri și bătrâni, bogați și săraci, buni și răi, curentul mergând pe drumul lui, necunoscând altceva decât ființa sa cristalină”.
13. “Fiecare creatură, în felul său, se ținea strâns agățată de plantele de pe fundul râului, pentru că modul lor de a trăi era agățatul, și a rezista curentului era ceea ce fiecare învățase de când s-a născut.”
14. “Dar o creatură a spus în cele din urmă: Am obosit să mă tot agăț. Deși nu pot vedea cu ochii mei, am încredere că acest curent știe unde se duce. O să-mi dau drumul și fie ca el să mă ducă unde vrea. Tot agățându-mă, o să mor de plictiseală.”
15. “Celelalte creaturi au râs și i-au spus: Nebunule! Dă-ți drumul, și curentul căruia i te inchini o să te arunce de-a rostogolul și o să te fărâme de stânci, și o să mori mai repede decât de plictiseală!"
16. “Dar acesta nu i-a luat în seamă, și, răsuflând, și-a dat drumul, și dintr-o dată a fost dat de-a rostogolul și aruncat de curent pe stânci.”
17. “Însă după un timp, cum creatura refuza să se agațe din nou, curentul a ridicat-o liberă de la fund așa că nu mai era lovită și rănită.”
18. “Și creaturile din josul râului, pentru care acela era un străin, au strigat: Uite o minune! O creatură ca și noi, și totuși zboară! Uite-l pe Mesia, vine să ne salveze pe toți!”
19. “Și acela purtat de curent a spus: Eu nu sunt mai mult Mesia decât voi. Râul e încântat să ne ridice pe toți în libertate, dacă îndrăznim doar să ne dăm drumul. Adevărata noastră menire este această călătorie, această aventură.”
20. “Dar ei strigau și mai tare: Salvatorule!, în tot acest timp agățându-se de pietre, iar când s-au uitat din nou după el, acesta plecase, și ei au rămas singuri făcând legende despre Salvator.”
21. Și odată a văzut Maestrul că mulțimea îl înghesuia din ce în ce mai mult pe zi ce trecea, mai strâns și mai aproape și mai pătimaș ca niciodată; când a văzut că îl forțau să îi vindece fără încetare, și să-i hrănească întotdeauna cu minunile lui, să învețe în locul lor și să le trăiască viețile, a plecat singur în acea zi pe un vârf de deal departe de ei, și acolo s-a rugat.
22. Și el și-a spus în inima lui: “Infinită Ființă Strălucitoare, dacă vrei aceasta, ia această cupă de la mine și lasă-mă să pun deoparte această sarcină imposibilă. Nu pot să trăiesc viața unui alt suflet, și totuși zeci de mii strigă către mine pentru viață. Îmi pare rău că am lăsat lucrurile să ajungă aici. Dacă voiești, lasă-mă să mă duc înapoi la motoarele și uneltele mele și lasă-mă să trăiesc ca orice om.”
23. Și o voce i-a vorbit pe acel vârf de deal, o voce nici de bărbat, nici de femeie, nici puternică, nici slabă, o voce infinit de bună. Și vocea i-a spus: “Nu voia mea, ci a ta să se facă. Pentru că ceea ce vrei, este voința mea pentru tine. Mergi pe drumul tău ca orice alt om, și fie ca tu să fii fericit pe pământ.”
24. Și auzind aceasta, Maestrul s-a bucurat, și a adus mulțumiri, și a coborât de pe vârful dealului fredonând un cântecel de-al mecanicilor. Și când lumea l-a asaltat cu nenorocirile ei, rugându-l cu stăruință să-i vindece în locul lor și să învețe pentru ei și să îi hrănească non-stop din cunoașterea lui și să-i încânte cu minunile lui, el a zâmbit către mulțime și le-a spus pe un ton glumeț: “Plec.”
25. Pentru o clipă mulțimea a rămas cu gura căscată de uimire.
26. Și el le-a spus: “Dacă un om îi zice lui Dumnezeu că dorește mai mult ca orice să ajute lumea suferindă, nu contează cu ce preț pentru el, și Dumnezeu îi răspunde și îi spune ce trebuie să facă, trebuie acel om sa facă precum i s-a spus?”
27. “Desigur, Învățătorule!”, au răspuns cei mai mulți, “Ar fi o plăcere pentru el să sufere chiar tortúrile iadului, dacă Dumnezeu i-ar cere-o!”
28. “Indiferent cât de mari sunt aceste tortúri, indiferent cât de dificilă este sarcina lui?”
29. “E o onoare să fii spânzurat, o glorie să fii bătut în cuie de un copac și ars, dacă asta e ceea ce a cerut Dumnezeu”, au spus ei.
30. “Și ce ați face voi”, a spus Maestrul mulțimii, “dacă Dumnezeu v-ar vorbi direct în față și ar spune: VĂ ORDON SĂ FIȚI FERICIȚI ÎN LUME, ATÂT
TIMP CÂT TRĂIȚI. Ce ați face atunci?”
31. Și mulțimea tăcea, nicio voce, niciun sunet nu se auzea pe dealuri, în văile unde se aflau.
32. Și Maestrul a spus tăcerii: “Pe calea fericirii noastre vom găsi învățătura pentru care am ales să trăim această viață. Așa am învățat astăzi, și am hotărât să vă las acum să mergeți fiecare pe calea voastră, după cum doriți.”
33. Și și-a văzut de drum prin mulțime și i-a părăsit, și s-a întors la lumea de fiecare zi a oamenilor și mașinilor.