Poezia de azi a lui Paul

le vezi pe stradă și deși nu simți nici solz de frig
atunci când le privești
ceva te va opri mereu să le păstrezi
vreo amintire.
dar ele trec pe lîngă pereți și odată cu ele
pereții prind viață și se arcuiesc
străpungând cerul
ca niște organe erectile.
atâta foame de albastru te va copleși și nu-i vei găsi
în ziua aia
nume.
însă
poate spre seară
peste vreo zece cinsprezece ani vei ști bine
vei ști
cum arată o femeie care și-a uitat privirile
într-un bărbat.
ba chiar ți-l vei putea și imagina pe acel nefericit
l-ai putea desena
neras ostenit de viață
înotător singuratic prin sângele ei fără de maluri
fără blândețe
schingiuindu-și
descompunându-și trupul
pentru a da de acele priviri hulpave rămase înăuntrul lui
care nu-i lasă somn
care îl taie
de viu
încercând să distingă cerul printre șerpuiturile rîului de sânge
meandrând cafeniul nisipos al acelui deșert
și o fotografie veche
în sepia
din care ea tocmai a ieșit
din care tocmai a ieșit
ca să nu se mai întoarcă vreodată

/ Paul Vinicius, 'o fotografie în sepia'
// foto: Patrick Demarchelier, 'Erin O'Connor as a Modigliani beauty', | Harpers Bazaar, Feb 2002|