locul acela de care ţi-au spus nu există

locul acela de care ţi-au spus nu există locul acela unde somnul este o linişte prin care zboară fluturi un întuneric care miroase a lumină în care te trezeşti fără teamă unde aerul miroase a respiraţie de copil unde ziua e lungă şi limpede şi serile diafane cu o lună lichidă casa aceea cu multe ferestre fără perdele fără pereţi despărţitori în care orice şoaptă se aude senzual erotic în care atingerile nu lasă urme decât pe dinăuntru aşa cum atingi o apă liniştită nu există asemenea locuri nu există iubito sau cel puţin nu ştiu eu vreunul sau nu-mi mai amintesc există doar camera asta cu pereţii ca o piele aspră în care bâjbâi în care uiţi să vorbeşti să mai cauţi în tine în care înveţi să respiri aerul ăsta încins sau uiţi să respiri camera asta cu ferestre murdare fără lună în care visezi pereţi gustul de var camera asta ca un sindrom alzheimer în care dimineţile miros a ţigări şi a beţie a jupuire în care fiecare noapte pe care reuşeşti s-o treci e o înfrângere camera asta ca o teamă care te face să fugi dar din care nu fugi niciodată doar camera asta există sau cel puţin asta îmi amintesc eu şi omul acela frumos despre care crezi tu că se scufundă în mine nu există nici nu mai ştiu dacă a existat vreodată omul acela este acesta din faţa ta şi este urât are privirea roasă şi îi miroase respiraţia a alcool ieftin şi mâinile a ţigări dimineaţa se chinuie să ducă ceaşca de cafea la gură căci tremură după atâtea nopţi de beţie şi ură şi nu mai ştie să iubească nici nu sunt sigur dacă a ştiut vreodată şi ştie atât de bine să-i uite pe toţi cei care ţin la el cu adevărat să îşi omoare sufletul încet ca o otrăvire cu arsenic şi-ar vrea atât de mult să uite de sine dar nu poate ceva îl ţine aici şi gemetele astea despre care crezi tu că sunt de plăcere sunt scâncete de durere amestecată cu ură şi ăsta nu este un orgasm este o defulare tristă


(text: victor pelivanov)