o parte dintr-o lucrare despre interculturalitate pe care am facut-o pt un examen de patrimoniu muzeal national si universal - o expozitie la V&A Londra care m-a impresionat mult...

“Telling tales: Fantasy and Fear in Contemporary Design”

Victoria & Albert Museum gazduieste in permanenta expozitii temporare de arta contemporana. Una dintre acestea s-a desfasurat in perioada 14 iulie – 18 octombrie 2009 si s-a intitulat “Telling tales: Fantasy and Fear in Contemporary Design” – “Spunand povesti: Fantezie si Frica in design-ul contemporan”.

Expozitia este un foarte bun exemplu de interculturalitate in arta contemporana, artistii care au expus cu aceasta ocazie provenind din tari ca Olanda, Franta, Suedia, Slovacia, Germania, Belgia, Marea Britanie, Rusia, Statele Unite, Canada si Cehia.

Legaturile dintre design-ul contemporan, istorie si imaginatie formeaza bazele pentru aceasta frumoasa si fara precedent explorare a artei design-ului. Lucrari tematice ale unor designeri ce-i includ pe Jurgen Bey,Tord Boontje, Dunne + Raby si Marcel Wanders, Gareth Williams exploreaza cum obiecte mai mult sau mai putin functionale – obiecte “de design” – pot fi concepute in asa fel incat sa poarte cu ele intelesuri si asocieri, sau, cu alte cuvinte, sa spuna povesti.

Ca si practica a design-ului contemporan, piata de arta si arta in sine devin din ce in ce mai integrate – reflectand uniunea dintre arta, mestesug si design – aceasta expozitie ofera o ocazie deosebita pentru “citirea” obiectelor de arta ale designului cu instrumentele critice asociate picturii, sculpturii si teoriei literare.

Cu alte cuvinte, expozitia exploreaza un trend recent printre designerii europeni si nu numai pentru piese unice sau de editie limitata care forteaza granitele dintre arta si design. Expozitia arata mobila, obiecte de iluminat si ceramica, avand ca autori o noua generatie de designeri internationali precum Tord Boontje, Maarten Baas, Jurgen Bey si Studio Job, care sunt toti inspirati de spiritul spunerii de povesti. Fiecare din ei spune o poveste prin folosirea de instrumente decorative, aluzii istorice sau alegeri a materialelor, impartasind teme comune precum fantezia, parodia si preocuparea privind mortalitatea fiintei umane.

Expozitia “curge” prin trei sectiuni dramatice.

In The Forest Glade (Luminisul din padure), un fundal de ecrane de panza imprimata si jocuri de lumina evoca padurile din mituri si povestile cu zane. O atmosfera distorsionata de palat este settingul pentru The Enchanted Castle (Castelul fermecat). Sectiunea finala foloseste luminarea cu spoturi si pereti diagonali pentru a crea un tulburator Heaven and Hell (Rai si Iad).

Ca si arta decorativa, obiectele din Telling Tales sunt in genere tranzactionate prin intermediul galeriilor de arta, totusi isi mentin rolul de piese functionale, chiar daca fiabilitatea lor din acest punct de vedere este foarte mult subordonata valorii lor simbolice sau decorative.

Referindu-se la povestile cu zane, la conventii privind etalarea statusului si la anxietati despre moarte – fanteziile si fricile umane – aceste obiecte aduc in fata noastra o mare de experiente impartasite. Obiectele de acest gen, care sunt undeva intre arta, mestesug si design, sunt in mare parte lucrari pornite din initiativa proprie a autorului – declaratii personale sau manifeste.

a. THE FOREST GLADE (LUMINISUL DIN PADURE)

(Jan Breughel the Elder, The Garden of Eden, sursa: google images)

“Nu, spuse ea, nu trebuie sa vorbim despre lucrurile pe care le gasim in inima padurii. Toate sunt secrete. Daca n-ar fi fost secrete, am fi auzit de ele pana acum”. (Angela Carter)

“Povestea cu zane, care este pana in prezent primul profesor al copiilor pentru ca a fost candva primul profesor al omenirii, traieste in mod secret in poveste. Primul adevarat povestitor este, si va continua sa fie, povestitorul de povesti cu zane”. (Walter Benjamin)

Impotriva tuturor evidentelor unei lumi industrializate, globalizate si high-tech (sau poate tocmai de aceea), unii designeri contemporani se retrag spre decorul pastoral al povestilor cu zane, mituri si natura. Facand astfel, ei reintorc privitorul catre starea sa primitiva. Nu exista nicio indoiala ca acesti designeri sunt escapisti, chiar naivi, si pot fi in mod deliberat copilarosi. Obiectele lor fals-rustice arata de parca ar apartine unui luminis de padure coborat direct din mitologia clasica sau din povestile cu zane nord-europene, sau poate chiar din biblica gradina a raiului. Insa acesti designeri sunt extrem de seriosi in dorinta lor de a dezangaja privitorul de la viata obisnuita si de a-l reconecta la o stare de inocenta si permanenta uimire.

Princess chair (Scaunul printesa), 2004 – Tord Boontje

In colaborare cu designerul de moda Alexander McQueen, Tord Boontje (Olanda) si-a reimaginat scaunele ca si caractere printese-zane, imbracate in rochii de seara glamour ca si Cenusareasa la bal. El a echilibrat aceste creatii fantastice cu un sentiment de rezonanta mai intunecata, creand un scaun prins in scari de piele neagra, pe care l-a intitulat Witch Chair (Scaunul vrajitoare), 2004.

Instalatiile sale, create pentru Moroso si Swarowski, sunt ca si cum prin ele privitorul ar intra in taramul povestilor, si au fost inspirate de vizitele sale, copil fiind, la bunica sa materna, in Suedia rurala. In toate aceste proiecte Boontje reuseste sa isi suspende cinismul de adult – si pe al privitorului, pe care-l poarta in taramuri imaginare.

Fig Leaf (Frunza de smochin), 2008 - Tord Boontje

Ultimele creatii de mobilier ale lui Tord Boontje sunt mai ambitioase, explorand expertiza mestesugareasca traditionala mai degraba decat materialele si tehnicile industriale. Aceste creatii au fost realizate de Meta, un brand britanic lansat de Mallett’s, un dealer important de antichitati fondat in Londra in 1895 si specializat in mobila de secol 18. Spectaculosul dulap Fig Leaf al lui Boontje a durat 18 luni pana la definitivare si are usile formate din 616 frunze de smochin de cupru, dispuse natural, emailate manual, pe armatura de bronz.

Frunzele au fost realizate de unii dintre ultimii lucratori in email ramasi in Marea Britanie. Ele au fost facute in 10 dimensiuni, modelate si colorate pentru a se potrivi cu frunzele livrate de designer. Emailarea este o munca intensiva – dureaza 6 ore pictarea unei singure fete a fiecarei frunze, astfel incat Meta a anuntat ca nu va putea produce decat 3 asemenea dulapuri pe an. Suprastructura ce sustine frunzele este facuta in Angers, vestul Frantei, in timp ce “pomul” din interiorul dulapului a fost sculptat din lemn de lamai de catre Patrick Blanchard la Paris si apoi turnat in bronz. In spatele copacului, un “cer” de matase a fost special tesut de catre Gainsborough Silk Weaving Company din Suffolk, iar intregul obiect a fost asamblat la Cambridge.

Piesa a fost lansata la Targul de Mobila de la Milano in 2008, unde excesivitatea si relativa sa inutilitate au parut chiar ofensatoare unor privitori, care se asteptau sa vada un obiect mai utilitar, chiar daca de un stil inalt. De fapt, acestea sunt chiar caracteristicile care il pot incadra in categoria de design art.

Fig Leaf este arta decorativa intr-un sens care ar fi putut fi inteles pana la inceputul secolului al XX-lea, dar al carui inteles a fost golit si diluat de doctrinele modernismului. Cheia acestei interpretari este folosirea de catre Boontje a decoratiei naturaliste, dar el face de asemenea si asocieri simbolice. Idea Paradisului e reprezentata in cartea biblica a Genezei ca si Gradina a Edenului. Boontje priveste frunza de smochin ca si simbol al fertilitatii (asociind-o cu oazele care e posibil sa fi fost modele pentru aceste reprezentari ale Gradinii Edenului) si ca simbol al pierderii inocentei (Adam si Eva erau acoperiti doar de frunze de smochin atunci cand au fost izgoniti din Paradis). Dulapul este “imbracat” la exterior in frunze de smochin, dar pe interior reprezinta goliciunea sub forma unor ramuri fara frunze, turnate in bronz. Acest lucru, pentru Boontje, este o aducere aminte a faptului ca omul trebuie sa fie natural, prin reconectarea la puternicele metafore naturale. Exista, desigur, o ironie in “imbracarea” dulapului prin atarnarea hainelor in el, si prin faptul ca prin aceasta actiune cineva de fapt se dezgoleste.

b. THE ENCHANTED CASTLE (CASTELUL FERMECAT)

(coperta cartii “Castelul fermecat”, de E. Nesbit, ilustratie pentru Puffin Classics, sursa: google images)

“Ei bine, n-o sa stric spectacolul cu nicio necredinta veche si prosteasca, spuse Gerald hotarat. Voi crede in magie cat de mult pot eu. Aceasta este o gradina fermecata, iar acesta este un castel fermecat, si sunt bucuros ca merg sa le explorez”. (E. Nesbit)

Dupa ce privitorul paraseste luminisul din padure, ajunge la castelul fermecat, mobilat cu obiecte minunate si fantastice. Multi isi amintesc de design-ul secolului al XVIII-lea, o perioada care a fost frecvent evocata de scriitorii si ilustratorii de povesti mai tarziu. Secolul al XVIII-lea a fost de asemenea perioada de dezvoltare si raspandire a romanului, un nou mod de a spune povesti. Primele romane, precum “Moll Flanders’ al lui Daniel Defoe (1722), erau descrieri ale lumii materiale din viata georgiana, la fel cum erau si seriile tiparite ale lui William Hogarth, ”Mariage à la mode” (1745). In ambele, stilul si designul erau un limbaj vizual care indicau statutul social si lumesc.

In aceasta sectiune sunt expuse obiecte conventionale pentru desemnarea statusului inalt, parodiate si rasturnate ca sens, prin schimbari cautate de scara sau prin folosirea in aparenta improprie a materialelor.

Robber baron table (Masa baronului hotilor), 2006 – Studio Job

Seria de 5 obiecte monumentale a celor de la Studio Job (Olanda), intitulata colectiv Robber baron (Baronul hotilor), a fost conceputa in 2006 si prezentata la Targul de Arta din Miami in 2007. Subintitulata “Povesti despre putere, coruptie, arta si industrie turnate in bronz”, seria cuprinde un birou, un ceas, o masa, o lampa si un seif de bijuterii, fiecare dintre ele create in numar de doar 5 exemplare, cu 3 modele-tipar. Excesivitatea decoratiunilor aminteste de extravaganta imbogatitilor din America in secolul al XIX-lea, precum cei din familia Rockefeller si de noii imbogatiti precum oligarhii rusi. Fiecare obiect este o compozitie complexa de imaginar contemporan reprezentand putere si industrie; in cazul mesei, nori de poluare ies pe cosurile fabricii, care este baza mesei.

Fabrica este un ideal “palat al industriei”. Cele patru turnuri ale sale sunt picioarele mesei, iar din ele iese un nor de poluare (turnat in bronz). Aceasta este o reprezentare a puterii, si un alt fel de violenta decat cea a razboiului, si anume spolierea mediului. Ca si celelalte piese ale seriei, masa este in acelasi timp sinistra, opulenta, glamour si fara gust.

Venus and Mars chair and mirror (Venus si Marte scaun si oglinda), 2006 – Boym Partners

Piesa face parte din colectia Ultimate Art Furniture, o colectie de obiecte unicat care tinteste sa provoace dezbateri despre fuzionarea artei cu designul. Boym Partners (SUA) au luat ca materiale pentru obiectele lor de design lucrari de arta, facand la modul propriu mobila din reproducerile din anii ’80 dupa marii maestri precum Veronese.

Luand scaunul drept exemplu, Constantine Boym explica: “Arta devine un nou material din care se poate face mobila, ceea ce deschide noi perspective narative…scaunul poate exprima diferite sentimente si senzatii prin meritul picturii din care este facut…Cand desingul devine arta, exista posibilitatea de a reimagina obiectul intr-un mod foarte diferit si radical. Ca si in pictura, cinema sau literatura, viata in sine devine tema activitatii unui designer. Scaunul poate fi despre dragoste, razboi, moarte sau dezastru – si nu neaparat despre confortul de a sta pe el. Subiectele designului se extind intr-un asemenea grad incat doar ne putem imagina posibilitatile care se astern in fata”.

Obiectele din colectia Ultimate Art Furniture au un spirit comun derivat din frictiunea intre formele simplificate ale mobilei si imaginile ornate baroc ale “tapiseriei”, ca un contrast intre trecut si prezent. Este ca si cum picturile ar fi alunecat de pe pereti si s-au modelat ca si mobila, demontand fizic si metaforic statutul traditional al artei. Totusi, scaunele si mesele nu sunt “utile” in niciun sens real, astfel incat conventia de arta ca si comoditate simbolica si contemplativa este restaurata. Tresarirea in fata descoperirii unui obiect familiar folosit “incorect” de asemenea datoreaza mult suprarealismului.

c. HEAVEN AND HELL (RAI SI IAD)

(Rubens – The Fall of the Damned, sursa: google images)

“Moartea este sanctiunea a tot ceea ce povestitorul poate spune. El a imprumutat aceasta autoritate de la moarte”. (Walter Benjamin)

La sfarsitul secolului al XIX-lea, avantul psihanalizei a deschis drumul catre subconstient si a oferit noi interpretari ale viselor si imaginatiei. Cu aceasta ocazie s-a reinnoit constientizarea mortalitatii si un sentiment al anxietatii despre mutabilitatea vietii, pe care Freud a descris-o ca “dorinta de moarte”.

Inspirate de acest lucru, in aceasta sectiune sunt prezentate obiecte care evoca conflictul universal dintre viata si moarte, rai si iad, judecata si iertare. Unii dintre acesti designeri fac apel la forme ale artei baroce, altii se axeaza pe memento mori – puncte care amintesc de mortalitatea umana. Altii insa creaza un design agitat care exploreaza starile noastre de anxietate din vremuri tulburi.

Morse Light (Lumina Morse), 2006 – rAndom International

Este ceva foarte visceral despre Lumina Morse, creata de studioul bazat in Londra rAndom International (Stuart Wood, Flo Ortkrass si Hannes Koch). Obiectul consta in 65 de metri de tub capilar, prin care este pompat un lichid colorat, sugerand forma unui aparat de dializa. Lichidul curge in frecventa de puncte si linii, un “cod morse” trecand prin tubul care inconjoara lampa intr-un bol de sticla. Pe masura ce lichidul este pompat, creaza un efect de miscare zvarcolita, agitata. Designerii compara obiectul cu un cuib de furnici, dar poate fi la fel de bine si un borcan cu gandaci.

“Unde se termina decoratia si unde incepe dezgustul?” intreaba designerii.

Analogia cu sistemul circulator a realizat-o si Hilde Koenders in proiectul sau de absolvire la Academia de Arta din Eindhoven, in 2005, intitulat Bleeding Till Death (Sangerand pana la moarte). Vaza creata de ea a luat forma unei pungi de perfuzie, cu intentia de a opri moartea florilor taiate pe care le continea, vaza continand in mod vizibil lichid rosu, ca sangele, trecand prin tulpina si petalele florilor. Este o reprezentare elegiaca a mortii.

Niciunul dintre cele doua proiecte nu a fost editat si ambele au ramas la stadiul de prototip. Cu toate acestea, ele demonstreaza un spirit care prevaleaza in design referitor la preocuparea de reprezentare a mortalitatii.

Damned chandelier (Candelabru Damnatii), 2007 – Luc Merx

Formele goale in posturi dramatice ale candelabrului lui Merx (Olanda) sugereaza arta baroca din secolele al XVI-lea si al XVII-lea. Obiectul a aparut ca rezultat al unui proiect de cercetare numit Rococorelavance (2002), in care arhitectul a cautat aplicatii contemporane ale detaliilor decorative Rococo, incluzand motive reproduse si multiplicate de computer. Pentru acest candelabru, Merx s-a inspirat din arta secolelor al XVI-lea si al XVII-lea, sculptura lui Bernini si Giambologna, si in mod deosebit din tabloul The fall of the damned (Caderea damnatilor) al lui Rubens in 1621, aflat acum la Alte Pinakothek, Munchen.

Tabloul lui Rubens arata suflete cazute, sau care cad. Caracteristica este reprezentarea realistica a corpului uman, deseori dezgolit, si deseori vazut ca o metafora a atributelor spirituale. Reprezentarile corpului uman stau chiar in inima artei traditionale occidentale si prin aplicarea lor la o realizare de design, Merx in mod implicit pare sa introduca in ecuatie atat designul, cat si arta.

Candelabrul apare ca un nor de aproximativ 170 de figuri umane fara greutate, in rostogolire, dintre acestea existand 16 sau 17 tipuri. Inspirata de arta baroca, lampa nu ramane insa mai putin un obiect functional. Este realizata intr-o editie de 30 de piese de catre Materialise, o firma belgiana specializata in tehnologie rapida de prototip. Declaratia de publicitate pentru candelabru face referire la intentiile designerului: “El isi imagineaza lampa atarnand deasupra mesei, socul corpurilor inghetate tulburand mesenii cu intrebari despre batranete, vina si moralitate, subiecte care in mod obisnuit sunt pastrate in spatele usilor inchise”. Acestor intrebari li se pot adaga de asemenea si cele privind mortalitatea.

Nu numai ca acest candelabru a fost realizat pe computer, dar material vorbind el este realizat in intregime prin tehnologie controlata de computer. Tehnologia este scumpa dar este din ce in ce mai mult folosita de designeri pentru a crea obiecte finite, primul care a utilizat-o fiind Ron Arad (1999). Avantajul acestei tehnici fata de alte tehnici de modelare este acela ca permite ca forme foarte complexe sa fie produse intr-un proces singular fara a mai fi nevoie sa fie asamblate componentele.

***

Explorarile facute de Freud asupra dorintei de moarte si explorarile sale psihanalitice in psihicul uman nu par sa stea confortabil alaturi de spiritualitatea Divinei Comedii sau a Judecatii zeilor portretizata in arta baroca. Totusi, ele sunt expresii diferite ale cunoasterii omului asupra lui insusi, mai ales prin intelegerea ca este o parte a unor scheme naturale si spirituale mult mai largi. T.S. Eliot, influentat in mare parte de misticismul religios si, ca si Freud, de ororile modernitatii, a explorat “noaptea intunecata a sufletului”, descrisa de misticul spaniol din secolul al XVI-lea, Sf. Ioan al Crucii. Aceasta noapte intunecata este o metafora pentru un suflet ce cauta unirea cu Dumnezeu, dar in mod egal este o metafora a durerii de a atinge maturitatea si detasarea de lume. Anxietatea si pierderea sunt parti dureroase ale acestui proces si un numar de lucrari din Telling Tales reprezinta raspunsurile designerilor la aceste teme.

Povestile investesc obiectele cu inteles, dandu-le voci, istorii si personalitati. Mai mult, daca cineva alege sa-si spuna istoriile personale prin obiecte, ele castiga propriile lui intelesuri, pe langa cele ale designerului. Multe dintre obiectele expozitiei Telling Tales se refera la mari povesti narative universale despre viata, moarte si renastere, care sunt intretesute in memoria culturala, familiara, din mituri si povestile cu zane, din religie si chiar din dorintele proprii, ascunse. In Luminisul din padure, primul capitol din Spunand povesti, design-urile recheama o stare de inocenta care e analoga atat cu nasterea spirituala, cat si cu copilaria. In Castelul fermecat, inocenta s-a transformat in vina. Rai si iad are o pozitie cumva aparte, reflectand asupra judecatii si a starii in care primele doua capitole pot aduce privitorul.

Designerii care au contribuit la aceasta expozitie, venind din multe tari, au creat un eveniment de interculturalitate nu doar prin alaturarea lucrarilor lor, mai mult de atat, au creat o unitate, in sensul ca, datorita subiectelor tratate, ei spun povesti despre om in genere, neavand importanta in acest context tara de provenienta a designerului sau a privitorului. In interpretarea acestei expozitii, privitorul nu intampina niciun fel de bariera culturala si poate simti si intelege la nivelul universal al conditiei umane temele tratate.

Interviul curatorului expozitiei si al unei parti a artistilor expozanti