era acolo: cu buzele crăpate de plîns

cu sînii singuri și goi

învăluită de o brumă de căldură

ce sta să se destrame

mîngîierile-i erau precum depărtările

atît de aproape și în același timp de neajuns

părul se scutura într-un mic tremur

aievea se pierdea în așternuturi

o legătură la fel ca aerul mistuit cu gurile

se desfira și ne sufocam încet

unul cu celălalt

și părea atît de frumos

era acolo: cu mîinile crescute în aer

ca două povești despre același timp

doi copaci dornici să-și întîlnească ramurile

peste șosea

și pielea-i lumina stins

ca o ardere înnegrită într-o sticlă de lampă

uitată aprinsă

abdomenul plin de străinătate pulsa intens

mi-am zis: ce frumoase pot fi femeile care pleacă

cît de frumoase atunci

cînd renunță

cît de frumoase!

(leonard ancuţa - "frumuseţea care ne desparte")