ziua de azi , ca de obicei, fără evenimente


De la o vreme îmi amintesc doar de copilărie şi de tine
alergam pe lângă bloc pe un morman de pamânt cu scaieţi , fluturi şi bucăţi de beton armat
jucam marrocco
fluturam steguleţe roşii de hârtie învăţam să tăcem
pentru viitor
ziilele treceau repede
mă trezeam din somn ca şi cum aş cădea în marele canion
cu viteză , strigând uhaaaaa cu privirea mereu sus
către răsărituri de fiecare dată grandioase ca nişte vulpi portocalii
rostogolindu-se făcând salturi izbindu-se de fereastră
săream în mijlocul fiecărei zile ca într-un joben scânteietor plin de confetti
ca într-un film sepia cu herghelii sălbatice stârnind praf
apoi
am trântit uşile crâşmelor cu zâmbete de gală
liberi în bocancii noştri de noroi şi lumină
nu mă uitam niciodată în jos fredonam
break on through to the other side
cui îi păsa
aveam timp

apoi a venit trupul tău ca un lasou de zăpadă
mirosul tău astupându-mi cald totalitar gura
mirosul ca o botniţă de frunze
o ţară cu graniţe închise o galaxie cu graniţe închise
prin mintea mea trupul tău aluneca silenţios perseverent
ca un rechin de mătase
în cercuri din ce în ce mai strânse

atunci am spart toate geamurile din oraş
să iasă groaza
să ies

azi
s-a făcut dimineaţă
am dat drumul la radio
o muzică pe care o recunosc
deschid fereastra
e destul de cald
lângă bloc au făcut un magazin
mare
fără fluturi
fără scaieţi
fără grabă îmi amintesc
de copilărie şi de tine



(raluca sandor, foto: "crazy", cadydid on deviantart)

Comentarii