Poezie 5.0

zilele astea încep cu zilele de altădată:
cineva se așază pe marginea patului
mă întreabă dacă nopțile sunt imprimate pe piele,
dacă am visat cum mă acoperă nisipurile.
[mirosul tău de brad se răspândește în camera mea.]

(vară de vară, mi se spune că ai dispărut. că trupul nu a fost găsit,
plutește într-o mare. când intru astăzi în ea, închid bine ochii)

te întreb dacă sub mare ai văzut vreodată munții.
dacă îi poți face să dispară, apoi să apară din nou

o să-ți aduc ceva dintr-o țară străină, să semene cu tine.
un copil cu păr auriu, pe care l-am crescut aici, în mare.


vrăjile pe care le facem seamănă cu diminețile noastre.
ne trezim trupurile odată cu peștii, ni le afundăm sub 
dune de nisip.
ne izbesc de malurile ţărmurilor
şi plutesc grotesc. uneori aşteptăm ore întregi să reapară

(vară de vară, mi se spune că ai dispărut. că trupul nu a fost găsit,
plutește într-o mare. când intru astăzi în ea, închid bine ochii)

*

de atunci, unghiile nu îmi mai cresc.
le acopăr cu mâinile altora, apoi mă îndepărtez.
oamenii se aşază lângă mine,
vor să prindem diminețile împreună
fără să știe că niciodată nu îmi iau rămas-bun.
(sunt ca un vapor de lemn în care port doar morții)


/ Andra Rotaru, "Și mai mult nisip"


(foto: Elena Helfrecht)