Leopardi

Noaptea e caldă și limpede și fără vînt.
Peste acoperișuri, peste rîul vecin,
a adormit luna de granit. Toate străzile tac,
singurele umbre sînt ale mașinilor, forme cocoșate
sub felinarele stradale.
Tu dormi. Și somnul se grămădește în camera ta
și nimic nu te supără acum. Jules,
o rană mai veche s-a deschis și o simt ca atunci.
În vreme ce dormi, am ieșit să mă înclin
în fața cerului atît de blînd,
în fața lumii care nu mai e, și totuși îmi spune:
“Nu-ți las nicio speranță. Nici măcar speranța.”
În josul străzii, se-aude un bețiv,
fredonează ceva de neînțeles,
și la cîteva intersecții de-aici, o mașină.
Lucrurile trec și nu lasă urme,
vine ziua de mîine, la fel următoarea,
și orice ar fi știut străbunii, timpul a luat cu el.
Ei nu mai sînt și copiii lor nu mai sînt
și marile popoare nu mai sînt.
Și armatele care-au lăsat nori de fum și praf
în lungul Europei nu mai sînt.
Lumea a încremenit și nu mai poți să-i auzi.
Odată, cînd eram copil, și aniversarea pentru care așteptasem
s-a terminat, m-am întins în pat, treaz, vrednic de milă, și-n noaptea aia,
foarte tîrziu, vocea cuiva, un cîntec pe-o stradă lăturalnică,
s-a pierdut ușor-ușor în depărtare
și m-a rănit, la fel cum se întîmplă acum.

/ "Leopardi", Mark Strand, din new poems 1980, traducerea Radu Nițescu și Claudiu Komartin

foto: 'The Horror Issue', Sofia Sanchez și Mauro Mongiello pentru Numero China | Decembrie 2015