Claudiu Komartin cel de acum 7 ore

Tehnic și demonstrativ, ațos, uscățiv,
boțit ca rechinul lui Hirsch,
tot mai înclinat să mă refugiez în stil și-n manieră
pentru că am citit prea multe cărți despre
oameni bolnavi, lipsiți de dragoste
și totuși nicio strategie nu m-a ferit de ce-avea să vină.

Atras de infecție mai mult pentru produsele ei secundare,
am încercat toate formulele de care aș fi
putut fi capabil
și-n toate mi s-a părut că o scald.

Poezia trage în jos, trebuie doar să asculți.

Uneori nu mai vreau decât sunete nedistorsionate,
multă odihnă, zgomot alb în adâncul
suprafețelor mate.

Dacă reziști îndeajuns, părți importante din creier
îți vor fi ocrotite.

Știu, e doar o părere, însă altfel
nu-mi explic cum se descurcă bestiile astea bătrâne.

M-am plictisit de toate învățăturile fețelor date cu făină,
de apostații care-și ronțăie castraveciorii
cu aerul că schimbă iar lumea.

O pagină goală e mai frumoasă
o pagină goală e mai târzie decât orice.

Ascult noaptea aspersoarele sfâșiind liniștea și parcă
în chilia de sub chelie se aprinde o luminiță
prietenoasă și cineva mă cheamă în larg.

Fără carcasă, îndatoriri, confuzii, regrete.

Doamne, de aș ajunge acolo-ntr-o zi.

/ Claudiu Komartin, "Poem (O pagină goală e)"
/ foto: Anton Solomoukha