V. V.

De la an la an, simt o reticență din ce în ce mai accentuată în a mă vedea cu oameni, în special când mă duc în România. Dacă în anii trecuți mă ofticam că nu aveau toți timp de mine, anul acesta m-am văzut cu prea puține persoane. Nu mai sunt cel de altădată, nu îmi mai place să ies, nu îmi mai place să fiu înconjurat de oameni, probabil pentru faptul că m-am obișnuit cu colțul meu, cu alte idei despre viață decât vechii și noii amici - simt că nu mai fac parte din lumea lor și nu aș mai putea face. Sper să fiu bine cu mine în preajma celor puțini prieteni la care țin și să-mi doresc cât mai multă liniște, până nu voi mai simți nevoia să zic ceva.

/ Dan Ciupureanu
/ foto: Vama Veche, 17 iulie 2016






Comentarii