De departe
(by Marta Petreu)

Ea nu mai voia să trăiască. Ea voia să moară

dar pentru că nu voia să recunoască

ea se îmbolnăvea zi de zi

de încă o boală

ea ardea la foc mic într-o febră eternă

Şi umbla aşa cu febra ei şi cu bolile ei

cum umbli cu o haită veselă de căţelandri nărăvaşi şi

fideli

după tine în lesă

Umbla dreaptă şi subţire pe străzi

şi zâmbea tuturor de departe

Da. De departe

Dar de fapt ea nu mai voia să trăiască

Ea nu dorea nimic – decât pământul şi iarba

cerul şi apa. Da. Elementele curate eterne

Ea se uita cu inima strânsă de milă

la toate făpturile tinere vii

pentru că ea înţelesese şi – oho – înţelesese devreme

nu numai că viaţa-i cruzime

ci şi că este o probă

da o probă: pentru nimic

şi că zeul ne testează

aşa

cum ne ducem noi la spectacol

ca să ne mai treacă din vreme

Ea ştia că nu există glorie sens mântuire

ea ştia că în această lume plină de zei totul este

degeaba

Şi voia să moară

Da. Voia să moară

ca un in care se destramă în pământ

ca o cânepă care se topeşte în râu

ca un puf de păpădie care se mistuie-n vânt

Ea nu mai voia să trăiască

nu

şi se temea că în viitor cândva peste evi

elementele trupului ei se vor readuna prin hazard

laolaltă

şi că-şi vor reaminti viaţa ei şi numele Marta

Aşa că ea zâmbea tuturor sfârtecat de departe