O carte foarte bună – "Cum trăiesc morţii" - Will Self

Imaginaţie la maximum, cinism la maximum, plus talent cu carul şi o scriitură care dă clasă oricărui prozator bine cotat de astăzi. Cam din aşa ceva se compune literatura lui Will Self.

Născut în 1961 la Londra, el este deja un autor-reper pentru proza zilelor noastre. În The Philadelphia Inquirer scrie că Will Self “respiră acelaşi aer cu James Joyce, Saul Bellow sau Philip Roth”. Aşa o fi. Cum trăiesc morţii? Într-o veselie. Între “bucuria” de a trăi şi “bucuria” de a fi mort nu e mare diferenţă. Decât, poate, de nuanţă. Dacă cinismul şi imaginaţia pot fi supuse nuanţării. Viaţa pe lumea cealaltă e şi mai bogată. În grozăvii de tot felul.

Romanul începe cu un “Epilog”. Aşa cum îi şi stă bine, de altfel, unei cărţi cu un asemenea titlu. Lily Bloom, personajul central, moare de cancer pe vreo sută treizeci de pagini. Apoi îşi trăieşte la maximum viaţa de dincolo.

De la începutul noii vieţi se pricopseşte cu Liti, un lithopedion. Adică “un bebeluş de-al tău, mort şi fosilizat, ai-ai”, cum îi explică lui Lily călăuza sa, ghidul său mortuar, simpaticul aborigen Phar Lap Jones. Aşa că Lily o să umble de-acum cu lithopedionul atârnat de ea printr-un soi de cordon ombilical. Norocul ei este că nu a făcut avorturi şi nici copii morţi n-a născut. Că i-ar fi târât după ea pe toţi veci pururi.

Dar ceva tot a mai fost. Un copil mort la nouă ani. David. Zis Bădărănel. Mort din vina lui Lily. Ea l-a bătut fiindcă se juca “de-a negroteii”. Copilul a scăpat din mâinile mamei dar a nimerit, ghinion!, sub roţile unei maşini. Aşa că, în viaţa de dincolo – care seamănă foarte tare cu viaţa de aici – Davis, zis Bădărănel, o însoţeşte peste tot “şi e mereu înnămolit pentru jocul de-a negroteii”.

Întâmplările inventate de imaginaţia debordantă a autorului sunt descrise într-un limbaj savuros, excelent tradus în limba română de Alexandra Coliban (de reţinut acest nume). Iată o mostră: “Nimic din toate astea nu-i adevărat, Lily. Nimic din Lily nu-i adevărat. Nimic n-a fost vreodată. Renunţă la Lilytatea ta de-acum, fată, hăi! Nu ţi se potriveşte. Arunc-o cât acolo, dacă n-ai chef să umbli mai departe în ea ca-n nişte haine vechi”. Aşa o îndeamnă pe Lily Phar Lap Jones, ghidul mortuar, aborigenul ce fumează trabucuri şi poartă pălărie albă.

Dar, aşa cum viaţa are un final, nici moartea n-o să ţină o veşnicie. Pentru ca totul s-o ia de la capăt, desigur. Malaxorul cinismului nu iartă nimic. Viaţa sau moartea: totuna.

Romanul “Cum trăiesc morţii” nu e recomandabil sentimentalilor, pateticilor, firilor reflexive.