citit in noaptea asta, ce chestie... :)

A MURI E AMUZANT :)

Cooperarea cu legile naturale ale pământului este esenţială pentru supravieţuire. Totuşi, există şi alte legi non-fizice sau principii ale minţii ce contribuie la modelarea experienţei tale aici. Activitatea minţii, de pildă, este alimentată de îndreptarea privirii către exterior şi angajarea în treburile lumii. Când mintea se întoarce către interior, spre autocontemplare, gândul încetineşte şi, în cele din urmă, ajunge la repaos. Cel ce observă şi cel observat devin unul. Practica autoobservării este foarte puternică. Ea desfiinţează bariera dintre subiect şi obiect, creând o nouă potenţialitate pentru apropiere.

Trecutul şi viitorul cedează în faţa momentului prezent, a eternului „acum”, în care rezidă tot potenţialul creativ. Renunţă la aşteptările tale şi ascultă cu atenţie. Capacitatea ta de a privi dincolo de percepţiile tale bazate pe ego te va ajuta să capeţi informaţii importante şi de mare folos.

Mintea conceptuală se aşteaptă la rezultate liniare de la orice acţiune întreprinsă. Rezultatele liniare sunt însă rare. De îndată ce o forţă întâmpină o rezistenţă, cursul ei este modificat. Ea ori trece peste obstrucţie, ori trece pe sub ea, ori o ocoleşte. Deseori, ea e deviată de la traiectoria sa iniţială. În ciuda acestui fapt, toată planificarea ta se aşteaptă la rezultate liniare. Nu e de mirare că de atâtea ori eşti dezamăgit. De vreme ce majoritatea deciziilor sunt luate greşit, ele tind să fie reciclate. Sentimentele de vinovăţie le aduc pe o orbită circulară. Vina e ca un câmp magnetic, ce face ca fiecare decizie să fie susceptibilă de îndoieli şi reinterpretări constante. Vina ne face să reconsiderăm toate faptele noastre, oferindu-ne, iar şi iar, aceeaşi opţiune în situaţii diferite.

O acţiune lipsită de vină poate fi desfăşurată numai dacă te proiectezi mental în anumite situaţii şi anticipezi rezultatele. Un plan în care te aştepţi la rezistenţă şi obiecţii va avea mai multe şanse decât unul în care nu te aştepţi la aşa ceva. Toate acestea dau impresia unui proces intelectual, dar e departe de a fi aşa ceva. Este un proces extrem de intuitiv, ce necesită abilităţi de ascultare autentice.

Nicio acţiune nu are loc înainte de a se fi căutat îndrumarea. Acţiunile concepute greşit sunt rareori eficiente. Ele greşesc la ambele extreme ale spectrului. La o extremă, sunt impulsive. La cealaltă, ele sunt mult prea premeditate şi le lipseşte spontaneitatea. Dacă te întreb ce crezi că vei simţi când îi vei spune ceva prietenului tău Ion, îmi poţi răspunde în două moduri foarte diferite. Te poţi gândi la Ion, luând în considerare experienţa ta trecută cu el - iar atunci răspunzi bazându-te pe trecut. Sau poţi să te aşezi, să închizi ochii, să te gândeşti la Ion, să-i spui ce ai de spus şi să vezi cum reacţionează. Metoda a doua îţi va da rezultate mult mai bune decât prima. Toată informaţia de care ai nevoie în viaţa ta poate fi obţinută în momentul prezent, printr-o simplă metodă de investigaţie. Bineînţeles, această metodă funcţionează numai dacă poţi cere informaţii de pe o poziţie neutră. Preferinţele tale vor influenţa eronat şi vor denatura răspunsul pe care îl primeşti. Pentru a împiedica denaturarea, declară, înainte de a întreba, cu toată seriozitatea: „Îmi pun deoparte preferinţele şi prejudecăţile şi mă deschid unui răspuns liber şi sincer.”

Natura ciclică a gândirii şi acţiunii îţi oferă lecţii continue. Aceste lecţii subliniază întotdeauna discrepanţa dintre ceea ce doreşti şi aştepţi să se întâmple - şi ceea ce pare să se manifeste în viaţa ta. Tot încerci să ieşi din această dilemă, dar nu-ţi reuşeşte niciodată, deoarece dilema însăşi este necesară procesului tău de învăţare.

E inevitabil să-ţi focalizezi atenţia asupra oamenilor şi lucrurilor din afara ta. Aceasta e lumea „condiţionărilor”. Ea nu îţi poate oferi ceea ce vrei. Ea poate doar să răsfrângă înapoi spre tine ceea ce îţi doreşti.

Căutarea fericirii în lume e cumplită. Lumea nu te poate face fericit. Cu cât înveţi asta mai repede, cu atât mai uşoară îţi va fi strădania.

Dacă-ţi priveşti cu onestitate experienţa, vei vedea că îţi petreci cea mai mare parte a timpului „rezistând” unor anumite situaţii sau încercând să le eviţi. Desigur, cu cât încerci mai mult să eviţi aceste situaţii, cu atât mai mult eşti confruntat cu ele. Asta se întâmplă fiindcă nu poţi învăţa ceva prin eludare şi negare. Poţi aborda o situaţie din prezent într-un mod plin de semnificaţii, numai atunci când o priveşti în faţă şi începi să-ţi asumi responsabilitatea pentru ea. Confruntarea cu temerile şi fricile tale este primul pas în procesul de demontare a lor.

Crezi ca eşti aici pentru a înfăptui multe lucruri spectaculoase şi importante, dar aceasta este doar dorinţa ego-ului tău de a fi recunoscut. Nu eşti aici ca să faci ceva, ci ca să des-faci ideile şi convingerile false pe care ţi le-ai format despre tine şi despre alţii. Nimeni altcineva nu poate face acest lucru în locul tău. Tu eşti cel care a acceptat aceste idei şi tu trebuie să fii cel care le respinge. Nu e nimic spectaculos în a respinge falsitatea. Dimpotrivă, e un proces cât se poate de prozaic şi sobru. Te rog să-ţi petreci un timp contemplându-ţi ţelurile. Câte dintre acestea au de-a face cu a realiza ceva în lume? Vei observa că sunt multe. Să nu-ţi fie ruşine. Dă-ţi seama, numai, că atenţia îţi este direcţionată spre exterior. Şi recunoaşte, te rog, că - până şi în cazul în care ar fi posibilă - atingerea tuturor acestor ţeluri nu te-ar face fericit. Fericirea este posibilă numai în momentul prezent. Dacă eşti fericit acum, nu mai e nimic altceva de realizat. De fapt, dacă devii preocupat de fericirea ta de mâine sau de cea de peste cinci minute, vei uita să fii fericit acum. Toate planurile şi visurile tale te scot din fericirea prezentă. Mulţi dintre voi au poziţii foarte importante în lucrarea de a-i sluji pe ceilalţi. Totuşi, nu sunteţi fericiţi chiar acum, în acest moment. Trebuie să vă întreb: cu ce preţ vreţi să slujiţi altora? Chiar credeţi că puteţi aduce fericire altuia, dacă voi înşivă sunteţi îngrijoraţi şi stresaţi? Ştiţi, desigur, că aşa ceva nu este cu putinţă. Trebuie să te întreb, prietene, eşti dispus să renunţi la ţelurile tale „importante”, de dragul fericirii tale prezente? Ai curajul să revendici momentul prezent fără a şti unde va duce acesta? Tot haosul şi confuzia din mintea şi experienţa ta pot fi depăşite prin simpla decizie de a fi pe de-a-ntregul prezent şi atent chiar acum. Acesta este adevărul miraculos. Vrei să fii liber de tot conflictul, de suferinţa, de îndoiala de sine şi de judecăţi? Dacă da, renunţă la toate ţelurile, grijile şi preocupările tale exterioare şi fii, pur si simplu, conştient de tine însuţi în acest moment.

Nu este nimic spectaculos în procesul de trezire. Oamenii ce se trezesc nu devin învăţători spirituali renumiţi. Ei nu construiesc organizaţii grandioase. Ei trăiesc, în cea mai mare parte, nebăgaţi în seamă de către ceilalţi, cu excepţia câtorva discipoli care le recunosc libertatea. Învăţătorii preţuiţi de lume au tendinţa de a preda la un nivel foarte superficial. Căci lumea răsplăteşte rezultatele şi efectele tangibile, iar realizările spirituale tind să fie intangibile. Cel ce-şi stăpâneşte mintea nu este preţuit de societate. El poate fi cea mai puternică fiinţă în viaţă, dar nu-l vei găsi într-o poziţie de putere. În adevăr, chiar dacă o astfel de poziţie i-ar fi oferită, n-ar accepta-o. O astfel de persoană nu este preocupată de manipularea unor evenimente exterioare. Pentru el există doar o singură întrebare: „Eşti fericit chiar acum?” Dacă răspunsul tău este „Da”, atunci eşti deja în Cer. Dacă răspunsul este „Nu”, atunci el te întreabă, simplu: „De ce nu?” Poţi să-i dai o declaraţie de treizeci de pagini despre motivele pentru care eşti nefericit, dar el, pur şi simplu, te va întreba din nou: „De ce nu?” Iar, mai devreme sau mai târziu, îţi vei da seama că toate motivele tale de a nu fi fericit tot nu constituie un răspuns la întrebare. Căci poţi alege să fii fericit chiar acum şi nu există nimic altceva care să te împiedice să faci o altă alegere, în afară de nevoia ta încăpăţânată de a scormoni trecutul. Tot ce poate face maestrul este să întrebe: „De ce nu?” El nu-ţi poate spune ce să faci sau ce să nu faci, căci responsabilitatea atât pentru făcut cât şi pentru des-făcut îţi aparţine. Tot ce poate face maestrul este să te încurajeze să-ţi asumi această responsabilitate aici şi acum. Învăţătorii care-ţi spun ce să faci sau ce să nu faci trădează imaturitate spirituală. Un învăţător înţelept pune întrebări adecvate, dar dă foarte puţine sfaturi.

***

A oferi altuia iubirea de care are nevoie, întăreşte acea iubire în tine. A i-o refuza, îţi diminuează conştienţa prezenţei iubirii. Când aproapele tău se poartă necorespunzator şi îţi solicită atenţia, el te dezgustă şi tu te îndepărtezi de el. La urma urmei, ştii că nu-i poţi satisface pretenţiile. Îndepărtându-te însă de semenul tău, tu îi refuzi iubirea. Şi, refuzându-i iubirea, ţi-o refuzi ţie însuţi. Aproapele tău nu vrea decât iubirea ta, dar el nu ştie cum să o ceară. De fapt, el este nelămurit în privinţa a ceea ce este iubirea. Aşa că va cere bani, sau sex. Sau altceva. El încearcă să te manipuleze ca să capete ceea ce vrea. Bineînţeles că tu nu vrei să fii manipulat. Nu vrei să-i încurajezi comportamentul nepotrivit, cedând pretenţiilor sale. Dar nici nu vrei să-l respingi. Deci, ce-i de făcut? Fii plin de dragoste faţă de el. Dă-i iubirea de care are realmente nevoie. Dă-i ceea ce îi poţi da – atât cât îi poţi da fără reţinere. Şi nu-ţi face griji că nu-i satisfaci pretenţiile. Cu alte cuvinte, spui „Da” la a-l iubi şi „Nu” la a fi manipulat. Spui „Nu”, dar nu-l alungi din inima ta. Nu îl judeci şi nu te separi de el. Refuzi să fii o victimă sau un călău. Îi oferi iubire, ca răspuns la gândurile sale marcate de frică. Îi spui: „Nu, prietene, nu-ţi pot da ceea ce-mi ceri, dar voi găsi o cale să te sprijin şi care ne va întări pe amândoi. Nu te voi respinge. Nu voi pretinde că eşti mai puţin vrednic şi valoros decât mine. Nevoia ta de iubire este la fel de importantă ca a mea, şi eu o cinstesc.”

Astfel îi vorbeşte cel care iubeşte, celui iubit.

El nu îi spune: „Voi face tot ceea ce vrei”. El spune: „Voi găsi o cale care să ne facă cinste amândurora.” Cel care iubeşte este egal celui iubit. Amândoi reprezintă exprimarea reciprocă a iubirii.

Este important ca tu să înţelegi acest lucru. Mulţi dintre voi credeţi că, dacă nu spuneţi „Da” pretenţiilor celuilalt, nu acţionaţi într-un mod iubitor. Nu e adevărat. Nu spune niciodată „Da” pretenţiilor celuilalt. Asta înseamnă să nu te iubeşti pe tine însuţi. Fii, te rog, blând cu tine însuţi. Nu pune nevoile altuia înaintea propriilor tale nevoi. Iubirea nu are nimic de a face cu sacrificiul.

Unii dintre voi cred că trebuie să spună „Nu” oricui pentru a se proteja de pretenţiile lor. Nici asta nu este adevărat. Spunând oricui „Nu”, te cramponezi de frica de apropiere. A-i ţine pe ceilalţi la distanţă, fizic sau psihologic, este o strategie a fricii. Nu are nimic de a face cu iubirea. Priveşte, te rog, cum îi respingi pe ceilalţi, încercând să te păstrezi pe tine, şi cum te respingi pe tine însuţi, încercând să-i păstrezi pe ceilalţi. Ambele gesturi sunt o negare a autenticităţii şi apropierii. Numai persoana autentică - cea care îşi cinsteşte propriul adevăr - este capabilă de a se apropia de altcineva. Numai persoana plină de compasiune - cea care cinsteşte adevărul altcuiva - este capabilă de a fi pe deplin ea însăşi. Nu poţi primi, dacă nu te dai pe tine aşa cum eşti. Şi nu poţi da dacă nu îi primeşti pe alţii aşa cum sunt.

Nu capitula în faţa pretenţiilor celuilalt. Refuză să fii manipulat. Spune „Nu”, dacă simţi că se abuzează de tine - şi apoi iartă abuzul. Nu te crampona de acel „Nu”. Nu lăsa acel „Nu” rostit ca răspuns la comportamentul cuiva să devină un „Nu” la cererea sa de iubire şi sprijin. Iartă abuzul şi fii din nou dispus să iubeşti şi să acorzi sprijin. Exersează acest lucru şi rămâi în clipa prezentă. Lasă „Nu”-ul spus manipulării să devină un „Da” spus iubirii şi sprijinului. Lasă „Da”-ul spus iubirii şi sprijinului să devină un „Nu” spus manipulării.

Cinsteşte-te pe tine însuţi şi pe ceilalţi în mod egal. Nu ataca, pentru că vei fi victima. Nu te apăra, pentru că vei fi cel care atacă. Lasă iubirea să-ţi înlocuiască toate reproşurile, resentimentele şi nemulţumirile. Dacă te simţi atacat, spune „Nu” atacului, dar nu contraataca. Dacă-i ataci pe alţii, dă-ţi seama de acest lucru şi îndreaptă lucrurile.

Dăruind, rămâi în vibraţia abundenţei. Trebuie să înveţi să spui „Da” nevoii oamenilor de iubire şi sprijin. Cu cât vei acţiona mai mult în felul acesta, cu atât comportamentul lor faţă de tine va fi mai puţin motivat de frică. Dacă vrei să faci să dispară violenţa, nu-i înfricoşa şi mai mult pe cei înfricoşaţi. Transmite-le iubirea şi sprijinul tău.Nu-ţi vei da niciodată seama de puterea iubirii, până ce n-o vei pune în practică în viaţa ta. Nu-ţi alunga duşmanii din inimă, ci învaţă să-i accepţi acolo, iar ei vor înceta de a-ţi mai fi duşmani.

Tot ceea ce vrea oricine este să fie iubit şi acceptat aşa cum este. Dă-i ceea ce vrea şi nu-i va mai fi teamă. Dă-i ceea ce vrea şi nu va mai simţi nevoia să te atace. E timpul să înţelegi că ceea ce îi refuzi aproapelui tău, îţi refuzi ţie însuţi. Căci el nu este separat de tine. Şi numai prin recunoaşterea valorii sale intrinsece e confirmată propria ta valoare.

***

Toată realitatea „obiectivă” e bazată pe consens subiectiv. Dar cercetează în mod riguros această arie a consensului şi vei vedea că e străvezie, ca o pojghiţă subţire întinsă peste lumea pe care o percepi. Sub această pojghiţă, nimeni nu e în consens cu nimic. Evenimentele se succed într-un anumit ritm şi cu o incontestabilă graţie. Dar atunci intervii tu şi încerci să le dai un înţeles - iar ritmul şi graţia se pierd. De îndată ce crezi că ştii ce înseamnă un lucru, încetezi de a mai fi capabil să-l înţelegi. Înţelegerea unei situaţii necesită aprecierea şi simpatia ta. Mergi în ritmul ei pentru un timp, iar înţelesul ei ţi se prezintă spontan. Acesta nu este un proces intelectual. Intelectul emite o judecată şi apoi iese în exterior şi îi găseşte un suport. Lumea e alcătuită din cei ce acceptă acea judecată şi din cei care i se opun. Într-o astfel de lume nu poate exista decât competiţie, luptă şi lăcomie.

Tu nu te întrebi cum ar fi lumea dacă ar fi liberă de judecată. Dar, prietene, asta este singura întrebare ce merită pusă. Pui această întrebare acum? Te întrebi: „Care ar fi viaţa mea chiar acum, dacă nu aş judeca-o?”

Până ce nu vei fi separat întâmplarile exterioare de judecăţile pe care le-ai emis asupra lor, nu poţi şti ce înseamnă ele. Dacă vrei să cunoşti „realitatea”, trebuie să-ţi retragi judecăţile şi să rămâi în ea, în mod simplu şi profund. Acest lucru poate fi făcut cu orice situaţie din viaţa ta. Să nu decizi ce semnificaţie are un lucru. Lasă-l aşa cum e şi intră în el, rămâi în el, respiră în el. Eliberează-te de orice gând legat de el şi vei începe să-l înţelegi. S-ar putea să nu fii în stare să exprimi în cuvinte ceea ce înţelegi, sau s-ar putea să o poţi face. Nu contează. Intuiţia îţi va spune.

Înţelesul sau rostul lucrurilor sălăşluieşte adânc în propria ta minte. Ca să descoperi acest înţeles, trebuie să te uiţi în interiorul minţii tale. A te uita în exterior la întâmplarile aşa-zis „obiective” şi a încerca să găseşti acolo vreun înţeles e pierdere de vreme. Nu acolo e de găsit. Desigur, primul lucru pe care vrei să-l faci e să-i consulţi pe alţii în privinţa condiţiei tale. Sună-i pe experţi. Află nişte păreri: una, două, trei. Ei bine, fii cinstit. Ţi-e mai limpede după a treia părere, decât ţi-a fost după prima? Consultarea experţilor ţi-a oferit oare înţelegere, sau pace a minţii? Dacă e aşa, ar fi bine să fii cu ochii în patru! Înlocuirea interpretării tale cu a lor nu te va ajuta să înţelegi ce se întâmplă. Dacă vrei să mergi drept la miezul problemei, abţine-te de la orice interpretare şi nu te distanţa de situaţie. Când oamenii vin la tine spunând: „Am răspunsul”, trimite-i politicos la plimbare. Răspunsul lor este la fel de otrăvitor pentru tine ca şi propria ta judecare. Admite: „Nu ştiu ce înseamnă asta, aşa că îmi voi oferi un răgaz ca să aflu. Am încredere că aceeaşi forţă inteligentă care a adus această situaţie în viaţa mea îmi va revela înţelesul pe care ea îl are pentru mine.” Acesta este gestul cel mai iubitor pe care îl poţi face. El te va elibera - atât pe tine, cât şi pe toţi cei din jurul tău - de obligaţia de a judeca, interpreta sau intelectualiza situaţia.

Nu trebuie să-i îndepărtezi pe ceilalţi. Invită-i să vină şi să fie cu tine. Lasă-i să te ţină de mână. Priveşte-i în faţă. Fii recunoscător pentru îngrijorarea lor firească. Şi lasă-i să înţeleagă: „Aici nu e problema de a repara ceva ... E vorba doar că în viaţa mea se pune în mişcare ceva mult mai profund.” A nu judeca şi a nu interpreta este lucrul cel mai uşor de făcut. Şi totuşi vi se pare extrem de dificil, fiindcă aţi uitat cum să „fiţi”. Astfel, lucrul cel mai simplu din viaţă devine ţelul sistemelor celor mai complexe de meditaţie. Veţi găsi tot felul de metode care vă învaţă cum să „fiţi”. Dar, atât timp cât există o metodă, veţi continua să „faceţi”.

Vă spun să lăsaţi deoparte toate metodele. Nu sunt necesare. Încetaţi, pur şi simplu, să judecaţi, să interpretaţi, să conceptualizaţi, să speculaţi. Scuturaţi-vă de tot ceea ce nu este „fiinţare”. Şi, apoi, „fiinţa” va înflori de la sine. Atunci, graţia - harul - se vor dezvălui din hazardul părelnic al întâmplărilor. Iar voi veţi înţelege sensul şi vă veţi bucura că este aşa cum e. Nimeni nu s-ar da înapoi de la rostul său aici, odată ce i-a fost revelat. Dar acesta nu se poate revela, atâta timp cât acel om încearcă să-şi deschidă viaţa cu forţa. Fiţi răbdători. Fiţi blânzi.

Toată bucuria şi frumuseţea vieţii voastre vă este la îndemână acum. Rostul vostru se manifestă din plin în acest moment. Nu căutaţi vreun înţeles în afara propriei voastre experienţe. Încredeţi-vă, pur şi simplu, în ceea ce este şi rămâneţi acolo. În această practică simplă, se vor nărui toate barierele din calea adevărului.

***

Totul este în regulă, dar nu într-un viitor îndepărtat sau printr-un act de credinţă din partea voastră. Totul e în regulă acum, fără a fi nevoie ca voi să îndreptaţi ceva sau ca eu să îndrept ceva. Dacă vrei să înţelegi asta, e nevoie să practici procesul iertării. Ori de câte ori gândeşti că cineva a greşit sau că ceva e greşit, iartă-te pe tine însuţi pentru că gândeşti acest gând. Ori de câte ori gândeşti că te afli în greşeală, iartă-te pe tine însuţi pentru că gândeşti acest gând. Spune-ţi: „Acest lucru pare a fi greşit, dar aşa să fie oare? Probabil că există ceva aici la care trebuie să mă uit, ceva ce nu vreau să văd. De asta gândesc eu că este greşit, pentru că nu vreau să mă uit la el.”

Fii dispus să priveşti lucrurile pe care îţi vine să le condamni. Aceasta este calea cea mai rapidă de a-ţi demonta vina. Orice sau oricine ţi se pare că nu ar fi în regulă nu face decât să-ţi arate ceea ce ţi se pare că nu e în regulă cu tine însuţi. Aceasta este vina ta, frate al meu. Ai face bine să te uiţi la ea, căci, altfel, ea va continua să-ţi dirijeze viaţa. Încetează de a mai încerca să faci ca iluziile să fie adevărate. Încetează de a mai încerca să-ţi justifici judecăţile. Asta îţi va adânci doar convingerea ca eşti separat de alţii. DĂ-ŢI SEAMA CĂ CEEA CE TE DERANJEAZĂ NU E ALTCEVA DECÂT PROPRIA TA VINĂ. CONTEMPLĂ CEEA CE TE DERANJEAZĂ ŞI IARTĂ-TE PENTRU CĂ AI LUAT TOTUL PREA ÎN SERIOS. NUMAI O PERSOANĂ VINOVATĂ AR LUA ATÂT DE ÎN SERIOS CEVA DIN LUMEA ASTA NEBUNĂ. Ai de iertat doar o singură persoană în călătoria ta - şi aceea eşti tu însuţi. Tu eşti judecătorul, tu eşti juraţii. Şi tu eşti prizonierul. O ne-sfântă treime, desigur! Destinde-te, prietene.

Tot ceea ce ţi se pare că le-ai făcut altora nu este decât o formă de autopedepsire. Tu eşti cel ce trebuie să trăiască cu vina. Nu ei. Cu cât te simţi mai vinovat, cu atât te vei chinui mai mult. Proiectând vina asupra altuia şi chinuindu-l, nu faci decât să mai adaugi la povara vinei pe care o porţi. Singura cale de ieşire din acest labirint al fricii este practica iertării. Iartă tot ce crezi că este greşit, iertându-ţi ţie însuţi faptul că judeci. Contemplă fiecare judecată pe care o emiţi cu compasiune pentru tine însuţi şi pentru persoana pe care o judeci. Nu-ţi justifica judecăţile, şi astfel nu vei face ca iluziile tale să fie reale.

În clipa prezentă, frica, judecata şi aşteptările sunt date la o parte. Trecutul şi viitorul sunt aduse în clipa de acum. Şi astfel, există numai acest moment şi modul tău de acum de a-l privi. Şi dacă îl vezi cu frică, te uiţi direct la frica ta. Şi dacă îl vezi cu judecată, te uiţi direct la judecata ta. Şi, atunci când îţi ierţi frica şi judecata, ele dispar din calea ta. Şi nu mai priveşti printr-un geam înnegrit. Convieţuieşti lejer cu ceea ce este.

Iertarea este calea, pentru că numai ea desface rana încleştată de timp. Unde nu există timp, nu există rană. Nu eşti vinovat de niciun păcat, doar crezi că eşti. Şi atâta vreme cât crezi asta, vei avea nevoie de iertare. Este singura cale de ieşire din iluzia ta autoimpusă.

Crezi, în mod eronat, că poţi răni pe altul şi că acesta te poate răni pe tine. Acestea sunt gândurile care conduc lumea. Şi, astfel, ai venit aici ca să vezi toate efectele convingerilor şi credinţelor tale şi să recunoşti, în sfârşit, că ele nu sunt adevărate. Tu vezi ceea ce alegi să vezi, căci întreaga percepţie este o alegere. Şi când încetezi să impui înţelesurile tale asupra a ceea ce vezi, ochii tăi spirituali se vor deschide şi vei vedea o lume liberă de judecată, strălucind în frumuseţea ei nesfârşită. Cătuşele pământului vor cădea şi vei fi liber să te înalţi la locul tău printre stelele cele mai strălucitoare. Acolo, tu vei privi în jos spre pământ, şi vei spune cu compasiune: “Acolo am umblat şi eu când mi-era teamă şi am învăţat să păşesc prin toate fricile mele. Este un loc sfânt, un loc unde fiecare duşman a devenit prieten şi fiecare prieten un frate şi un învăţător. O ţară sfântă, unde visul morţii şi cel al separării au luat sfârşit. Simt călătoria pe care am făcut-o ca pe un privilegiu şi sunt fericit că am venit, în sfârşit, acasă.”

***

Este în natura ego-ului să divizeze şi să cucerească. Acolo unde nu poate diviza, el nu poate cuceri. Fiecare gând ori separă, ori uneşte. Gândurile ce separă o idee de alta sau o persoană de alta îţi opacizează conştienţa ta despre unitate. Gândurile ce conectează o persoană cu alta sau o idee cu alta revelează unitatea. Ideile pot ajunge antagonice la fel de uşor ca oamenii ce le gândesc.

Crezi că poţi ataca ideile altora fără a-i ataca pe ei, dar nu există mulţi oameni care să nu se simtă atacaţi personal atunci când le ataci ideile. Oamenii se identifică cu gândurile pe care le gândesc.

Dacă vrei să comunici cu oamenii, găseşte o cale de a le accepta şi prelua ideile. Apoi, când îţi exprimi propriile idei, va fi mai uşor pentru alţii să ţi le accepte. Oamenii nu vor fi niciodată capabili să coexiste paşnic, decât atunci când ideile lor pot coexista fără competiţie. A accepta ideea altcuiva, chiar dacă nu eşti de acord cu ea, înseamnă a extinde asupra acelei persoane respect şi încredere. Pentru a convieţui în pace e nevoie să vezi ce te uneşte cu alţii, nu ceea ce vă separă. Dacă vezi ce vă uneşte, vei respecta diferenţele dintre voi. Dacă vezi ceea ce vă separă, vei încerca să depăşeşti aceste diferenţe, dar încercarea de a depăşi diferenţele eşuează în mod invariabil. Aceasta, pentru că diferenţele sunt salutare. Atâta vreme cât sunt respectate, ele nu interferează cu potenţialul pentru apropiere şi relaţii cordiale între oameni.

Acordă-le întotdeauna celorlalţi posibilitatea de a fi diferiţi. Apoi, nu vei evita apropierea de ei. Dacă simţi că trebuie să ajungi să fii ca altul pentru a fi acceptat de el, sau că el trebuie să ajungă aidoma ţie ca să fie acceptat de tine, tu încerci să „depăşeşti” diferenţele. Lasă diferenţele să fie şi-atât. Eşti acceptabil aşa cum eşti şi aşa este şi el, iar pacea rămâne şi în inima ta şi într-a lui. Totul e bine. Începe să vezi cât de mult încerci să-i schimbi pe alţii ca să se suprapună imaginii tale despre cum ar trebui ei să fie. Fii conştient de modul în care alţii încearcă să te schimbe. Resimte senzaţia de a fi tras şi împins. Aceasta este lumea ego-ului.

Ego-ul este lucrul cel mai nesigur din univers. De aceea, el încearcă întotdeauna să ia partea unuia sau altuia şi să-şi consolideze poziţia. Nu are o încredere înnăscută în el însuşi şi, prin urmare, nici generozitate a spiritului. El urăşte totul, deoarece se urăşte pe el însuşi. Tot orgoliul său nu e decât teatru. Demontează ego-ul şi vei găsi o rană deschisă. Ego-ul este partea din tine care nu ştie că eşti iubit. El nu poate da iubire, pentru că nu ştie că are iubire de dat. Ego-ul trebuie învăţat că are iubire. Aceasta este o propunere ameninţătoare, căci, de îndată ce ego-ul recunoaşte că are iubire, el încetează de a mai fi ego. Ego-ul trebuie să moară ca ego, pentru a renaşte ca iubire. Acum ştii de ce majoritatea oamenilor se împotrivesc iluminării. Ideea de a se trezi este înfricoşătoare pentru oricine care încă doarme. Gândeşti adesea: „Când mă trezesc, s-ar putea să nu mai exist!” Iată de ce frica de moarte şi frica de a te trezi sunt aceeaşi frică. Sinele nelimitat, universal, nu se naşte decât atunci când moare sinele limitat, temporal.

Aşadar, moartea va veni, într-un fel sau în altul. Fie vei muri, fie te vei trezi - ceea ce reprezintă un mod diferit de a muri. Odată ce te-ai trezit, a muri nu mai e mare lucru. Nu mai ai de pierdut o mult preţuită identitate. Că rămâi în formă fizică sau nu, nu mai este important. În ambele cazuri, trebuie să fii prezent. A muri este una dintre modalităţile cele mai bune de a învăţa să fii prezent. Dacă vrei să te trezeşti rapid, încearcă să mori. Când mori, eşti conştient de lucruri într-un fel cum n-ai mai fost niciodată înainte. Observi fiecare respiraţie, fiecare nuanţă, fiecare floare, fiecare cuvânt sau gest al iubirii.

A MURI ESTE CA UN CURS RAPID ÎN A TE TREZI.

Asta însă nu înseamnă că oricine moare se trezeşte. Înseamnă doar că a făcut cursul.

A te degaja de o identitate lipsită de sens este un aspect inevitabil al căii ce duce înapoi acasă. Cu cât ai mai puţin de protejat, cu atât mai mult poţi fi de ajutor. Şi cu cât dai mai mult ajutor, cu atât mai binecuvântată îţi devine experienţa.

Deşi n-aş merge atât de departe încât să spun că „a muri e amuzant”, aş spune că a muri „nu e amuzant” numai pentru că te mai agăţi încă de un firicel de autodefinire.

Întreaga ta experienţă de pe pământ este un proces de a învăţa să ai încredere în tine însuţi, în semenul tău şi în Dumnezeu. În clipa finală a trezirii, când încrederea înfloreşte pe deplin, aceste trei aspecte ale Sinelui se contopesc într-unul singur. Acest moment nu poate fi descris în cuvinte, dar te asigur că îl vei trăi. Şi, până când nu-l vei trăi, nimic nu va avea un înţeles deplin pentru tine.

(paul ferrini)