de-a viul

așa cum în mări foșnește sarea, inima ta.
mă iei în brațe, îmi spui că suntem la fel de reci,
înseamnă că frigul e pentru amândoi.
aproape ne atingem, îmi arăți rănile tale, ai avut atâta grijă de ele, 
le-ai făcut cuminți, frumoase,
par animale de casă – și ne privim ca prin cristale răsturnate.

îți odihnești rănile lângă mine
și odihniți ducem cu noi ospețe întregi.

noaptea asta e de prea multă vreme, îmi spui.
și mâinile tale de parcă mi-ar întinde pumni de păsări 
înghețate – mă rogi să te acopăr cu viță sălbatică, 
nu pot, îți spun, 
îți arăt cât suntem de rămași și câtă odihnă.

aproape te iau în brațe,
aproape mă feresc de rănile tale
și ne uităm unul la altul, cum altfel, ca prin cristale răsturnate.
nu zicem nimic. 
și așa cum în mări foșnește sarea, inima ta.

/ Teodor Dună, "așa cum în mări", volumul "de-a viul"
foto: Sanghyeok Bang