Noapte bună



A fost o după-amiază lungă, și apoi un univers sterilizat
O mână maternă mângâind mai multe feluri de întuneric
Decât ne-am fi închipuit că există.

Așa că noapte bună, activism inutil, gânduri mărinimoase
Prinse în picătura de ambră, dinozauri cu creastă
Rânjind la lună din găoacea de chihlimbar,
Noapte bună masculi alfa și manipulatori ai informațiilor virusate,
Noapte bună patrioților gălăgioși și arhiviștilor miopi,
Noapte bună bonzi și moguli, călugări înțelepți și turiste ale
Sacrelor centre de înfrumusețare, noapte bună
Cai sălbatici și păduri locuite de Enți,
Și vouă plăcuțe de frână care nu au folosit la nimic,
Noapte bună.

/ Claudiu Komartin, 'Mormanul' (fragment)
// foto: Yuri Zvezdny, 'Solitude and reflection in the dark'

Comentarii