Meduze ca nişte bucăţi de creier zvîcnind spasmodic în curtea abatoarelor.

vînturi. cum stai în fereastră privind peste umăr iar dincolo, marea, val după val
cearceafele umflate ale vîntului înaintînd, nisipul umed, scoici meduze-avortate
ca nişte bucăţi de creier zvîcnind spasmodic în curtea abatoarelor, urlîndu-şi mut
rugăciunea din urmă
piele şi oase carbonizate acolo înspre ponton 
înălţînd un far fosforescent pentru întîmpinarea şalupelor în ceaţă
un far
din schelete de pescăruş de om şi balenă, precum şi alte mamifere acvatice
la ponton
luminînd acolo în ceaţă val după val şi tu
prinsă în cadrul ferestrei schiţezi un fel de surîs
tu sau doar conturul tău alb ezitant
iar eu adîncit în lenea fotoliului privesc, întind o mînă, ceaţă
ceaţă şi vînt
numai şoapte glasuri şerpi metafizici
răvăşindu-mi pielea şuvoiul sîngelui dorinţa ţîşnind
iar conturul tău aproape că s-a răsucit acum înspre mine
aripa ta albă mă-nvăluie apoi
soseşte aripa ta de fum şi catran
ai adormit întreaga noapte în braţele mele, ascultînd lipăitul pescăruşilor, vîntul în zori
ai pătruns tăcută sub pielea mea
de-atunci te port ca pe un semn ciudat şi greu de-nţeles
te port stînd în fotoliu, pîndind conturul tău ars în fereastră
farul fosforescent, marea umflîndu-şi cearceafele. vînturi
pîndind
umbra şalupei salvatoare
tac. tu taci. glasuri biciuind pînă cînd
ţîşneşte moartă dorinţa.

/ Judith Mészáros.
// ph: tumblr (censored)