27 septembrie - o zi de naștere specială. & 10 ani de prietenie la fel de specială. / w D. @ Gargantua, Grădina Icoanei

urcuşul are ceva din a creşte, tălpile simt golul dintre corp şi pământ, aerul prăfuit, o istorie a drumului, celelalte tălpi care l-au urcat, destinele necăzute

aşa era şi în dimineaţa aceea, deasupra oraşului aburind navele, portul, o respiraţie a oamenilor treziţi, vigilenţa calmă, luciditatea ca o atmosferă vitală, curată.

să te opreşti când simţi aglomerarea de suflete, linia incandescentă a soarelui nu se mai insinuează între tine şi cei mulţi care au trecut înaintea ta, le-ai atins urmele, vibraţia stinsă

nu poţi trece prin locuri ca printr-un muzeu de ceară, unde figurinele încremenite nu îţi vorbesc despre suflu, ci despre o întâmplare molatecă, o grijă de a păstra temperatura potrivită netopirii, figurine-de-timp-mort, nu te poţi apropia respirând, fără să nu resimţi inevitabilul dispariţiei

aici, în cetate, se întâmplă totul, mişcările intense, dezechilibrele mici, marginile ondulate ale suprafeţelor, o întindere deschisă sub care se desfăşoară un ritual al trecerii

viaţa oraşului nu este viaţa fiecărui om în parte, e o fiinţare în materii pulverizate în locuri moi sau locuri dure, asprimea texturii se mulează peste suflu, îl închide, intervalele trecătoare, intermezzo al fiindului, ziduri-pântece în care creştem, din care ne tot ducem

urcuşul e greu doar în orele fără sens, orele când corpul iese din sine, te uiţi în gol şi înţelegi că golul nu este al lumii, niciodată, stă între tine şi tine, definitiv, iar trezirea se întâmplă ca o renaştere, o intuire a fiinţării în vertical

oraşul are venele ascunse în corp, nu poţi fi din ceară câtă vreme ai cordonul ombilical bine prins în miezul inimii.

/ Daniela Luca, "Filă dintr-un jurnal de călătorie, august 2008"

(prima noastră călătorie împreună, Barcelona)