***

Nu credeam în viitor, nu mă interesa asta, atâtea altele au început să mă hărțuiască de îndată ce mi-a devenit clar că nu pot controla nimic. N-am vrut niciodată să fiu ceva anume, și nici să fiu ca oricine, la cheremul tuturor întâmplărilor și accidentelor oarecare. Orice lucru banal poate fi teribil într-o viață de om. Nici doctor, nici avocat, nici marinar, nici măcar primul băiat din cartier care să ajungă pe Marte – eu visam doar să mă întorc în trecut, chiar dacă trecutul ăsta însemna un lucru intens trăit cu treizeci de secunde în urmă. Mi-ar fi fost de ajuns. Dar între timp am înțeles prea bine, mamă, ce înseamnă să fii vlăguit, lipsit de orice motivație sau inițiativă, de orice poate ajuta să te târăști încă o sută de metri-nainte. Să proiectezi pentru viitor trebuia să fie-o prosteală pentru fete romanțioase și ambițioșii care cred că-și pot scrie povestea propriei vieți înainte de a ști ce anume ne stăpânește ființa firavă și atât de ușor de strivit.

/ Claudiu Komartin