mult praf pentru nimic

ascultă câine, inserţia asta de viaţă întoarsă pe dos. nu trebuia să fie, dar e captivă între propriile-i margini şi nimic nu o poate înrăma frumos pe şemineu, poate doar oasele tale lustruite impecabil.
___________________________________________________________
[actul l]

iată-mă aici perfect lucidă perfect adaptată la stepa asta cu migrene înălţându-se falnic din trotuare
ceva îmi dilată venele
habar n-am ce
ai putea fi tu urlând în boxe
sau doar alcoolul în absenţă
mă suni la ora 00.00 noaptea ca să mă rogi să-ţi spintec gâtul sau să te otrăvesc la dată fixă într-o săptămână oarecare toate astea din dragoste desigur
îmi spui că ţi-ai tăiat un deget cu dalta şi ai de gând să mi-l trimiţi prin poştă ca într-un film horror prost şi eu mă înclin în faţa evidenţei categoric imaginaţia ta este infinit mai bolnavă decât a mea nu înţeleg de ce faci asta îţi place să-ţi auzi propria voce intonând senzual litaniile unui split brain disimulat eşti artist îmi spui asta nu e o scuză m-am îndrăgostit de o piesă de-a voastră sună al dracu’ de bine şi vocea ta şi instrumentalul eşti un heartkiller mă excită muzica ta penetrează rupe tot
dar n-am să te omor cu toate că ştiu că aş putea să fac asta fără să mă doară nimic după
îţi vorbesc despre numere nu înţelegi nimic
suntem două numere maestre tu un 11 eu un 11 apocaliptici până la colţul blocului & back
trebuie să împărţim amândoi o asiatică sau o blondă minionă
sau doar o napolitană cu vanilie omule
trebuie

[actul ll]

aveam o replică la ceea ce mi-ai spus îţi povesteam cum l-am lăsat să mă imobilizeze
să-şi bage degetele în mine
să mă scotocească cu fervoare
să mă posede cu furie ca şi cum s-ar fi răzbunat pe toate femeile care l-au părăsit
în cămăruţa aceea septică şi sordidă cu tot minimalismul său elegant
eram doamna T şi D
ştii tu
un soi de
patul lui procust reloaded
andrei masturbându-se lângă mine
eu privind autistic petele de spermă de pe parchet

ceva ce te atrage tocmai pentru că nu te atrage

[actul lll]

nu ştiu de ce fac asta de ce mă abandonez fără să-mi pese de ce privesc pe geamul maşinii copacii şi-mi vine să plâng
verde
cu ochii pierduţi într-un cer sufocat de prea multă lumină
ca astăzi când l-am auzit pe maria povestindu-mi despre cum imitam eu mersul berzei
şi despre cum nimic nu l-ar fi putut opri să mă iubească vreodată
cum dracu’ reţinea toate detaliile
dar asta nu mai importă acum
e nevastă-sa pe care o găsesc absolut adorabilă
brună frumoasă şi atât de tristă în resemnarea ei

aş fi vrut să-i spun

marie

nu-s degete la mâini
câtă durere în oameni
ambalată frumos şi vândută drept fericire

dar am tăcut

[actul lV]

de regulă
îmi impun să nu vorbesc porcos să nu fiu prilej de sminteală
iar atunci când fac asta
vine ceva lipsit de formă şi îmi descurcă buclele
îmi mângâie buzele
fruntea
dezolantă
ca dealul acela de pe care priveam puţul sec
locul unde oamenii îşi aruncau vitele moarte
odată cu speranţele

[actul V]

dorin
tu nu cunoşti valoarea unui covrig cu susan
la fel cum nu înţelegi imensitatea unei drame minuscule
priveşte-mă cum stau aici şi mă privesc în oglindă şi nu mă recunosc
cu mascara curgându-mi până la glezne în mici pârâiaşe
atingând gresia în iluzia că poate poate
răceala ei îmi
va seda
simţurile

[actul Vl]

ţi-aş spune multe despre ea
cum era o căţea tăbăcită
şi culmea
nu avea inimă de aur
cum o adoram eu pentru asta
o viaţă întreagă îşi bătuse joc de sacoşele de rafie
o viaţă întreagă dezlegase zmee trăgea din narghilea şi din bărbaţi ca şi cum mâine nu ar mai fi venit niciodată
râdea fără zgomot
râdea în special la înmormântări
atunci i-ar fi plăcut să bată tobele îndrăcit
atunci i-ar fi plăcut să danseze goală pe sicrie
obişnuia să-mi zică
#inevitabil
vine momentul ăla când nu-ţi mai tremură vintrele
când îl vezi
îţi alunecă din mână ca o aţă de zmeu
îl priveşti cum îl ia vântul
sau dracu’
şi îl duce departe departe
atunci te uiţi în stânga te uiţi în dreapta
soţi şi neveste soţi şi neveste soţi şi neveste
trişti ca sacoşele de rafie
trişti ca tarabele cu marolă ofilită
trişti ;
totu-i o labă draga mea
dar prietenia rămâne forever
şi ea e tot o labă
dar una magnifică
un soi de auroră boreală ejaculată pe display

între câţi am iubit noi şi cât ne-au iubit alţii
numai pajişti cu margarete
ici colo
câteo balegă rupe patternu’
dar dă bine în cadru#

[actul Vl]

spuneam
pacoste
aminteşte-ţi duminica aceea în care
ai stat lângă un stejar bătrân şi ceva a murit definitiv în tine
şi nu a fost nimeni lângă
să jelească
doar copacul
dar ăla era blazat în sihăstria lui
şi nu ştia să strângă în braţe
stătea prost şi mut lângă tine
iar tu îi ţineai umbră şi zâmbeai pierdută
unde era atunci mirajul lumii
promis cu trâmbiţe
în clipa măreaţă a şutului în fund
nouă
căzăturilor din stele
nouă
paielor din lut
aglutinanţii antidestrămare
potenţiatorii de aromă potenţiatorii de culoare
unde era ochiul de ciclop pe care să pui lanterna
în întuneric şi să-i strigi
meştereeeeeeeeeeeee
priveşte cum vorbim noi despre inimă
şi javra asta

a încetat definitiv să ne mai doară



(by igor cladov)