vom cunoaşte tandreţea

într-o zi vom cădea dezgropaţi înapoi pe pământ.
veşmintele noastre putrede îşi vor recăpăta
culorile sărbătoreşti. În buzunarul hainei, la piept,
va reînvia batista - albă ca floarea bumbacului -
şi din cutele ei câteva lacrimi
se vor cotili pe obraji în sus, înapoi în orbite,
deschizându-ne ochii.

şi vom vedea. Şi văzând ne vom uita
cu totul şi cu totul altfel la tot ce se vede.
vom răsfăţa cu privirile noastre realitatea,
făcând-o să creadă că într-adevăr există.

tu vei avea părul lung
şi-ţi va ascunde la ceafă nodul spânzurătorii.
eu voi avea părul des
şi-mi va ascunde la tâmplă urma împuşcăturii.

dar să nu îndrăznească nimeni să-ţi mângâie pleata.
şi nici pe mine să nu mă mângâie nimeni pe cap.

numai noi doi vom cunoaşte tandreţea.
vom şti ce înseamnă să treci cu o mână prin păr
fără să o murdăreşti de amintiri şi de sânge.

(nicolae popa)