Trenuri stricate (fragment)

Aş fi vrut să-mi pălmuiesc prietenii cu o iubire aspră
să-i scot din letargia vieţii lor neştiute
mintea mea refuză să-i mîngîie dar inima ar face-o cu blîndeţe.
Cum să-i conving că le vreau binele şi binele ăsta
îmi cere să-i las laţi?
Toţi sînt obosiţi din acelaşi motiv – nu mai iubesc
şi nu mai sînt iubiţi. Nu ne pricepem la afacerea asta.
Dacă stăpîneşti mîinile unei doamne o vei avea întreagă –
un încrezut mi-a spus asta odată
a omis să spună ce facem cînd doamna nu mai are mîini.
Pînă la urmă eu nu ştiu cine naiba sînt prietenii mei
dar mă întind sub o locomotivă şi visez că-i găsesc.

/ Nicolae Coande, din volumul „Nu m-au lăsat să conduc lumea”,
în pregătire la Casa de Editură Max Blecher