XIV
Într-o lume fără rai totu-i rămas bun.
Indiferent că fluturi mâna sau nu,
E rămas bun, și dacă nu-ți apar lacrimi în ochi,
E tot rămas bun, și dacă te faci că nu observi,
Detestând ceea ce trece, e tot rămas bun.
Rămas bun, oricum. Și palmierii aplecându-se
Peste laguna verde, aprinsă, și pelicanii când
Se scufundă, și trupurile lucitoare ale înotătorilor la odihnă,
Sunt faze spre o încremenire totală, și mișcarea
Nisipului și a vântului și mișcările secrete ale corpului
Sunt tot parte din asta, o simplitate care devine
Prilej de doliu, sau ceva care merită
Sărbătorit, pentru că ce altceva să faci
Când simți apăsarea aripilor pelicanilor,
Densitatea umbrei palmierilor, celulele care întunecă
Spatele celor care se scaldă? E dincolo de distorsiunile
Schimbării, dincolo de evadările muzicii. Sfârșitul
E adoptat din nou și din nou. Și o simțim
În tentațiile somnului, în pârguirea lunii,
În vin, când așteaptă în pahar.
/ Mark Strand, "XIV", în traducerea lui Radu Nițescu
Comentarii