Seară de seară

Dragostea noastră de la distanţă e o mică lume
unde oamenii se ucid şi nu mor,
unde nopţile trec, dar nu se pierde lumina.
Am putea să trăim aşa, spunem
deşi ştim că nu putem rezista nicio clipă,
am putea, spunem,
deşi ştim că seară de seară ceva se îndoaie
în pieptul nostru, ca un metal încins,
aproape topit, şi gata de a fi umflat
de suflul puternic al unui gigant, într-un clopot.
Nu sunt departe, dragostea mea,
dar mă roade depărtarea asta ca un şobolan gratiile.
Trupurile noastre sunt făcute
să fie despărţite de două picături de transpiraţie,
de o peliculă fină de salivă,
de doi microni de aer strivit între coapse.

/ Cosmin Perța
// Mona Kuhn