Apă
stare


mereu dimineţile
vagi şi exfoliate de sensuri
mâini ruginite
priviri leşioase
faţa umflată de loviturile nopţilor
patul îşi strânge lemnul în jurul meu
ca un pumn de copil nemilos

spaţiile s-au închis
fermoarele şi-au strâns ecartamentul în piele
ca nişte fete bătrâne coapsele aburind a dorinţă

tai lumea
prin interstiţii obscure
pe trotuare bălteşte un trecut unsuros
trec palma pe ochi într-un gest de delete

aşa se mai şterg părţi din tine

prin staţii tremură umbréle
aşteptări de oameni ploioşi
eu miros a câine tandru şi ud
cu moartea picurându-mi în oase

copyright: ligia pârvulescu