Ochi Negri, o mica sirena abia iesita de pe bancile scolii, era un pic emotionata. Desi se pregatise si luptase pentru acest moment inca din primele clase, acum cand o va cunoaste in sfarsit pe Sirena Albastra simtea cum toti solzii ei o pisca. Mai ceva ca atunci cand trebuia sa dea un examen sau era chemata la tabla.
- Buna, micuto, sunt Mana, fura primele cuvinte pe care le auzi de la noua ei profesoara. Am inteles ca tu vei fi eleva mea in acest an de practica.
- Buna dimineata, adica buna seara, ma scuzati, emotia, se balbai ea.
- Stai linistita. Nu o sa te mananc.
- Stiti. Este un vis al meu. La noi in camin se povesteste mult despre dumneavoastra, despre succesele...
- Cand o sa mai treaca ceva timp o sa iti dai seama ca nu tot ce se zice este si adevarat. Mult este exagerat, in ambele sensuri. Dar pana atunci noi doua vom avea treaba. Sper sa nu ma dezamagesti si nici eu pe tine.
- Va dau cuvantul meu ca voi incerca.
- Bine.
Pentru Ochi Negri urmatoarele saptamani pe care le petrecu in marele palat de clestar al Manei nu au fost deloc asa cum s-a asteptat. In loc de lectii de teorie sau exercitii practice, Sirena Albastra nu ii ceruse decat sa stea langa ea si sa discute. Si ciudat ca subiectele nu se invarteau in jurul marinarilor, ci in jurul vietii ei, al visurilor cat si al altor chestii pe care i se parea straniu sa le atinga. O adevarata surpriza fusese si profesoara ei. De la o sirena cu atatea succese la activ s-ar fi asteptat la o atitudine mai mandra si mai putin abordabila. Ca sa nu mai vorbim ca descoperise mirata ca, spre deosebire de celelalte sirene faimoase, aceasta nu apelase la nicio operatie estetica, iar timpul petrecut prin saloanele de infrumusetare se reducea la strictul necesar. Daca atunci cand isi pusese in gand sa devina eleva ei avea o imagine destul de conturata despre ea, mai ales pe baza celor citite in reviste sau auzite de la celelalte colege ale ei, acum trebuia sa admita ca se afla in fata unei enigme. De aceea astepta cu nerabdare prima “actiune”, moment care venea destul de greu la acest nivel, mai ales ca Sirena Albastra era faimoasa si pentru faptul ca nu se implica decat in putine cazuri. Putine, dar toate castigate, chiar toate.
Iata ca dupa cateva saptamani, Mana fu chemata in Consiliu si i se ceru sa se implice intr-o situatie speciala. Era vorba de un capitan care trecea pentru a nu stiu cata oara prin apele lor si care scapase de fiecare data, orice ar fi incercat celelalte surate.
- Du-te si te culca, micuto. Diseara vei veni cu mine, ii spuse pe cand iesea din sala de Consiliu profesoara.
Ochi Negri o zbughi spre camera sa in al noualea cer, desi intrigata un pic de tonul ciudat cu care ii vorbise Mana.
Dealtfel, si seara, cand se scula, fu surprinsa sa o vada stand melancolica pe Sirena Albastra pe o piatra de margean si asteptand-o. Din cate citise prin magazine, marile sirene sarbatoreau inceputul si sfarsitul unei “actiuni” in moduri expansive care insa se pare ca nu aveau corespondent in cazul Manei.
- Nu va simtiti bine? intreba ingrijorata mica sirena.
- Stai linistita copila. Hai sa inotam, din cate am inteles vasul va apare in curand.
Intr-adevar, abia ajunsera cele doua creaturi ale marii la suprafata ca din negura se desprinse corpul masiv al corabiei. Ochi Negri se opri in spatele unui coral subacvatic si de acolo incepu sa isi urmareasca profesoara. Aceasta, in loc sa se alature corului sirenelor ce canta in jurul navei, incepu sa inoate tacuta in jurul vasului.
- Tu nu canti mincinoaso? ii striga de pe nava capitanul cand o vazu.
- Nu, raspunse ea simplu si apoi disparu in adancuri.
A doua seara, Mana si eleva ei se alaturara din nou sirenelor care inconjurau corabia. Acestea, dupa ce cantasera si incercasera sa ii farmece in fel si chip pe membrii echipajului, erau destul de disperate acum. Sareau din val in val, isi scoteau cat mai mult in evidenta formele, se promiteau nu numai prin gesturi, ci si prin viu grai, in moduri in care orice muritor abia ar fi indraznit sa-si inchipuie, si asta doar in visele lui cele mai indraznete. Dar degeaba. Capitanul statea de veghe, iar daca vreun om din echipaj ceda la un moment dat si voia sa se arunce in apa, acesta il prindea si ii spunea:
- E amagire. Stai. Coboara in cabina si culca-te, iar autoritatea cu care spunea aceste cuvinte era atat de mare, incat marinarul se conforma comenzii fara sa cracneasca.
- Ai o vointa extraordinara, ii spuse din apa Sirena Albastra.
- Da, ii raspunse el zambind. Uite si mincinoasa tacuta de ieri seara. Nu-mi canti ceva? Nu ma inviti sa-mi dai trupul tau?
- De ce? Oricum nu ai scapare, spuse ea linistita si parca intr-un fel cu regret.
- Te inseli, o, inselatorie a noptii si marii. Nici eu si nici unul din echipajul meu nu va cadea prada orice ati incerca, spuse el cu aceeasi siguranta cu care comanda.
A treia zi, Consiliul o lua la rost pe profesoara lui Ochi Negri. Ca taraganeaza. Ca ar fi timpul sa termine cu joaca. Iar cearta rasuna pe tot fundul marii pana seara, cand Mana se duse din nou langa corabie. Ajunsa aici nu facu altceva decat sa se uite la capitan si la eforturile lui disperate de a-si tine oamenii in struna. Se vedea ca este obosit, probabil ca dormise putin in ultimele zile tot facand de garda. Si in plus marinarii deveneau tot mai greu de stapanit, in cazul unora fiind nevoit sa apeleze chiar la forta.
Asa statu toata noaptea petrecandu-l din ochi, iar inainte sa se scufunde ii striga:
- Sper sa fie un miracol si sa scapi.
Nu auzi raspunsul lui pentru ca deja inota catre palatul de clestar.
Ziua ce a urmat, presedinta Consiliului ii atrase atentia ca se intrece cu gluma si ca trebuie sa faca ceea ce stie.
Seara, corabia abia se misca. Era greu sa fie stapanita de un singur om. Caci pe ea nu mai ramasese decat capitanul. Toti oamenii sai se inecasera peste zi cand el nu i-a mai putut impiedica sa se arunce dupa sirenele din apa. Totusi, cu un efort impresionant, el sarea din post in post si reusea sa tina nava pe traseu.
- Ai ramas singur, constata ea trista.
- Da. Dar eu nu voi ceda, ii raspunse el.
- Sper din inima, pentru ca te iubesc, ii zbura ei de pe buze.
- Da. Sigur! exclama el ironic. Chiar nu iti dai seama ca va cunosc pe toate?
- Nu pe toate. Pe mine nu ai cum sa ma cunosti. Nu ai de unde sa stii ce simt.
- Bla bla bla. Mai bine taci si nu te obosi. Nu o sa ma ai.
- Nici nu vreau. Caci nu te mint, sopti ea inainte sa plece.
Strunita astfel doar de capitan, corabia nu mai avea decat o noapte si o zi pana sa ajunga in port. Si de aceea toate sirenele dadeau atac dupa atac. El insa, oricat de terminat, isi ducea mai departe vasul, sau macar se lasa purtat de acesta.
- Hei, il saluta in ultima seara, din valuri, Mana.
- Hei, ii raspunse el abia tinandu-se pe picioare.
- Dimineata vei ajunge in port.
- Da. Dar vreau sa te intreb, de ce mi-ai spus ca ma iubesti?
- Pentru ca asta e adevarul.
- Da? Si de ce, ma rog? Asa ti-am cazut dintr-o data cu tronc...
- Pentru ca esti singur.
- Mda, pai s-au ocupat de acest aspect prietenele tale.
- Nu la asta ma refer. Erai singur din prima seara cand te-am vazut. Nu nega.
- Nu neg, accepta el mirat si se aseza pe un maldar de franghii. Ai dreptate, dar cum de ti-ai dat seama?
- Din pacate, usor. Pentru ca si eu...
- Esti singura printre celelalte sirene…
- Da.
- Si ma iubesti…
- Cum nu credeam ca o sa mi se intample vreodata…
- Si eu, frumoasa sirena, i se rupse si lui de pe buze.
- Si de aceea vreau sa scapi, sa ajungi in port…
- Dar eu te vreau pe tine, spuse el cu glas incet fortandu-se sa se ridice in picioare.
- Da, dar du-te in port, ii ceru ea. Ne desparte o lume...
- Pe care o pot inghiti dintr-un salt, spuse el cu aceeasi vointa in glas ca acum cateva zile cand isi dirija echipajul. Te iubesc!
- Si eu, mult, spuse ea pe cand il privea cum se arunca in mare si se ineaca in valurile furioase.
Iar cand el iesi la suprafata plutind fara viata, toate membrele Consiliului se stransera bucuroase in jurul Manei felicitand-o care mai de care.
- Ma impresionezi de fiecare data cat de bine joci povestea cu iubirea, ii spuse razand presedinta Consiliului. Bravo. Sper ca mica ta eleva sa fi invatat ceva zilele astea.
Iar Ochi Negri, cand o felicita la randul ei dimineata in marele palat de clestar, nu se putu sa nu ii spuna:
- Stiti, doamna profesoara, imi este teama ca eu nu o sa pot niciodata sa stapanesc asa de bine arta de a minti. Si la orele de inselatorie eram una dintre cele mai slabe din clasa. Cum de reusiti asa de bine?
- Dar eu nu mint. Pentru ca l-am iubit. Cum i-am iubit pe toti, spuse ea trista in adancul marii.

("Sirena" - Dan Nita)