cerul mi se scurge pe piele, acadea moleşită albastră
sunt atât de dulce încât îmi vine să-mi deşurubez capul
să-l iau la braţ ca pe o geantă şi să nu mă mai simt,
să înghesui în el portofelul aproape gol, hârtii, rujul, celelalte lucruri
neterminate
şi-atât
dar nu pot decât să mă ţin cu o mână de cealaltă
să-mi imaginez că ţin mâna altcuiva
şi să tac, în timp ce
în liniştea amiezii câinii se lipesc cu dragoste de praful oraşelor,
oraşele pline de câini se lipesc gâfâind fricoase de planetă
ca nişte peceţi îmblănite pe o scrisoare uriaşă
veche şi niciodată trimisă

astăzi în pavilionul cu isuşi am primit în perfuzii doza de realitate
plânsete milă şi rudele aferente

[live from the skies, jesus christ broadcasting]

uneori plecarea impresionează
mai ales atunci când trăieşti,
dispare careva intră adânc o gheară
apare o groapă
apoi parcă uiţi un cuvânt
de fapt poate el nici n-a existat
dar pentru orice eventualitate în locul lui pui o cruce inventezi altul
alte sentimente conjuncţii interjecţii şi lumi
al căror centru te crezi

[end of story]

fugi, nu vrei să ştii
cum e să trăieşti în fiecare zi cu moartea tâmplă la tâmplă
ca şi cum ar fi cel mai bun prieten de beţie
şi totul se întâmplă la o ruletă rusească în care
pistolul nu are locuri libere pentru gloanţe
şi e doar o chestie de moment până când prietenul ţi-o va trage
fără ca măcar să poţi să te superi

nu ştii cum e să-ţi pui conştient viaţa în moarte
ca pe un tablou atârnat într-o ramă în muzeul fricii
nu vrei să auzi prin câtă pierdere şi durere trebuie să treci
ca să ajungi să-ţi faci din coasa ei
maşină de tuns iarba
să-i rulezi oasele într-o ţigară
şi să-i sufli condenscendent fericire în faţă –
toate astea pe când ceilalţi îţi testează logica, nu iubirea aproapelui,
şi te consideră insensibil şi prost,
iar tu nu poţi decât să taci şi să zâmbeşti în duritatea ta luminoasă
până la dispariţie

mai e puţin,
astăzi în pavilionul cu isuşi am primit în perfuzii doza de realitate
plânsete milă şi rudele aferente
dar mâine ştiu sigur, o să ţin mâna cuiva şi-o să tac
în timp ce în liniştea amiezii câinii o sa stea lipiţi cu dragoste de praful oraşului
ca nişte peceţi îmblănite pe o scrisoare uriaşă
veche şi niciodată trimisă


(ligia pârvulescu - "pavilionul cu isuşi"
foto: "hospital" by ashbincitizen on deviantart)