înainte de a lăsa să treacă înspre ceilalţi chiar şi ultimul sunet
sau acele de sub pleoape, în soarele dens al amiezei
rămânem înlemniţi, uriaşe biblioteci de tăcere
în care îndrăznim să dăm buzna exact la ora închiderii
ascundem sub cămaşă o carte rară şi fugim
incitaţi că am putea să fim prinşi

pierderile au şi ele ciornele lor, schiţe
prin care ne prefacem că nu ne dăm seama cât de grav greşim
dacă suntem absolviţi la final
dacă oricum nu există niciun gimini sau vreo tresărire de adevăr
înăuntru, o spaimă de sfârşit, ceva

dar nimeni nu ajunge mai sus de ultimul raft unde, pentru a şterge
viaţa, ar trebui
să calci peste mâinile care au scris-o, peste câteva inimi
vertijul, pericolul prăbuşirii
ne reamintesc că le suntem inutili, ghemotoace
de scame şi praf

mintea deschide atunci o fereastră, cei falşi se strecoară
printre cei adevăraţi, se amestecă până se dizolvă
dar le vom duce lipsa o vreme, nimeni nu reuşeşte mai bine ca ei
să vândă frumuseţea

("eboşă" - ela victoria luca

foto - "beauty" by suno on deviantart)