obiecte umane

"Mi-am asumat, de pildă, riscul de a răspunde la acest interviu, de a încerca să vorbesc despre o carte atunci cînd eu simt, mai mereu, că nu am nimic de spus – sau că, în general, sînt foarte puține lucruri care mai merită spuse. Am simțit dintotdeauna o susceptibilitate organică față de orice epitext public, în care un 'autor' trebuie să vorbească despre propria 'operă'. Nu există, pentru mine, nici o legătură relevantă între cel care a scris așa-zisa 'operă' și cel care-i supraviețuiește. E o situație stranie, în care un post-autor (eu, cel de azi) se erijează, fantasmatic, în fosta ipostază auctorială, încearcă să se pună în locul cuiva pe care-l percepe deja ca alteritate, să joace rolul de clovn serios, de interpret comprehensiv și creditabil al propriei cărți. Ceea ce e un tertip de prestidigitator provincial cu formă severă de Parkinson."

Amin.

/ Teodor Dună