profu' meu de pian mi-a zis acum doua zile (cand a citit prima data cate ceva de mine) sa SCRIU, sa ma ocup serios de asta. aproape ca a sunat a ordin :)) uof, iar ma bag in proiecte cand n-am timp... si anume 12 texte la care el sa compuna muzica (lied).

TREBUIE sa scriu, asta stiu si simt. dar nu stiu cand, totusi trebuie sa ma constrang cumva la asta. nu stiu de ce am nevoie de indemnuri mereu de la altii pentru scris... mereu m-am mirat cat de mult sunt destui oameni impresionati de ce scriu. mie mi se pare ca am atat de mult de perfectionaaaat.

...desi mi s-a dat o explicatie legata de ezitarile mele cu scrisul, si anume nerecunoasterea meritelor legate de scris in multe vieti anterioare, cand asta am facut cica, am scris si am tot scris, de unde probabil usurinta de a tranti versuri sub forma de poezie in juma de ora - o ora...si nici atata nu fac, uof, nici nu mi-ar lua asa mult timp... [pe langa alte vieti in care am fost dansator ritualic, razboinic si prostituata :)))] ... anyway, cred ca varianta mai realista oarecum a starii actuale de fapt e lipsa de prioritizare... si uneori lenea :D

adâncime

albul are curenţi pe care vin lent monştri marini

nopţi palide tremurate, cu muşcătură de

văduve hămesite colindând iarna în haite prin cimitire

lumânările îşi mănâncă flacăra

tu - unghiile, până ajungi la inimă

la flacără

sau nu

saltul rămâne departe

ceva mic aproape neştiut

neînţeles camuflat în luptător de gherilă

undeva între dunele albe ale unei imensităţi oarecare

jocul de alb şi lucire

lumina rece pe care alunecă aburul sfârâind din crupele tăioase ale cailor

fâşâitul zăpezii rupte

fuga spre ceva-ul

ştiut de cei ce nu spun

în urmă pământul cu burta mare despicată

nu ştii de unde tot vin rănile roşcate

aparent incurabile

de parcă pielea ţi s-ar tăia singură pe dinăuntru şi

tot ce ai - eşti

iar acela ar vrea să plece într-o călătorie îndelungată în afara ta

totuşi e limpede

viteza fugii de sine transformă fiecare oră într-un cuţit

dar nu te opreşti, incubus-ul personal te-ar ajunge din urmă

prin oglinzi privirile ţi s-ar întoarce să-ţi muşte faţa mâinile

înnebunite de frică, şi

tot ce-ai lăsat în urmă din tine

s-ar izbi la loc între oasele tale

iar eu nu te opresc

nu în noaptea asta lungă de viaţă -

n-ai şti decât să te întredeschizi

să presimţi cu ochiul ceţos al copilului

o mare fericire prin gaura cheii şi să

ştergi ceva ce aduce a vis,

întorcându-te alb şi oftând spre partea cealaltă

(text: ligia pârvulescu - "***********")
(foto: museye on deviantart - "dislocated wings")