Despre “Maestrul si Margareta” – M. Bulgakov

Constructia simfonica a romanului, reflectata si de simbolismul numerologic, da masura “compozitorului” M.A.B. si atenueaza viziunea lui eretica. Cartea are 32 de capitole, plus un epilog, deci 33, cifra mistica, semnaland varsta simbolica a lui Christos in vremea Patimilor. Tot asa, 32 in simbolismul ezoteric inseamna 3 + 2 = 5, numar cristic, caci cinci sunt ranile lui Isus rastignit, iar crucea insasi e semn pentagramatic. Apoi, 33 inseamna si 3+3, adica 6, numarul omului, mediator intre cer si pamant, integrand lumea extradivina in aceea divina, precum romanul despre Maestru se uneste cu acela al Maestrului. Prin vocea lui se declanseaza Cuvantul teogonic: “Esti liber! Liber! El te asteapta!”, si astfel Pilat si Yeshua se regasesc pe drumul argintat al lunii. Sunt, deci, 32 de capitole, la care se adauga un epilog, 1 fiind cifra lui El, Dumnezeul ebraic, sub semnul caruia se impletesc cele doua lumi. Romanul despre Woland si despre dragostea Maestrului si a Margaretei contine 28 de capitole: aceasta e istoria profana. La ele se mai adauga cele 4 capitole ale romanului despre Pilat si Yeshua, adica istoria sacra. Cifra 28 marcheaza sfarsitul unui ciclu, iar 29, inceputul altui ciclu, in care soarta umana se desavarseste in cadrele celei celeste. Cifra 4 este aceea a lui Dumnezeu (JHVH), echivalenta patratului, ce reflecta, dupa Eliphas Levi, echilibrul perfect. De retinut in acest sens ca Woland apare mai intai in spatiul in care “cladirile inalte formau un patrat [s.n.] in jurul lacului”, iar ultima oara, pe o terasa moscovita, spada lui sta infipta intre doua lespezi, ce configureaza, dublandu-l, tot patratul. Or, in romanul bulgakovian, diavolul este colaboratorul si mesagerul lui Dumnezeu.

Imobilul demonizat din Sadovaia nr. 302 – bis contine, in localizarea lui birocratica, aceleasi ambiguitati sacrale: “bis” in ucraineana inseamna diavol, iar 302 este 30 + 2, cei 32 de ani ai imparatiei lui Anticrist de la sfarsitul lumii. Apoi, muncile dracilor dureaza aproximativ cinci zile: sosesc la Moscova miercuri in amurg si pleaca sambata, tot in amurg, dar misiunea lor se incheie abia duminica in zori. Si aici Bulgakov se arata extraordinar de precis: aparitia diavolilor miercurea nu este deloc arbitrara, caci tocmai aceasta zi e unanim socotita a fi ziua caderii ingerilor razvratiti, ziua in care din ingeri luminosi s-au facut draci intunecati; prin extensie, miercurea e ziua “mustrarii aspre”, a momentului punitiv simbolic, fapt de care afla, intr-un chip cumplit, si Berlioz, ca si Bezdomnîi; si tot prin extensie, e ziua traditionala in care dracii se trezesc din amortire si sunt buni de munca. Sambata seara diavolii sunt obligati sa paraseasca lumea sublunara. Dar aceasta zi, cand se decide soarta Maestrului si a Margaretei, are, in mistica rasariteana, un sens aparte, bine cunoscut lui Bulgakov. “Sambata este oprirea depina a lucrarilor patimilor si incetarea totala a miscarii mintii spre cele create”, cum spune Maxim Marturisitorul; omul urca, in aceasta zi, in alt nivel ontologic, trecand la “odihna contemplatiei cunoscatoare”. In roman, sentinta cristica “El n-a meritat lumina, el a meritat linistea”, curatata de impuritatile biografice inerente scriitorului – care, zbuciumat, si-a dorit el insusi “linistea absoluta” – e incarcata de mister. De-ar fi sa-l risipesc putin, as spune, mai intai, ca verdictul acesta nu este atat de contrastiv pe cat pare, ca el este, de fapt, mai mult epigramatic. Apoi, ca e vorba, aici, de o recompensa maxima: golita de nelinisti pamantene, mintea maestrului se linisteste, intrand, cum spune un alt mistic, in “Ierusalimul mental”.

Evenimente, personaje, obiecte, plante, pasari, animale, diverse fantasme etc. din romanul bulgakovian constituie simboluri anticipative pentru alte intamplari, personaje, viziuni ce urmeaza sau se dezvolta ulterior. Se poate deci spune ca Maestrul si Margareta este un mare roman figural, caruia i se potriveste o descifrare figurala. Viziunea sau interpretarea figurala stabileste intre doua fapte, evenimente sau persoane o conexiune in care prima dintre fiinte sau intampari nu se semnifica numai pe sine, ci o semnifica si pe alta, in vreme ce aceasta din urma o contine si o implineste si pe prima. Figura este, deci, o praefiguratio, aparand constant in interpretarile biblice ale parintilor bisericii. Exemplul clasic: Moise este figura lui Isus. Tot asa, aici balul de la Casa Griboedov prefigureaza balul Satanei; M.A. Berlioz incheaga in chip sangeros figura lui Hector Berlioz, caci compozitorul francez a avut o stranie obsesie a capului retezat (fapt ilustrat in partea a patra a Simfoniei fantastice) si a craniului ca bol culinar si cupa pentru vinul de Rin; Margareta cea indurerata o prefigureaza pe Mater dolorosa, pe Madonna (Woland i se adreseaza, in ruseste, cu apelativul “mia donna”); Koroviev si Maestrul se detaseaza pentru a figura dubla natura a autorului, Yeshua e figura Maestrului, iar acesta, figura primului, caci Maestrul apare numai in capitolul 13, iar aceasta cifra marcheaza momentul luarii de pe cruce din secventele patimilor etc.

Maestrul si Margareta este un roman despre coborarea si revarsarea sacrului peste lume. Absolut toate personajele, fie cele din istoria profana, fie cele din istoria sacra a cartii, inclusiv Yeshua, resimt acut acest impact, pe diverse trepte ale perceptiei, de la “ghimpele nelinistii” la “frica cumplita” si de aici la “fiorul de gheata” al groazei. Senzatia aceasta insolita apare brusc si aparent nemotivat inca din primele pasaje ale cartii: inainte de a avea vedenia lui Koroviev si de a a apare Woland, pe Berlioz il cuprinde “asa din senin, o spaima atat de puternica, incat ii veni sa fuga din preajma lacurilor mancand pamantul”. Sacrul se manifesta in lume, ne avertizeaza teoreticianul sau, Rudolf Otto, ca un fel de “cu totul Altul” decat noi, de aceea, cum il vede pe Woland, Berlioz conchide pe loc: “un strain”, un “om de pe alte meleaguri”. Tot la Rudolf Otto aflam si cheia metafizica a fricii care traverseaza lumea bulgakoviana, in versetul biblic prevestitor din Exodul (23, 27): “Voi trimite groaza Mea inaintea ta…”. Magul alb Yeshua il complineste pe “Dumnezeul negru” care, singur, se inrudeste cu Woland, magul negru, caci, daca ultimii doi produc neliniste, primul ne da linistea (v. Matei 11, 28). Dar sacrul bulgakovian, pigmentat fiind de giumbuslucurile pline de cruzime ale suitei lui Woland, ne da si o impresie familiar-nefamiliara, adica acea nelinistitoare stranietate, care, dupa Freud, este specificul diavolului. Si pe toate acestea le insoteste, apocaliptic, norul gros si des, cu pantecele negru si cu reflexe luminoase, stand amenintator deasupra Ierusalimului si a Moscovei, ca in timpul acela de inceput peste Muntele Sinai. Nu e numai norul in care se invaluie Domnul venind, in Exodul, catre Moise, ci si norul straluminos al lui Dionisie Areopagitul si al lui Grigore din Nysa. In visul ultimo, Ivan Bezdomnîi vede “nefireasca lumina grea ce se prelinge pe pamant dintr-un nor in fierbere, ca in vintrele unei catastrofe universale”, si anunta Judecata de Apoi.

(Ion Vartic)