mă uit la albul excesiv mă uit până când simt că orbesc
mi se fac degetele praf şi îmi cad umerii
sigur doriţi să navigaţi în altă parte mă întreabă yahoo
mă întreabă gmail şi alţii
mă îmbrac în alb sedat ca o cretă şi spun da
da
da
ce povară
de parcă aş duce un mort pe braţe şi nu aş avea cui să îl las
de parcă aş fi eu însămi mortul din braţele mele
şi nu aş găsi o linişte mai încăpătoare
o grădină mai albă căreia să îi spun deschide-mi
deschide-mă
sunt eu
aş fi putut să îţi las undeva un ultim
u
un semn obscur
prostuţ
ca de obicei
o pasăre mică îngheţată pe zăpadă
("sigur doriţi să navigaţi în altă parte" - silvia caloianu)
în oraşul cu pisici în ferestre
cu atâtea pisici şi cu atâtea ferestre
alintându-te
alintându-mă
îmi spuneai că eu sunt o excepţie mă sculptai
într-un material mai cu seamă rezistent la frig
dintr-o subită cumva generozitate
sau dintr-un moft oare peste câte vieţi
ai putea să îmi spui neterminato vino
să îţi mai dăruiesc
un ochi
un braţ
un umăr
("poezie neterminată" - silvia caloianu)
Comentarii