e simplu, spuneam

uitându-ne la fumul risipit de respiraţia celuilalt

ne separăm nedureros

de straturi de piele

de rândurile de oameni care am fost

de parcă am lăsa să curgă din noi înspre ceilalţi

şiruri de litere poate citite

nici pe sfert înţelese

apoi ne închidem uşori şi nesiguri coperţile –

nu fugim mâncând pământul ci

pământul face asta cu noi

în linişte

cu fiecare schimbare a firelor de praf în lumină

cu mărirea insesizabilă a umbrei

aşa de blând încât nici nu prindem de ştire

când iubirile ne-au intrat pe rând sub picioare –

doar la o anume rotire

presimţim ceva,

încep să ne doară tălpile

păşim mai lent

începe apoi să ne doară pieptul

sub alte tălpi

(text: "la o ţigară", ligia pâvulescu

foto: "cigarette", bearscanbemean on deviantart)