da...


într-un târziu am ieşit dintre trestii
mersul tău deznoda malul ocolind stâlpii
şi dând râului cotul
aş fi vrut să te ling încet să te muşc să te latru peltic
dar asfinţitul mi-a însângerat botul

stropii de mine s-au pierdut în apă
mâncat de peşti te-am strigat cu atâtea guri mai tăcut
iar vântul peste faţă isca valuri
şi ascundea culcuşul unde am zăcut

amestecai pe şolduri frunze stele
viu colorate păsările te înconjurau în rochii
deasupra apei – eu oglindindu-te din străfund –
cum se iubesc doi surdo-muţi: grăind cu ochii


(vasile munteanu - "glyceria fluitans")