I'm so lucky...

Despre casatorie – Kahlil Gibran reflectat de Osho

Atunci Almitra vorbi din nou: “Dar despre Casatorie, Stapane?”

Si, drept raspuns, el zise:

“V-ati nascut impreuna si impreuna veti ramane pentru totdeauna.

Veti ramane impreuna pana ce albele aripi ale mortii va vor imprastia zilele.

Da, veti fi impreuna pana si in tacuta memorie a lui Dumnezeu.

Dar e bine sa existe spatii in acest impreuna al vostru.

Pentru ca vanturile cerurilor sa poata dansa printre voi.

Iubiti-va unul pe altul, dar nu faceti din iubire opreliste.

Fie, mai degraba, o mare valurind intre tarmurile sufletelor voastre.

Umpleti-va, unul altuia, cupa, dar nu beti dintr-o singura cupa.

Impartiti-va painea, dar nu mancati din aceeasi bucata.

Cantati si dansati si veseliti-va laolalta, dar faceti ca fiecare sa ramana singur,

Intocmai cum strunele lautei sunt singure, in timp ce vibreaza in aceeasi armonie.

Daruiti-va inimile, fara a le lasa, insa, una in paza celeilalte,

Pentru ca numai mana vietii va poate cuprinde inimile,

Si tineti-va alaturi, dar nu chiar asa de aproape,

Caci coloanele templului inaltate-s la anume distanta,

Iar stejarul si chiparosul nu cresc unul in umbra celuilalt.”

(“Profetul” – Kahlil Gibran)

Almustafa a vorbit despre iubire: urmatorul subiect va fi, desigur, casatoria – dar nu casatoria pe care o stiti. Nu casatoria urmarita de toata lumea, pentru ca aceea nu e din iubire. Nu-si are radacinile in iubire; de fapt, dimpotriva, este creatia unei societati viclene, a preotilor si a politicienilor, pentru a ocoli iubirea. In vechime – si in tarile Orientului chiar si astazi – se faceau casatorii intre copii. Copii care nu stiu nimic despre viata, despre casnicie. Toate culturile si civilizatiile au gasit o posibilitate de exploatat in inocenta lor. Inainte ca iubirea sa se iveasca in inimile lor, ei sunt deja legati. Casatoria care exista astfel nu e din iubire, ci impotriva iubirii. Este atat de distructiva, incat nimic altceva nu face atata rau spiritului, bucuriei, umorului omenesc. Intr-o casatorie de acest fel, copiii protagonisti nu sunt nici macar intrebati. Astrologii, cititorii in palma sunt intrebati, se consulta Yi King (Cartea Transformarilor) si cartile de tarot. Factorul decisiv nu este viata copiilor care se vor casatori, ci parintii ambelor parti. Nu iubirea este urmarita. Sunt alte consideratii – familia, prestigiul acesteia, respectabilitatea in societate, banii care se transfera de la parintii fetei catre parintii baiatului. Interesant e ca oamenii care se vor casatori, care au in fata o viata lunga impreuna, sunt complet exclusi. E o afacere in care se trateaza orice altceva. […] In acest vast Univers, Pamantul e mic de tot, neglijabil. Chiar comparat cu Soarele, e foarte mic. Soarele e de cateva mii de ori mai mare. Si chiar si Soarele nostru e un personaj mediocru. Sunt sori de mii de ori mai mari, pe care voi ii vedeti ca stele. Par mici, pentru ca sunt departe. Un Pamant atat de mic, si noi l-am maruntit in mii de bucatele. Si i-am instrainat pe oameni unii fata de altii.

Uitati-va cat de stupid e totul: inainte de 1947, cei care traiau in Pakistan nu erau straini, acum sunt. Cei din Bangladesh nu erau straini, acum sunt.

Politicienii nu pot trai fara sa creeze conflicte, lupte, razboaie. De aceea au nevoie de atata dezbinare care sa tina oamenii despartiti. De aceea nu te poti casatori cu o musulmana sau cu un hindus. Societatea va deveni brusc insetata de sange – un barbat sau o femeie scapand din lesa inseamna un vot mai putin. Adevarul nu conteaza, nici bunastarea omului. Tot ce conteaza e puterea. Si puterea este nevoia oamenilor inferiori. Un om nu poate manca putere; nu poate bea putere – atunci de ce atata lupta? De ce sa vrea sa fie sus, sa controleze si sa comande totul? Pentru ca sufera de complexe de inferioritate. Stie in sinea lui ca e un nimeni, si ii e teama ca daca nu se apuca sa dovedeasca vreun lucru special, ceilalti ii vor descoperi nimicnicia, meschinaria. Un om cu adevarat superior nu are sete de putere. Setea de putere se naste din saracie interioara, la fel ca si setea de bani. Pe parinti nu-i intereseaza daca viata copiilor lor va fi plina de bucurie, ci daca vor fi bogati, daca vor avea relatii importante, pentru ca aceste relatii ii vor ajuta sa urce mai sus pe scara puterii.

Asa ca, timp de mii de ani, casatoria a fost unul dintre cele mai urate lucruri inventate de hamesitii dupa putere. Almustafa nu vorbeste despre casatoria pe care o stiti voi. Si nu vorbeste nici despre casatoria din iubire – aceasta e o inventie recenta a tarilor dezvoltate. Casatoria intre copii a disparut, si oamenii se casatoresc atunci cand se indragostesc. Dar ei nu stiu nimic despre iubire; misterul iubirii le este absolut necunoscut. De fapt, numesc “iubire” cu totul altceva. Pofta o numesc “iubire”, iar casatoria din dragoste e de fapt de “pofta”. Iubirea nu e niciodata oarba. Pentru ca exista confuzie si oamenii n-au putut trage o linie de demarcatie, au inceput sa vorbeasca despre “iubirea oarba”. Iubirea iti da o perspectiva clara, ochi proaspeti. Pofta e, desigur, oarba, pentru ca e biologica, si nu are nimic comun cu spiritualitatea.

“Si drept raspuns, el zise: V-ati nascut impreuna...” Sa nu intelegeti gresit aceasta afirmatie. Nu vrea sa spuna ca orice barbat se naste cu o posibila sotie aiurea. Spune ceva total diferit. Spune: v-ati nascut impreuna. V-ati nascut impreuna in iubire pentru ca ati devenit noi, proaspeti, tineri, ati devenit un cantec, un dans cum n-a mai fost.

“…si impreuna veti ramane pentru totdeauna.” V-ati nascut din iubire, si daca nu sunteti impreuna din pofta, iubirea voastra va fi cu fiecare zi mai adanca. Pofta subtiaza totul, pentru ca biologicul nu e interesat daca voi ramaneti impreuna sau nu. Interesul lui e reproducerea, si pentru asta nu e nevoie de iubire. Puteti produce copii fara niciun pic de iubire.

Am observat tot felul de animale. Am trait in padure, in munti si mereu am ramas mirat: de fiecare data cand fac dragoste, animalele arata foarte triste. N-am vazut niciodata animale facand dragoste cu bucurie; e ca si cum o forta necunoscuta le obliga sa o faca. Nu e alegerea lor, nu e libertatea , ci inlantuirea lor. Asta le face triste. Am vazut asta si la oameni. Ai vazut vreodata sotul si sotia pe strada? Poti sa nici nu stii dinainte ca sunt sot si sotie, dar vazandu-i tristi poti sa fii sigur de asta.

Calatoream odata de la Delhi la Shrinagar. In compartimentul meu cu aer conditionat erau numai doua locuri, si unul dintre ele era cel rezervat de mine. A aparut un cuplu: o femeie minunata si un barbat tanar si frumos. Amandoi nu puteau sta pe un singur loc, asa ca barbatul a lasat femeia, si s-a dus in alt compartiment. Dar venea la fiecare oprire sa-i aduca dulciuri, fructe, flori. Eu priveam intreaga scena. Sunt, de felul meu, un observator. Si am intrebat-o pe femeie: “De cata vreme sunteti casatoriti?”

“Trebuie ca sunt deja 7 ani.”

Am spus: “Nu ma minti! Poti insela pe oricine, dar nu pe mine. Nu sunteti casatoriti.”

A fost surprinsa sa auda asa ceva de la un strain cu care nu vorbise, care numai asistase, privind…A spus: “De unde stii?”

“Nu-i nimic complicat”, am spus, “e foarte simplu: daca ar fi fost sotul tau, atunci, odata plecat, ai fi fost norocoasa daca s-ar fi intors in compartiment in statia in care trebuia sa coborati!”

Ea a spus: “Nu ma cunosti, nu te cunosc, dar ceea ce spui e adevarat. Este iubitul meu, si prietenul sotului meu.”

Am spus: “Atunci tot ce am spus e corect.”

Ceea ce merge prost intre sot si sotie, chiar si la o casatorie din dragoste, e faptul ca nu a fost vorba despre iubire, insa fiecare s-a prefacut ca stie ce e iubirea. Era doar pofta. Curand se satura unul de altul. Biologicul i-a pacalit, pentru a asigura reproducerea, si in curand nimic nu mai e nou – aceeasi fata, aceeasi geografie, aceeasi topografie… De cate ori ai explorat-o? Lumea intreaga e trista din cauza casatoriei, si inca nu vrea sa recunoasca motivul. Iubirea e unul din cele mai misterioase fenomene. Despre acea iubire vorbeste Almustafa. “V-ati nascut impreuna” in momentul in care dragostea a rasarit in voi. Aceea a fost adevarata voastra nastere. “Si impreuna veti ramane pentru totdeauna”, pentru ca n-a fost pofta. Nu va veti plictisi, pentru ca nu este vorba despre pofta.

Odata ce v-ati reprodus si au aparut copiii, biologicul va paraseste si va pomeniti un strain traind cu o straina. Femeia ti-e necunoscuta, barbatul ti-e necunoscut. Va certati, va sfidati, va terorizati unul pe celalalt. Asta nu e iubire. Iubirea e inflorirea meditatiei. Meditatia aduce multe comori; poate ca iubirea e cea mai minunata floare care creste in tufisurile meditatiei.

“Veti ramane impreuna pana ce albele aripi ale mortii va vor imprastia zilele. Da, veti fi impreuna pana si in tacuta memorie a lui Dumnezeu. Dar e bine sa existe spatii…”

Retineti aceasta idee: ca exista spatii in acest impreuna al vostru. Fiti impreuna si nu incercati sa dominati, nu incercati sa stapaniti si sa distrugeti individualitatea celuilalt. Asta, din pacate, se intampla mereu…

De ce trebuie ca femeia sa ia numele barbatului? Ea are propriul ei nume, are propria ei individualitate. Gandeste-te: sa ia un barbat numele sotiei lui – niciunul n-ar fi vreodata gata s-o faca! Dar distrugeti femeia pentru ca ea e fragila, delicata, umila.[…]

Dar si cand traiti impreuna, “sa existe spatii…” Sotul vine acasa tarziu; nu trebuie, nu e nevoie ca sotia sa-l intrebe mereu unde a fost si de ce a intarziat. Are spatiul lui propriu, este un om liber. Doi oameni liberi locuiesc impreuna si nici unul nu-l sufoca pe celalalt. Sotia vine tarziu. De ce sa o intrebi “Unde ai fost? Cine esti, ca nu te mai recunosc…” – are spatiul ei, libertatea ei.

Si iata ce se intampla in fiecare zi, in fiecare casa. Exista cearta pentru lucruri marunte, si in realitate problema e ca niciunul dintre cei doi nu e gata sa-i permita celuilalt sa aiba propriul lui spatiu.

Si ceea ce ne place poate sa difere. Sotului tau ii place ceva, tie poate nu. Acesta nu trebuie sa fie un inceput de cearta. Numai pentru ca sunteti sot si sotie nu inseamna ca trebuie sa va placa aceleasi lucruri. Si toate intrebarile…Fiecare sot venind acasa cu mintea plina de “ce-o sa ma intrebe?” si “cum o sa-i raspund?”…Si femeia stiind ce are sa-l intrebe si ce are sa raspunda el. Raspunsuri false, minciuni…El oricum o inseala. Ce fel de iubire este cea care e mereu suspicioasa, mereu in criza de gelozie si tematoare? Daca sotia te vede cu vreo femeie - razand, vorbind – e destul ca sa-ti distruga toata seara. Te vei cai: e prea mult pentru un simplu amuzament. Daca sotul te vede cu alt barbat bucuroasa, fericita, e destul ca sa creeze o furtuna.

Oamenii nu sunt constienti ca nu stiu ce e iubirea. Iubirea nu e banuitoare, nu e geloasa. Iubirea nu intervine niciodata in libertatea celuilalt. Iubirea da libertate si libertatea e posibila numai daca in viata voastra impreuna exista spatiu. Aceasta este frumusetea lui Khalil Gibran…Minunata viziune. Iubirea se va bucura ca sotia se simte bine cu cineva, pentru ca vrea ca femeia sa fie fericita. Iubirea vrea ca sotul sa se bucure. Daca el vorbeste cu vreo femeie si se bucura, sotia ar trebui sa fie fericita, nu sa gaseasca in asta un motiv de cearta. Sunt impreuna ca sa-si faca viata mai fericita, dar de obicei se intampla exact invers. Ca si cum sotii si sotiile sunt impreuna numai ca sa-si faca vietile triste, sa-si mimeze fericirea. Motivul e clar: nu inteleg ce inseamna iubirea.

“Dar e bine sa existe spatii in acest impreuna al vostru…” Nu e nimic contradictoriu aici. Cu cat mai mult spatiu va dati unul altuia, cu atat mai mult sunteti impreuna. Cu cat mai multa libertate va acordati, cu atat veti deveni mai intimi. Nu dusmani intimi, ci prieteni intimi.

“Pentru ca vanturile cerurilor sa poata dansa printre voi.” O lege fundamentala a existentei spune ca a fi impreuna prea mult, fara spatiu si fara libertate, ucide floare iubirii. O striveste, nu-i ramane loc si aer sa creasca. […]

Cum lumea devine tot mai aglomerata, tot mai multi oameni innebunesc, se sinucid sau comit crime, din simplul motiv ca nu mai au spatiu intre ei. Macar cei care iubesc ar trebui sa fie mai sensibili: sotia are nevoie de spatiul ei, asa cum si sotul are nevoie de al lui. Una din cartile mele cele mai dragi este “Akhari Kavita”, “Ultimul poem”, a lui Rabindranath Tagore. Nu e o carte de poezie, ci un foarte profund si ciudat roman. O femeie si un barbat s-au indragostit si au vrut sa se casatoreasca imediat. Femeia a spus: “Cu o conditie...” Era foarte culta, foarte educata, foarte bogata.

“Orice conditie se accepta pe loc” – a spus barbatul – “pentru ca nu pot trai fara tine.”

“Mai intai asculta, si apoi mai gandeste-te. Nu e o conditie obisnuita. Iti cer sa nu traim in aceeasi casa. Am un domeniu foarte mare, un lac inconjurat de copaci, gradini, pajisti. O sa-ti fac o casa in partea opusa celei in care locuiesc eu.”

“Si atunci care mai e rostul casatoriei?” Barbatul era nedumerit.

“Casatoria nu inseamna san e distrugem unul pe celalalt. Iti dau spatiul tau, am spatiul meu. Cateodata, mergand prin gradina, ne-am putea intalni intr-o plimbare. Poate ca ne vom intalni si cu barca, pe lac, din intamplare. Poate te voi invita la un ceai, sau poate ma vei invita tu.” “E o idee absurda.”

Femeia era insa hotarata. “Lasa casatoria. Asta e chestiunea – numai asa iubirea noastra ar putea creste, pentru ca vom ramane mereu noi si proaspeti unul pentru altul. Nu ne vom privi ca pe niste lucruri cuvenite pe drept. Am tot dreptul sa-ti refuz invitatiile, cum si tu ai dreptul sa ma refuzi; libertatea noastra nu va fi afectata. Intre aceste doua libertati creste minunata iubire.”

Desigur, pana la urma barbatul nu a inteles, si cei doi s-au despartit. Dar Rabindranath are aceeasi profunzime interioara ca si Khalil Gibran… Si perioada in care cei doi au scris a fost practic aceeasi.

Daca puteti avea spatiu si viata impreuna, atunci… “…vanturile cerurilor sa poata dansa printre voi. Iubiti-va unul pe altul, dar nu faceti din iubire opreliste.” Ar trebui sa fie un dar, dat si luat fara a se pretinde nimic. Altfel, foarte curand, impreuna fiind, va veti pomeni mai indepartati decat stelele de pe cer. Nicio punte de intelegere nu va va uni, nu veti mai avea loc nici pentru o punte.

“Fie, mai degraba, o mare valurind intre tarmurile sufletelor voastre.” Nu lasati lucrurile sa stagneze. Nu transformati totul in rutina. “Fie, mai degraba, o mare valurind intre tarmurile sufletelor voastre.” Daca si libertatea si iubirea pot fi in acelasi timp ale voastre, nu mai aveti nevoie de altceva. Aveti totul – pentru asta v-a fost data viata in aceasta lume.

“Umpleti-va, unul altuia, cupa, dar nu beti dintr-o singura cupa.” Incearca doar sa va faca sa intelegeti cum aceste doua lucruri aparent contradictorii – spatiul si viata impreuna – sunt posibile: Umpleti-va, unul altuia, cupa, dar nu beti dintr-o singura cupa. Distinctia este foarte subtila si foarte frumoasa.

“Impartiti-va painea, dar nu mancati din aceeasi bucata. Cantati si dansati si veseliti-va laolalta, dar faceti ca fiecare sa ramana singur…” Nu-l reduceti pe celalalt in niciun fel.

“Intocmai cum strunele lautei sunt singure, in timp ce vibreaza in aceeasi armonie.” Strunele lautei sunt singure, dar vibreaza in aceeasi muzica. Separarea, spatiul dintre ele, este individualitatea lor. Impreunarea, amestecarea armoniilor si unirea sunetelor sunt muzica. Muzica este iubirea.

“Daruiti-va inimile, fara a le lasa, insa, una in paza celeilalte.” A darui este minunat. Iubirea daruieste neconditionat, dar nu da o inima “in paza celeilalte.”

“Pentru ca numai mana vietii va poate tine inimile,

Si tineti-va alaturi, dar nu chiar asa aproape…” Trebuie sa fiti foarte atenti, sa stati impreuna fara sa va distrugeti unul pe altul. Lasati spatii.

“Caci coloanele templului inaltate-s la anume distanta…” Priviti coloanele. Stau la distanta, dar sustin acelasi acoperis. Exista spatiu, individualitate, si mai exista si unire, intalnire, pentru ca suporta acelasi acoperis.

“Iar stejarul si chiparosul nu cresc unul in umbra celuilalt.” Doar atat spatiu e necesar, atat cat celalalt sa nu fie in umbra ta. Nu va putea sa creasca altfel. De ce sunt in permanenta cei care se iubesc furiosi sau tristi? Pentru ca nu “cresc”. Unul din cei doi a acoperit tot cerul, si n-a ramas macar un locsor prin care soarele, vantul, ploaia sa ajunga si la celalalt. Aceasta nu e iubire, ci proprietate, posesivitate. Iubirea va vrea crescand in acelasi ritm, la aceeasi inaltime, ca sa dansati impreuna in soare, in vant, in ploaie.

Viata voastra impreuna trebuie sa fie o arta.

Iubirea e cea mai mare arta a existentei."